Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Pr. Zisu Iulian

„Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”. (tropar)

 „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”. (Matei  IV, 18-20).

Cetatea Betsaida Galileii care se tâlcuieşte Casa Vânătorilor, dă lumii pe Apostolul Andrei, cel Întâi Chemat la propovăduire şi pe fratele său Simon Petru. L-au văzut pe ,,Mielul lui Dumnezeu”, adică pe Hristos şi curioşi de mesajul pocăinţei, au vrut să cunoască Împărăţia. Şi din clipa aceea L-au urmat şi nu au mai plecat.

,,Am găsit pe Mesia” (Ioan 1, 41).

Pe când mulţimile ascultau Fericirile, Apostolii  erau îngrjoraţi că se lăsa seara şi nu aveau cu ce să-i hrănească: ,,Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei… Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti” (Ioan 6, 8-9).

Tot Apostolul Andrei în părţile Tiberiadei îl înştiinţează pe Domnul, că sunt nişte elini care doresc să-L vadă. Sf. Tradiţie ne confirmă că Mântuitorul le-a dat un ştergar pentru regele Edesei, pe care s-a imprimat Chipul Său cel Sfânt şi nefăcut de mână, şi acesta s-a vindecat. După Pogorârea Duhului Sfânt sorţii au rânduit ca Sf. Andrei să-L propovăduiască pe Iisus cel Înviat, la neamuri (Matei X- XXVIII, 19): din Asia la Pontul Euxin, tocmai în Ahaia. Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. al XIV-lea) adaugă că Ap. Andrei duce evanghelia în „pustiurile scitice”, adică şi în ţinutul Dobrogei. În cetatea Sinopi un pictor al vremurilor l-a zugrăvit în prima icoană creştină, iar la anul 49-50 participă la Sinodul Apostolic de la Ierusalim, unde se spune că purta un toiag cu cruce la capăt, şi se făceau multe minuni. În Doctrina syriacă a Apostolilor, Sf. Andrei propovăduieşte în: „Niceea, Nicomidia, Bithinia şi… Gothia”. Eusebiu din Cezareea Palestinei (†339), după Sinodul Apostolic spune: „lui Andrei «căzându-i» Scythia”. Mai târziu Eucherius de Lugdunum (†450), scria: „Andrei prin predica sa, a îmblânzit Scythia”. Eruditul Epifanie depune mărturie că Andrei a fost în Sciţia Minor, a coborât la Odesseos (Varna) unde îl rânduieşte episcop pe Apion (ucenic de-al său), iar  monahul Epifanie, din secolul al VIII-lea ne spune că sciţii au fost botezaţi de Sf. Andrei. Istoricitatea şi biografia propovăduiri sale este pomenită de Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, care ne zice că a ajuns cu evanghelia la Sevastopolis şi în Ahaia (Grecia), Pontul Euxin, Bizanţ, Macedonia, Tracia. Origen (+ 254) scrie: ,,Când Sfinții Apostoli ai Mântuitorului s-au răspândit în toată lumea după cum ne spune Tradiţia… Andrei a primit Sciţia”, iar mitropolitul Moldovei Dosoftei (+ 1693) adaugă că lui Andrei i-a revenit Bitinia şi Marea Neagră.

Miracolul dăinuirii noastre pe aceste meleaguri şi plămada acestui neam românesc se datorează binecuvântării acestui  Sfânt Apostol.

Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. XIV) pomeneşte şi de pustiul scitic şi de Patras, locul răstigniri sale: ,,toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Scitia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)”. În epistola către Coloseni (III,11), apostolul Pavel face dovadă că sciţii au auzit deja cuvântul lui Dumnezeu, iar mai târziu Hipolit Romanul vorbeşte: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia…”

Creştinismul românesc este apostolic, revelat: dumnezeiesc.

Din cauza persecuţiilor lui Domiţian (81-96) în regiunile Pontice, Ap. Andrei, (numele înseamnă bărbat dârz), coboară în sudul Dunării unde converteşte la creştinism pe Maximila, o patriciană romană. Auzind Egheat, slujitor idolesc, că lumea se botează în Hristos şi crede în minuni, l-au pironit pe o cruce în forma literei X (crux decussata).  După ce şi-a dat sufletul, din senin s-a făcut vijelie care i-a orbit pe nelegiuiţi, iar creştinii care erau de faţă au îngenunchiat. După aghiografii elini,  era în 30 noiembrie anul 62, şi avea cca. 80 de ani.

Se păstrează mărturia lui Ipolit al Romei, contemporan cu Origen, care spune că Sf. Andrei ,,a vestit  sciţilor şi tracilor şi a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin, şi este înmormântat acolo”. Sf. Atanasie cel Mare (328-373), aminteşte predica Apostolului şi crucificarea sa „în Grecia”. O relatare detaliată a martiriului este descrisă într-o scriere aprocrifă, Acta Andreae Apostoli, redactată în secolele II-III, în Achaia (Asia Mică). Conform Martirologiului roman,  Sf. Andrei ar mai fi trăit încă două zile: „învăţând mulţimea şi rugânduse Domnului să nu îngăduie să fie dat jos de pe cruce”.

Bătut, închis, schingiuit, a clamat Învierea şi a rostit Crezul Apostolic păgânilor din Ţara alanilor (Osetia), Abhazia, Cherson, la izvoarele Niprului în zona Deltei Dunării, apoi în cetăţile de la Tomis. Poposeşte în valea Casimcei, la bisericuţele rupestre de la Basarabi şi ajunge în sudul Dobrogei, la Peştera care azi îi poartă numele.

Creştinii i-au luat sfintele moaşte şi au rânduit să stea prin Bisericile ferite de persecuţii, şi acolo se făceau multe minuni. Constantin cel Mare adună moaştele sfinţilor Luca, Timotei, pe care le depune în Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, şi, la 3 martie 357, Constanţius al II-lea (337-361), aduce şi moaştele Sf. Andrei. Teodoret, Episcop al Cirului (423-460), în Comentariul  la Psalmul 116, argumentează: „dumnezeiescul Andrei a luminat Grecia cu razele cunoştinţei de Dumnezeu”.

Cronicarii menţionează că împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886) s-a închinat la moaştele  Sf. Andrei în Patra. Cruciaţii când au înfiinţat Imperiul Latin de Răsărit (1204), au furat moaştele Ap. Andrei pe care le-au dus în Italia, la Amalfi aproape de Napoli, fiind aşezate în Domul San Andrea, prin ordinul cardinalului Pietro di Capua. În anul 1469 ajung la Roma din cauza primejdiei turceşti şi Despotul Moreei, Toma Paleologul le  consacră Papei Pius al II-lea (1458-1464), în Bazilica San Pietro, după cum mărturiseşte Sf. Ambrozie al Milanului. Un monah de la Athos  dăruieşte  fostului episcop Moschonisíon părticele din  moaştele Sf. Andrei, pe care prinţul Rusiei Andrei Muraviev, în 1847, le cedează Patrasului. Este protectorul oraşelor Brescia, Ravena, Napoli, Mantua, Amalfi, Bordeaux, Brugge, Patras. Scoţia are pe steagul naţional Crucea Sf. Andrei. Este Ocrotitorul României şi patronul Rusiei, Greciei, Siciliei. În septembrie 1964, odată cu împăcarea Bisericilor despărţite prin Marea schismă de la 1054, ca semn de frăţietate, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) dăruieşte Cinstitul Cap al Ap. Andrei, Bisericii din Patras ,,ca cetăţenie de onoare”. Latinitatea neamului românesc este binecuvântată de aceşti Apostoli ai credinţe sfinte, Petru la Roma şi Andrei la Tomis, unde este exilat poetul Ovidiu care nici nu ,,visa” că pe aceste locuri este ACASĂ.

Colindele din Dobrogea mărturisesc sfinţenia şi evlavia meleagurilor binecuvântate de cel Întâi Chemat la apostolat.  Ziua de 30 noiembrie se uneşte cu fiorul Naţional al deşteptării acestui neam. 1 decembrie 1918 este Ziua Naţională a României şi Sărbătoare Naţională bisericească, iar Sf. Apostol Andrei: Ocrotitorul României. Patriarhia de Constantinopol îl socoteşte „întemeietor” de scaun apostolic şi întreaga creştinătate face pomenire. Toate aceste surse: Martyrologium Hieronymianum (jumătatea veacului al V-lea), cele ale lui Beda Verabilul, Rabanus Maurus, Adon de Vienne, Usuardus şi Martyrologium Romanum, Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, menţionează martirizarea sa la data de 30 noiembrie, ziua prăznuirii sale de către Bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică, Siriană şi Maronită.

Toţi se opresc din drum şi privesc cu atenţie la crucea Sf. Andrei, ridicată la orice cale ferată; semn că atunci oamenii au răstignit  un Apostol.

,,Zgomot trist în câmp răsună / Vin strigoii se adună / Părăsind a lor sicrii/ Voi creştinilor popoare / Faceţi cruci mântuitoare / Căci e noapte îngrozitoare / Noaptea Sfântului Andrei”. (V. Alecsandri)

Folclorul vorbeşte de Ziua lupului (semnul de pe steagul dacilor), Noaptea Strigoilor, Păzitul usturoiului prin Enisala de Tulcea, colacul lui Andrei, Bocetul Andreiului, Pomana lupului: fac trimitere la obiceiurile de sorgintă păgână. Din tradiţiile populare desprindem datina de a pune în ziua sărbătorii o crenguţă de pom fructifer într-o sticlă ca să înmugurească. Semănatul grâului pe bătătură sau în ghivece ca să încolţească până la Anul Nou, ca o prosperitate a casei. Untura şi sarea vitelor care se îngroapă în această zi de gospodine, apoi la 23 aprilie se scot şi se ung ugerele vacilor, iar sarea se amestecă în mâncarea vitelor. Şi aşa dăinuie credinţa în popor că acea casă va fi îmbelşugată.

„Lumea era foarte tulburată de haitele de lupi ce mişunau în tufişurile de lângă Dunăre şi Bărăganul nostru. Şi Apostolul, având darul vindecărilor şi mai ales al minunilor, a vindecat rănile multora şi prin rugăciuni lega gura lupilor, apărând pe oameni şi vitele lor şi toţi îl aveau de sfânt şi de mare ocrotitor”. (din tradiţie)

Dacă poposim în sudul Dobrogei aproape de comuna Cuzgun ( azi Ion Corvin), vom ajunge la Peştera în care s-a adăpostit Sf. Andrei: ,,Colo pe grindei / Crâng de alunei / Val de arţărei / Sfânta mânăstire / Loc de tăinuire / Şi tămăduire / Şi piteşte-n tei / Casa lui Andrei / De la schit la cruce / Scara care duce / Din cruce la schit / Scara care duce / Din cruce la schit / Scări de coborât / De la schit în sus / Crucea lui Iisus / De la cruce-n tei / Casa lui Andrei / La schitul din tei / Crucea lui Andrei” (colind).

Locul a fost descoperit de avocatul Jan Dinu din Adamclisi, după Primul Război Mondial. Cele două izvoare cât şi izvorul pe care este Fântâna lui Eminescu, se crede că au fost primele baptisterii creştine unde Ap. Andrei şi ucenicii lui botezau în numele lui Iisus. Se face o legătură care nu poate fi deloc întâmplătoare, cu numele turcesc Cuzgun (porumbel). Peştera este primul Altar creştin şi este sfinţită de episcopul Dunării de Jos, Chesarie Păunescu în 1944. Ruşii au distrus-o, iar comuniştii care se credeau români au pustiit-o. În 1990 un monah pe nume Nicodim Dinca a îmbunătăţit-o, apoi sub arhiereii de la Tomis, Î.P.S. Lucian şi Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i s-a redat adevărata valoare.

Aşa s-a păstrat povestea din aceste locuri: „Sfântu’ (Andrei) când a vinit, ci c-a vinit pă jos c-un băţ în mână. El n-a stat mult, vo două zile, dac-a stat şi, când a plecat, a plecat fără băţ. Spune că i-a fost seti, ş-a fost dat cu băţu-n stâncă ş-a ieşit apă. A tot chicurat pân-a stat. Bătrânii aşa spune”. (folclor)

Apostolul a trimis în împrejurimi ucenici ca să vestească evanghelia, şi aceştia, şi alte trei fecioare, au fost prinşi şi schingiuiţi, apoi omorâţi că nu s-au lepădat de Iisus. Se spune că pe locul martiriului au răsărit crucile miraculoase de la mânăstirea Dervent. După Primul Război Mondial (1918), un localnic necredincios din satul Lipniţa ar fi dat intenţionat cu plugul peste Cruci, dar plugul s-a făcut bucăţi şi până spre seară boii înjugaţi au murit.

Faptul că Ap. Andrei a hirotonit preoţi şi rânduit episcopi prin cetăţi, explică de ce la Tomis găsim dovezi din sec.al VI-lea cu prima Mitropolie de pe teritoriul Ţării noastre (15 episcopate).

Părticele din Moaştele Sf. Andrei se află şi la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, iar icoana Maicii Domnului pictată de evanghelistul Luca ar fi fost adusă de Ap. Andrei şi se găseşte la mânăstirea Nămăeşti din Argeş.

„Nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”. (rugăciunea acatistului)

La Mulţi Ani!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *