Un document inedit despre hirotonia în preot a duhovnicului Justin Pârvu

Un document inedit despre hirotonia în preot a duhovnicului Justin Pârvu

Ionuț Druche

Un document de arhivă inedit despre hirotonia în preot a duhovnicului Justin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, județul Neamț, a fost publicat pe pagina de facebook a istoricului Adrian Nicolae Petcu. În urma recentelor discuții despre începutul activității pastorale a renumitului duhovnic, documentul vine să lămurească date concrete legate de hirotonia părintelui Justin în preot.

Astfel, istoricul Adrian Nicolae Petcu descrie documenttul de arhivă în câteva cuvinte: „4 iunie 1943, Hirotonirea ca preot a ierodiaconului Iustin Pârvu, de la Mănătirea Durău-Neamț, pe seama Schitului Rarău, de către Arhiereul-vicar Valerie Botoșăneanul în Catedrala Episcopală din Buzău”.

Documentul poartă antetul Mănăstirii Durău, județul Neamț, și semnăturile duhovnicului mănăstirii, a starețului mănăstirii, dar și a episcopului Valerie Botoșăneanul:

Am cercetat duhovnicește pe ierodiaconul Justin Pârvu, care urmează a fi hirotonisit în preot, și n-am aflat întru dânsul fapte care l-ar putea opri de la Taina Hirotoniei. Duhovnic protos. Dionisie. Pentru conformitate (semnat) Stareț protos. Martinian”.

Hirotonisit de Noi, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Episcopia Buzăului, astăzi 1943 iunie 14. Episcop Valerie Botoșăneanul”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *