Reflexii cu privire la omul cel întâi-zidit

 Reflexii cu privire la omul cel întâi-zidit

Drd. Stanciu Marius-Salvadore

În starea paradisiacă-primordială, omul trăia într-o triplă armonie: cu Dumnezeu, cu sine şi cu lumea creată, — toate fiind subordonate dumnezeirii. Legătura omului cu Dumnezeu era în har, — lumea întreagă fiind “ținută în existență în chip obiectiv De Duhul Sfânt prezent în ea ipostatic și prin energiile divine necreate”[1] , așa încât, — aduse la existență din iubire de un Creator atent ce pe toate “cu putere nesfârșită le susține, le adună, le cuprinde și le strânge întreolaltă și la Sine prin purtarea de grijă, atât pe cele cugetabile cât și pe cele supuse simțurilor”[2] — , raționalitatea creației arăta originea acesteia exclusivă în Logosul divin ca Persoană supremă și absolută.[3]

Adam nu era perfect, ci chemat la perfecţiune.[4] (…) Părintele profesor Dumitru Stăniloaie remarca acest lucru: “Nu era păcătos(Adam), dar nici împodobit cu virtuţii dobândite şi cu gânduri curate consolidate. Avea nevinovăţia celui ce nu a gustat păcatul, dar nu cea câştigată prin respingerea ispitelor… Trupul lui nu era robit legii automate a păcatului, dar nu avea nici forța întărită prin desprindere de a rămâne imun față de o astfel de stare.”[5]

Prin urmare Adam poseda un trup în perfectă armonie cu sufletul său, dar această perfecţiune nu însemna statusul firii sale (…), ci ţinea de dar… de harul primit de la Dumnezeu. Sfinții Părinți purtători de Duh Sfânt învață că a primit Adam raţiunea pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a tinde la o uniune cu Acesta; iuţimea — pentru a o folosi împotriva a tot ceea ce l-ar fi putut îndepărta de Creator; memoria — spre a nu uita că a fost făcut de Dumnezeu — care este iubire — spre a se uni — tot în iubire — cu Creatorul său; aducerea-aminte  — pentru a-şi aminti de binefacerile dăruite de Bunul Dumnezeu şi spre a-L slăvi neîncetat şi contempla în toată Măreţia Lui; libertatea – ca să-şi înţeleagă Creatorul. (…)

Am văzut cum în lumea paradisiacă a începuturilor, Adam, omul cel întâi-zidit, trăia în simbioză cu întreaga creaţie. Contempla raţiunile duhovniceşti din plante şi animale, din aştrii cereşti, toate înţelegându-le cu lumina harului… şi, dându-I slavă Celui ce pe toate le crease din nimic, participa la cunoaşterea adevărată a propriei desăvârşirii. (…) Creat după chipul şi întru asemănarea cu Dumnezeu[6], era “împodobit cu toată virtutea și plin de tot binele”[7], vieţuia în grădina raiului, în Eden, aproape de Creator, și, privindu-L pe Acesta, contempla în toate desăvârșirea tuturor celor făcute întro perfectă armonie.

Sfântul Grigorie Palama spune că omul creat “chip şi asemănare” (Fa 1, 26) cu Dumnezeu, “dintru început a fost făcut întru asemănarea cu Hristos, ca să vadă în El, la vremea cuvenită, Arhetipul său; şi de aceea i s-a dat în rai poruncă omului”[8], porunca “arătând”omului că nu spre cele sensibile trebuie să-i fie creşterea, sau nu fără Dumnezeu, ci în Dumnezeu şi prin Dumnezeu până la vederea — în lumina harului — a celor viitoare din Împărăția cerurilor.

Referindu-se la porunca dată de Dumnezeu protopărinților de a nu mânca din pomul… , părintele profesor Dumitru Stăniloaie “identifica” existenţa a două graniţe. (…) Pe de o parte o graniţă a spiritului înspre Dumnezeu, pe de altă parte o graniţă a simţualităţii înspre spirit; porunca dată protopărinților însemnând “o modalitate” prin care Dumnezeu “atenționa” omul de consecințele ieşirii de sub legătura de har existentă între creatură și Creator, ieșire perturbatoare la toate nivelele…

Trebuie remarcat că, odată cu porunca dată, Dumnezeu dă omului şi responsabilitatea faptei lui, căci numai prin exerciţiul responsabilităţii Adam putea deveni responsabil de ceea ce va însemna încălcarea poruncii precum şi  consecinţele izvorâte din această nesăbuință. (…)

Potrivit lucrării lui Dumnezeu, protopărinţii noştri au fost creaţi pentru a-L cunoaşte şi a-L premări pe Dumnezeu. Fericitul Augustin remarca: „Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, el e aşezat în natură să cunoască pe Dumnezeu, să-L cinstească şi iubească în felul care corespunde puterii date lui[9]; iar părintele profesor Dumitru Stăniloaie accentuează importanţa accederii omului la cunoaşterea lui Dumnezeu, subliniind că El ne-a făcut spre a-L cunoaşte: “Dumnezeu este Raţiune şi Cuvânt ce ni Se face cunoscut şi ne-a făcut pentru a-L cunoaşte, dar e, în acelaşi timp, mai presus de cunoaştere, şi ne-a făcut şi pe noi cu ambele aceste însuşiri.“[10] De menţionat că nemurirea spirituală/corporală a protopărinţilor Adam şi Eva nu depindea de natura corpurilor lor — căci acestea erau pământ — ci de lucrarea harului lui Dumnezeu ce îi împodobea şi îi ţinea departe de moarte atât timp cât aceștia păstrau porunca. Este vorba, aici, de o fidelitate în comuniune între Creator şi creaţia sa, fidelitate ce avea ca finitudine extremă nemurirea sau viaţa veşnică, desigur atâta vreme sau atât timp cât omul era “capabil” a înainta “în bine” și pe “calea binelui a sta” urmând a lucra astfel, — întro formă compatibilă cu liberul său arbitru — , la propria sa desăvârșire. (…) Nefugind în mod simbolic și faptic “de a gusta răul” (…), prin nesăbuita accedere — din voie proprie și la ispitirea diavolului-scamator — la “dulceața” din fructul pomului cunoștinței binelui și răului, “protopărinții și-au manifestat contigența, dar și iresponsabilitatea înțeleasă ca imaturitate.”[11] Înzestrați cu libertatea de a alege sau nu comuniunea cu Făcătorul, protopărinții trebuiau să “răspundă provocării”[12] impuse de porunca de a nu mânca din copacul cunoștinței binelui și răului (v. Fac 2, 16-17) asumându-și în acest fel, – fiecare, individual și în mod plenar — , testul ascultării depline, o taină a urcuşului lor duhovnicesc. (…)

Dumnezeu “oferise” întâiului Mesia “o fire bună”[13] înzestrându-l “cu toate darurile spirituale şi materiale.[14]; o minte luminată — “plină de vederi cunoscătoare, predominând [în ea] ce era spiritual”[15]precum și stăpânirea peste întreaga creație văzută și posibilitatea unei existențe în veșnicie… dar doar în comuniune cu izvorul Vieții și al Adevărului. (…) Îmbrăcat în virtuții și bucurându-se de vederea față către față a lui Dumnezeu, omul era chemat — prin însuşi actul facerii sale — la comuniune cu Dumnezeu, care este iubire.

După cum se va vedea, – prin actul naescultării sale — , omul “decade” de la suprema desăvârșire de a fi “chip și asemănare” a Treimii, fapt ce-l “impune” pe Hristos în ipostaza de a fi “ cel dintâi dintre toți și singurul care ne-a arătat în ființa Sa un chip de om adevărat și fără scăderi.”[16]

[1]Pr. prof. univ. dr. Ion Popescu, DUMNEZEU, LUMEA ȘI OMUL – Contribuții dogmaticeop. cit., p. 112

[2]Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul și sufletul chipuri ale Bisericii, trad. introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, EIBMBOR, București, 2017, p. 23

[3]Conf. Pr. prof. univ. dr. Ion Popescu, DUMNEZEU, LUMEA ȘI OMUL – Contribuții dogmaticeop. cit., p. 160

[4]Sfântul Ioan Damachin vede pe om ca mijlocitor “între Dumnezeu și materie” îndeplinind astfel misiunea ce i-a fost încredințată de a uni lumea sensibilă cu cea inteligibilă. (Dogmatica) Desăvârșirea omului este atinsă numai prin alipirea, urmarea și identificarea acestuia cu Arhetipul Hristos. “Omul nu este cu adevărat om decât fiind dumnezeu, în Hristos.” (v. Jean- ClaudeLarchet, Terapeutica bolilor spirituale, trad. Marinela Bojin, București, Ed. Sophia, 2006, p. 21)

[5]Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol I, EIBMBOR, București, 1996, p. 325

[6]Conf. Liviu Petcu, Starea paradisiacă a primilor oameni, articol din ziarul „Lumina“, 17 aprilie 2010, p. 6

[7]Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, apud Jean-ClaudeLarchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.16

[8]Sfântul Grigorie Palama, Omilie la Botezul Domnului, apud Jean-ClaudeLarchet, Terapeutica bolilor spirituale, op. cit., p. 22

[9]Dr. Iosif Olariu, Manual de teologie Dogmatică ortodoxă, Caransebeş, Ed. Tipografiei Diecezane, 1907, p. 279

[10]Pr. prof.dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol I, passim, apud, Pr. lect. dr. Nicolae Mosoiu, Dumnezeu ne-a făcut pentru a-L cunoaşte, site www.CrestinOrtodox.ro

[11]Pr. prof. univ. dr. Ion Popescu, DUMNEZEU, LUMEA ȘI OMUL – Contribuții dogmatice, Pitești, Ed. Universității din Pitești, 2009, p. 164

[12]Adam, omul întâi-zidit, putea fi nemuritor dar putea și să moară, căci a mânca din fructul copacului cunoștinței binelui și răului însemna “trecerea graniței”… neascultarea și  ruperea fireștii legăturii de har “puse” la creație între om/ creatură și Dumnezeu/ Creator…

[13]Liviu Petcu, Starea paradisiacă a primilor oameni, art. cit., p. 6

[14]Ibidem

[15] Ibidem

[16] Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, apud Jean- ClaudeLarchet, Terapeutica bolilor spirituale, op. cit., p. 21

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *