Sfantul Ioan Casian, o viata in pelerinaj spre Imparatia Cerurilor

Sfantul Ioan Casian, o viata in pelerinaj spre Imparatia Cerurilor

Nascut pe la anul 360, intr-o familie de oameni de frunte, in Dobrogea de astazi, Sfantul Ioan Casian a primit o educatie aleasa intr-una din renumitele cetati grecesti de pe tarmul apusean al Pontului Euxin, poate la Tomis; cunostea bine cultura greaca si latina. Se pare ca a intrat de tanar intr-o asezare monahala din regiune, unde a dobandit si o pregatire teologica. Viata lui este de fapt o marturie a pelerinajului, a cautarii desavarsirii, un dor al vietii vesnice in Imparatia Mantuitorului Hristos. Ca repere generale trebuie mentionat ca a trait intre anii 360-435, desi datele nu sunt exacte si ca a mers la Betleem si la manastirile din Egipt, unde a stat aproape 20 ani, la Constantinopol, la Roma si in Marseille. In aceste 5 locuri si-a petrecut intreaga viata cautand sa-si dedice viata Mantuitorului Hristos. Monah inca din tinerete a accentuat importanta pelerinajului pentru crestini, desi scopul sau nu era acesta. In drumul sau spre desavarsire, Sfantul Ioan Casian prin viata sa a dat una din cele mai pretioase marturii despre pelerinaj.

Este de ajuns sa ne amintim ca pelerinajul inseamna cautare. Marturiile in acest sens din Vechiul Testament si Noul Testament sunt numeroase. Este de ajuns sa ne amintim ca Filip si Natanael au ascultat glasul lui Ioan despre Mantuitorul Hristos: „Iata Mielul lui Dumnezeu! Si cei doi ucenici l-au auzit cand a spus aceasta si au mers dupa Iisus. Iar Iisus, intorcandu-Se si vazandu-i ca merg dupa El, le-a zis: Ce cautati? Iar ei I-au zis: Rabi (care se talcuieste: Invatatorule), unde locuiesti? El le-a zis: Veniti si veti vedea. Au mers deci si au vazut unde locuia; si au ramas la El in ziua aceea” (Ioan 1, 36-39) si astfel au dat o alta interpretare pelerinajului. Astfel el nu mai este doar cautarea unui loc ce indica prezenta efectiva a sacrului, ci cautarea Persoanei care sfinteste nu doar locuri, ci indumnezeieste insasi natura umana. Tot asa putem spune ca Sfantul Apostol Pavel, desi plecase la drum cu ideea de a-i ucide pe crestini L-a gasit pe Insusi Fiul lui Dumnezeu, Hristos Domnul, devenind din prigonitor apostolul neamurilor.

In primele secole crestine putem vorbi despre un pelerinaj aflat intr-o continua evolutie, caci istoria sa institutionalizata incepe din secolul IV. Trebuie sa tinem cont ca putinele informatii pe care le avem la dispozitie ne ofera indicii despre primele comunitati crestine care manifesta un anumit interes fata de locurile sfinte, doar ca acestea nu mai existau din cauza distrugerii Ierusalimului in anul 70, in timpul lui Vespasian si Titus. Pe langa acestea, insasi Scripturile arata ca dupa Inviere Mormantul Domnului a devenit nu locul prezentei Lui, ci tocmai locul absentei Lui („Si au gasit piatra rasturnata de pe mormant. Si intrand, nu au gasit trupul Domnului Iisus. Si fiind ele inca nedumerite de aceasta, iata doi barbati au stat inaintea lor, in vesminte stralucitoare. Si, infricosandu-se ele si plecandu-si fetele la pamant, au zis aceia catre ele: De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit, fiind inca in Galileea” – Luca 24, 3-6). Sfantul Iustin Martirul si Filosoful a cautat drumul spre Hristos, desi nu mergea spre locurile sfinte. Mai tarziu asa se va converti si marele Augustin. Eusebiu de Cezareea in Istoria bisericeasca face amintire de episcopul Alexandru al Capadociei care a mers la Ierusalim sa se roage si sa viziteze locurile sfinte: „Asa se explica de ce, ca si cum aici ar fi fost vorba de o porunca dumnezeiasca (intrucat el venea din pamantul Capadociei, unde fusese ridicat de mai inainte la scaunul de episcop), Alexandru a pornit spre Ierusalim sa se roage si sa viziteze locurile sfinte; or, oamenii de aici l-au primit cu mare bunavointa si nu i-au mai ingaduit sa se intoarca la ai lui”. Insa, turnura evenimentelor din intreg secolul IV va face ca pelerinajul sa capete o semnificatie si mai profunda. Reconstructia Ierusalimului dupa toponimia sacra crestina face ca in functie de Golgota sa se localizeze si celelalte locuri – gradina Ghetsimani sau locul pardosit cu pietre – Gabbata, pentru a face amintire de Ierusalimul din timpul Mantuitorului Hristos. Simbolistica va juca un rol capital pentru ca daca nu vei putea veni la Ierusalim pot fi construite replici ale Ierusalimului. Scopul pelerinajului capata noi valente: e o forma de adorare a Mantuitorului Hristos – el ramane intr-o forma accesibila prin crucea Sa. E o forma de ascetism – drumul parcurs pana la Ierusalim in conditiile de calatorie din secolele III-IV este unul dificil (Sfantul Grigorie de Nyssa, spre exemplu, are in vedere dificultatea pelerinajului deoarece sunt destule locuri periculoase in drum spre Ierusalim). Dar reconstructia Ierusalimului si punerea lui in valoare ca un loc de pelerinaj crestin se datoreaza sfantului imparat Constantin. Dupa cum nota Eusebiu de Cezareea, cel intocmai cu apostolii, a hotarat: „curand dupa aceea [asa stand lucrurile/intre timp] a mai inaltat iubitorul-de-Dumnezeu Constantin si un magnific monument [mormant] pe pamantul Palestinei – iata despre ce este vorba: imparatul socotea ca era de datoria lui ca atat de binecuvantatul loc al mantuitoarei Invieri de la Ierusalim sa arate frumos si sa fie venerat de lume. De aceea a dat porunca nezabavnic sa se inalte [acolo] un salas al rugaciunii; iar gandul acesta nu i-a venit din uitarea de Dumnezeu, ci dintr-o pornire a duhului starnita de Mantuitorul Insusi .

Ne putem intreba care a fost folosul acestei vieti de pelerinaj a sfantului dobrogean? Iar raspunsul il vom gasi tot in viata lui. Marturia vietii sale sta in opera sa atat scrisa cat si in reformarea monahismului apusean. Intemeietor de manastiri in Provence, Sfantul Ioan Casian a lasat si o opera scrisa (Asezamintele monahale, Convorbiri cu Parintii, Despre Intruparea Domnului – Contra lui Nestorie) in care s-a ocupat de problemele organizatorice si specifice vietii monahale, dar si de erezia nestoriana pe care o vedea ca fiind o boala a sufletului. Personalitatea sa se aseamana din acest punct de vedere cu a gnosticului descris de Clement Alexandrinul: „Si astfel se roaga ca viata, ce-i este randuita sa o traiasca in trup, sa o traiasca asa ca un gnostic, ca si cum ar fi fara de trup; sa aiba parte de cele mai bune si sa fuga de cele rele. Se roaga, apoi, pentru usurarea pacatelor pe care le-a facut si pentru intoarcerea la cunostinta. Si astfel, la iesirea lui din viata, Il urmeaza iute pe Cel ce il cheama, asa cum si Acela il cheama; datorita bunei sale constiinte o ia, ca sa spun asa, chiar inainte si se grabeste sa-i multumeasca lui Dumnezeu si acolo; si, fiind impreuna cu Hristos, se arata, pentru curatenia lui, vrednic sa aiba, prin apropierea de Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, care i-a fost data prin Hristos” .

Monah de vocatie, inca din frageda tinerete, Sfantul Ioan Casian este cu adevarat o punte de legatura intre Orient si Occident, un homo europaeus prin pledoaria vietii sale. Horia-Roman Patapievici facea o frumoasa asemanare intre crestinism si Europa cand afirma ca: „asa cum Egiptul a putut fi vazut ca un dar al Nilului (expresia ii apartine lui Herodot), Europa poate fi gandita ca un dar al crestinismului”. In 2017, Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale va organiza, la finalul lunii mai, un nou pelerinaj la manastirea Saint Victor, in Marseille, ctitorie a Sfantului Ioan Casian, in cinstea parintelui dobrogean. Deja devenit traditional – acest pelerinaj se afla la a 10-a editie, el pune in evidenta importanta pelerinajului pentru omul modern. Drumul spre sfintenie si desavarsire implica un drum la cei ce au reusit sa infaptuiasca poruncile evanghelice adica la sfinti. Nu trebuie uitat ca in 2002, cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi sfintele sale moaste au fost aduse atunci la Iasi si la Galati. Cu acel prilej, arhiepiscopul Bernard Panafieu a declarat ca, dupa 16 secole, tanarul teolog plecat pentru a cauta desavarsirea in Hristos, s-a intors in patrie, de aceasta data ca sfant. Drumul crestinului ar trebui sa fie mereu indreptat spre patria sa adica Imparatia lui Dumnezeu. Insa, cu siguranta, acest drum cuprinde si vizite la casnicii lui Dumnezeu, adica la sfintii Sai.

      Autor: Alexandru Ojica

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *