Trăsături generale ale învățământului constănțean, 1878-1918

Trăsături generale ale învățământului constănțean, 1878-1918

Diac. drd. Florin-Dionisi Bătrânac

În teritoriul dobrogean aflat sub ocupația otomană, elementul etnic românesc resimțea nevoia, de conservare a identităţii naţionale prin cunoștința de carte necesară promovării culturii românești noilor vlăstare. Ion Ionescu de la Brad preciza, la 1850: „Așa, pretutindeni românii din Dobrogea simt nevoia de dascăli, pentru a da învăţătură fiilor lor. În câteva sate am găsit dascăli, pe care-i ţin ei, cu cheltuiala lor. (…) au umblat şi nu s-au lăsat până n-au furat din ţara Românească un biet dascăl pe care-l ţin românii în sânul lor mai bine de cum n-ar fi în sânul lui Avram“[1].  Prin dorința acerbă de carte, a românilor transdanubieni, întâlnită în timpul stăpânirii otomane, „ putem afirma că, (…), în linii mari, Dobrogea fusese deja integrată statului român, înainte de reunirea ei cu România“[2]. Primele şcoli româneşti din Dobrogea, au funcţionat pe lângă biserici sau în case particulare și erau cel mult de nivel primar, iar majoritatea dascălilor erau aduşi de dincolo de Dunăre sau chiar de dincolo de Carpați ori erau dascăli sau preoți ai bisericilor. Prima şi cea mai veche şcoală românească din Dobrogea, ia ființă la Cernavodă  înainte de 1766, fiind deschisă de dascălul Ioan[3]. Monahul Nifon Bălășescu, în perioada 1870-1880, a înființat și reînființat peste 20 de școli în nordul Dobrogei, devenind ctitor al școlii românești din această provincie[4].

Legea de organizare a Dobrogei, din 9 martie 1880,  prevedea printre altele și organizarea învăţământului românesc din Dobrogea în conformitate cu  Legea instrucțiunii publice din 1864, a lui Alexandru Ioan Cuza, dar adaptată la situația dobrogeană[5].  Aceasta prevedea: înfiinţarea de şcoli în toate comunele, obligativitatea studierii limbii române şi în şcolile naţionalităţilor conlocuitoare, învăţământ gratuit în şcolile statului indiferent de sex, etnie și religie. Principii ce devansau la acea vreme învăţământul din multe state occidentale[6]. În clasele primare, şcolarii studiau: citirea, gramatica, religia, istoria ţării, dreptul administrativ al României şi igiena, o atenţie deosebită acordându-se scrisului. Învăţătorii erau numiţi provizoriu, pentru un an şcolar, de către prefectul judeţului, la propunerea revizorului şcolar[7].

Cu toată lipsa de localuri pentru şcoli şi a învăţătorilor calificaţi, încă din primii ani ai administraţiei româneşti în Dobrogea vor fi ctitorite multe instituţii de învăţământ, aplicându-se principiul formulat de Mihail Kogălniceanu: „E mai bine să avem școale chiar în bordee decât să amânăm înființarea școalelor până vom avea palate“[8]. Învăţători din toate regiunile românești, Muntenia, Moldova și Transilvania vin să slujească în şcolile româneşti care îşi deschid porţile în Dobrogea[9].

La 6 februarie 1879 este inaugurată „într-o atmosferă de adevărată sărbătoare“, prima şcoală românească din Constanţa în prezenţa conducătorului său institutorul – director Costache Petrescu, cel care a fost comparat cu „un Gheorghe Lazăr, un Poteca sau Eliade al Dobrogei de Sud“[10], în prezența prefectului Remus Opreanu și a primarului Antonio Alexandridi. Instituția de învățământ era organizată bilateral, conform legii instrucțiunii publice, Școală de băieți și Școală de fete, ambele situate pe strada Traian[11],  în clădiri ce aparţineau oraşului[12]. Între anii 1880-1881, dascălul Costache înfiinţează o şcoală cu program seral pentru adulţi în localul comunei de pe strada Traian, iar în timpul zilei dădea lecţii de limba română și la şcoala comunităţii bulgare[13]. O parte dintre cursurile ținute la școala de  băieți, erau remunerate din fondurile oraşului[14], dovedind astfel susținerea primăriei pentru învățământul local.

Prefectul Remus Opreanu

Lipsa unui local propriu pentru școală rămâne o problemă mare atât pentru elevi și institutori cât și pentru întreaga suflare constănțeană. Încă din martie 1880, mai mulţi cetăţeni ai oraşului adresează o petiţie prefectului judeţului Constanţa, prin care atrag atenţia asupra planului de construcţie a oraşului, din care lipsesc un loc pentru şcoală și primărie[15]. Anii au trecut şi noul local de şcoală la Constanţa nu a mai apărut. Sub mandatul primarului  Mihail Coiciu,  s-au făcut noi adrese la Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor: „Domnule ministru, Consiliul comunal a hotărât de a construi un local pentru şcolile de băieţi şi fete, (…). Avem un singur loc, acela pe care se află actualul local al şcolii de băieţi şi grajdurile pompierilor, dar nu corespunde îndestul destinaţiunei ce voiu a-i da atât ca situaţiune cât şi ca întindere. Un loc care întruneşte toate condiţiile cerute, fiind în centrul oraşului şi (…) îl deţine drumul de fer, fără nici o utilitate, (…) vă rugăm cu stăruinţă, domnule ministru, să binevoiţi a interveni pe lângă onor minister respectiv, ca să ne lase la dispoziţia noastră locul în cestiune pentru scopul arătat“[16]. Terenul solicitat de primarul Coiciu se afla în fața fostei gări din Constanța, astăzi în fața Prefecturii pe bulevardul Tomis, însă această cerere a aprins noi procese și modificări de planuri arhitecturale și financiare. După 12 ani de neînțelegeri, dispute și amânări, la 8 iulie 1892, într-un nou mandat ca primar, al lui Mihail Coiciu, încep lucrările pentru construirea primului local de şcoală din oraşul Constanţa.

La 22 octombrie 1893, Take Ionescu, Ministrul Cultelor şi al instrucţiunii publice, a aprobat cererea revizorului școlar Ion Bănescu, prin ordinul 11336, în baza articolului 24 al Regulamentului pentru aplicarea Legii învăţământului primar şi normal-primar în Dobrogea, hotăra înfiinţarea, la Constanţa, a Şcolii normale pentru institutori şi învăţători, strămoșul Liceului Pedagogic de astăzi din Constanța.  Ministrul Take Ionescu l-a anunțat pe Ion Bănescu că-i încredințează conducerea Școlii normale numindu-l director, cu începere de la 1 noiembrie 1893 și profesor suplinitor de partea literară[17].  În Școala normală erau admiși, tinerii absolvenți a patru clase, indiferent de vârstă, „elevi adunați de prin sate chiar de Bănescu“[18], revizorul școlar cunoscând în detaliu „împrejurările din această provincie (…), știa că ele nu pot fi schimbate în bine decât prin învățătură“[19]. Regele Carol I, însoţit de Take Ionescu, ministrul instrucţiunii, şi de generalul Poenaru, ministru de război, cu ocazia inaugurării podului de la Cernavodă, au vizitat în septembrie 1895 și Şcoala normală de învăţători şi institutori, unde „au rămas pe deplin mulțumiți, regele felicitând pe director de felul cum a găsit școala“[20].

În ziua de 1 iulie 1896, din motive financiare, Școala Normală este desființată, iar cei 72 de elevi orientaţi spre Şcoala normală „Carol I“ din Câmpulung Muscel[21]. Constanța a rămas din nou fără o școală superioară. Dorinţa oamenilor de a avea gimnaziu în oraşul lor era una foarte mare și vocea opiniei publice se făcea auzită atât la nivel local cât și național. Primarul Mihail Coiciu făcea cunoscută situația Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice: „În fiecare zi vin la Primărie cetăţenii şi se roagă să intervin pentru înfiinţarea unui gimnaziu în acest oraş, deoarece copiii care au terminat clasele primare n-au nici o şcoală superioară în care să-şi continue studiile (…), dacă părinţii lor n-au mijloace spre a-i trimite în alte oraşe, nu mai pot continua studiile, iar acei cu mijloace sunt trimişi în străinătate, cum de exemplu în Constantinopole, unde pierd simţul românismului“[22].

Prin ordinul din 12 septembrie 1896, transmis de ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice primarului Constanței, Mihail Coiciu, se făcea cunoscută înfiinţarea unui gimnaziului clasic, care va funcționa încă din anul şcolar 1896 – 1897 cu clasele I – II ale ciclului inferior. „ Profesorii numiţi de minister, transferaţi de altfel de la desfiinţata şcoală normală, „vor forma corpul didactic al gimnaziului “[23]. Localul primului gimnaziu era închiriat și se afla în strada Justiţiei, colţ cu Rahovei şi Luminii, la numerele 17-19, iar peste drum, 30-32, astăzi Mihai Viteazul colț cu Constantin Brătescu, dar aceste clădiri nu mai există[24]. În primul an de funcţionare, gimnaziul a avut 73 de elevi, în două clase și era sub directoratul profesorului de matematică Demetru Rădulescu[25]. Când a absolvit prima serie a gimnaziului, s-au făcut alte memorii la minister pentru a se înfiinţa un liceu. Gimnaziul Clasic, de băieți, din Constanța se transformă, în 1911, în Liceul „Mircea cel Bătrân“, adăugându-i-se un ciclu superior alcătuit dintr-o secție „modernă” iar mai tarziu s-a înființat și o secție reală, în conformitate cu „legea Haret”. Condițiile desfășurării activității erau precare, liceul întâmpina, mari probleme, legate de spațiu, dotări și salarii, însă a reușit să devină  rapid, cea mai însemnată instituție de învățământ din Dobrogea[26].

Mărturiile vremii îi prezintă pe învățătorii și profesorii dobrogeni ca adevărate modele de iubire și slujire a patriei străbune atât pe timp de pace la catedre când au reușit să sădească în sufletele elevilor dragostea de țară și neam, cât și în timp de război în tranșee cu arma în mână, alături de foștii elevi, când au luptat pentru apărarea țării și realizarea idealului Marii Uniri. Datorită pierderilor suferite, școala dobrogeană a trebuit să reia drumul anevoios, pe care a pornit cu 40 de ani în urmă.[27] Multe școli au fost distruse total sau parțial, însă dorința de carte a locuitorilor dintre dunăre și mare, face ca învățământul româneasc dobrogean să renască din propria cenușă, reparând școlile dărâmate sau ridicând altele noi.

Şcoala Gimnazială nr.7 „Remus Opreanu” Constanţa îşi are rădăcinile în perioada de început a secolului XX. Deţinând o arhivă ce datează din anul şcolar 1917-1918, există dovada faptului că atunci funcţiona ca Şcoală primară mixtă Anadalchioi – dirigintă Elena Răducănescu, având la clasa I 50 de elevi, la a II-a 8 elevi, la a III-a 10 elevi, iar la clasa a IV-a o elevă. Deschiderea cursurilor şcolii după înapoierea din refugiu s-a făcut la 22 decembrie 1918. Ea apare ca Şcoală primară de tip urban, Comuna Anadalchioi, judeţul Constanţa. Ca orice şcoală, a funcţionat iniţial cu învăţământ primar, din care s-a dezvoltat cel gimnazial[28]. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, înființat în anul 1919 ca Școala secundară de fete „Domnița Ileana”, având 138 de elevi înscriși la cursul inferior de patru ani. În anul 1931, Școala secundară de fete „Domnița Ileana” obține din partea  Ministrului Instrucţiunii Publice un local propriu, cel actual, din strada Traian, nr. 19, construit între anii 1906 – 1908.

În 1923, cu ocazia vizitei Ministrului Instrucţiunii Publice, Constantin Angelescu, la Constanţa, acesta semna actul de începere a construcţiei acestei şcoli, act ce era aşezat la temelia lucrării. Lucrările la localul actual de şcoală au fost finalizate la finele anului 1927, când aflăm că la 10 noiembrie 1927, Şcoala primară mixtă nr. 7 se mută în localul ei de pe strada Călăraşi colţ cu strada Ştefan Mihăileanu[29]. O contribuţie însemnată a avut-o dr. Constantin Angelescu, ministru timp de peste un deceniu, care a mobilizat oficialităţile locale, comitetele de părinţi, a organizat fonduri de la buget pentru construirea unui număr mare de şcoli, „tip Angelescu“.

În acest context pe la începutul secolului al XX-lea, Vasile M. Kogălniceanu evidenția că „toți cunoscătorii Dobrogei și toți admiratorii ei vorbesc de populațiunea dobrogeană, de dorul ei de cultură și de jertfele pe care le-au făcut a înmulți școlile“ și că „nu numai populațiunea românească a fost cuprinsă de dorul de a avea școli, dar și toți ceilalți cetățeni români de diferite origini au contribuit deopotrivă la această operă“[30]. Institutorul Vasile Helgiu, cunoscător profund al învățământului dobrogean, afirma că „dragostea de progres, ambiția și îndemnul, de o parte, nevoia de învățătură și dragostea de carte, de altă parte, dădeau imboldul să se ridice, an după an, școala nouă“[31].

*Fotografiile din acest articol sunt preluate din următoarele surse: http://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2017/10/06/pics/scrie.jpg; http://www.primaria-constanta.ro/oras/album/poze-vechi/page/2; http://radioconstanta.ro/wp-content/uploads/sites/9/2016/06/orasul-constanta.jpg.

[1] Ion Ionescu de la Brad, Românii din Dobrogea, în România literară, Iaşi, 1855, nr. 2, p. 15.

[2] Gheorghe Dumitrașcu, Din istoria învățământului românesc în Dobrogea până la 1878, în Stoica Lascu, Constantin Vitanos (coordonatori), Colegiul Pedagogic «Constantin Brătescu». Valori ale civilizației românești în Dobrogea, Constanța, Ed. Poligraf SA, 1993, p. 27-38.

[3]Lavinia Dumitrașcu, Intelectuali transilvăneni în mişcarea naţională din Dobrogea pentru reunirea ei cu România, în Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. Arheologie-Istorie, vol. I, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 1995, p. 191.

[4] Mihai Albotă, Istoria învățământului tulcean de la începuturi până în anul 2007, Ed. Școala XXI, Tulcea, 2008, p. 19-22; Gheorghe Dumitraşcu, Contribuții la problema vechimii unor şcoli româneşti din Dobrogea înainte de 1878, în Însemnări didactice. Culegere de studii şi articole metodica- ştiințifice de istorie, Constanța, 1982, p.44-51.

[5]Lavinia Dumitrașcu, Slujitori şi creatori ai învăţământului românesc în Dobrogea revenită la Ţară (I), apud http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/scriedobrogea-slujitori-si-creatori-ai-invatamantului-romanesc-in-dobrogea-revenita-la-tara-i-galerie-foto-640746.html

[6] Ion Faiter, Monografia Liceului „Mircea cel Bătrân“, Ed. Muntenia, Constanţa, 1996, p. 16.

[7] Mihai Albotă, Istoria învățământului tulcean, …,  p. 26.

[8] Vasile M. Kogălniceanu, Dobrogea 1879 – 1909. Drepturi politice fără libertăți, București, Ed. Librăriei Socec & Co, 1910, p. 112.

[9] Mihai Albotă, Istoria învățământului tulcean, …,  p. 28.

[10] Apostol D. Culea, Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea. Trecutul, prezentul, viitorul, București, Ed. Casa Școalelor, 1928, p. 103.

[11] Constantin Boncu, Natalia Boncu, Constanţa – Contribuţii la istoricul oraşului, București, Ed. Litera, 1979, pp. 87-91.

[12] Ibidem, p. 84.

[13] Ion N. Roman, Pagini din istoria culturii românești în Dobrogea înainte de 1877, în Analele Dobrogei, I (1920), nr. 3, p. 396.

[14] Constantin Boncu, Natalia Boncu, Constanţa – Contribuţii la istoricul oraşului, …, p. 85.

[15]Ibidem.

[16] Marin Stanciu, Din tezaurul documentar dobrogean,  Direcția Generală a Arhivelor Statului din R.S.R. – Bucureşti, 1988, p.127. A se vedea și Aurelia Lăpuşan, Constanţa de odinioară, …, apud http://www.ziuaconstanta.ro/in-constanta/constanta-de-odinioara-in-imagini/constanta-de-odinioara-idealul-primarilor-de-altadata-scolile-sa-fie-templu-al-culturii-nationale-si-o-podoaba-a-orasului-galerie-foto-638699.html

[17] Dumitru M. Păcuraru, Un secol de învățământ pedagogic la Constanța. Istoricul Școlii Normale „Constantin Brătescu”, Constanța, Ed. Muntenia, 1993, p. 12.

[18] Vasile Helgiu, Școala primară din Dobrogea în curs de 40 de ani (1879 – 1919), în Analele Dobrogei, I (1920), nr. 2, p. 238.

[19] Ioan Georgescu, Învățământul public în Dobrogea, în vol. 1878-1928. Dobrogea. Cincizeci de ani de viață românească, Ed. Cultura Națională, București, 1928, p. 656.

[20] Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921 – 1922, Institutul de Arte Grafice și Ed. Constanța,  p. 3.

[21] Școala normală din Constanța a fost reînființată în anul 1912, prin ordinul 547, ministrului Instrucţiunii şi al cultelor, C.C. Arion, odată cu școlile normale din Turnu-Severin și Piatra Neamț. A se vedea pe larg la Filofteia Rotariu, Rolul Școlii Normale și al corpului învățătoresc dobrogean în sistemul instrucțiunii școlare din provincia transdanubiană (1878-1944), în Stoica Lascu, Constantin Vitanos (coordonatori), Colegiul Pedagogic «Constantin Brătescu», …, p. 41-49.

[22] Marin Stanciu, Din tezaurul documentar dobrogean,  …, p. 210.

[23] Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921-1922, p. 4.

[24] Apud http://www.cnmbct.ro/index.php/theme/istoric

[25] Ibidem.

[26] Aniversarea de 40 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân» din Constanța. Anuar pe anii școlari 1934-1935 și 1935-1936, vol. X, Constanța, Institutul de Arte Grafice „Albania“, 1937, p.31. A se vedea și Aniversarea de 25 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân» din Constanța, Anuar pe anul şcolar 1921–1922, Constanţa, Institutul de Arte Grafice şi Ed. Constanţa, 1923, p. 39; Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, Ed. Ex Ponto, 1998, p. 394.

[27] Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători, …., p. 14.

[28] Apud http://remusopreanu.000webhostapp.com/istoric/istoric-scoala7/

[29] Apud https://scoaladrconstantinangelescu.wordpress.com/istoric/ Astăzi Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” din Constanța.

[30] Vasile M. Kogălniceanu, Dobrogea 1879 – 1909, …, p. 109.

[31] Vasile Helgiu, Școala primară din Dobrogea, …, p. 241.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *