Moştenirea antică a muzicii creştine. Rolul cultic al muzicii egiptene şi mesopotamiene

Moştenirea antică a muzicii creştine. Rolul cultic al muzicii egiptene şi mesopotamiene

Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion-Iulian Dumitru

Originile muzicii nu trebuie căutate într-un sistem cultural anume, ci ele ţin mai degrabă de resorturile naturii umane de a se exprima într-o manieră cu totul specială în ceea ce priveşte realităţile în cadrul cărora trăieşte şi cu care relaţionează permanent. Cum actul religios este prezent în toate etapele dezvoltării umane, acesta a fost exprimat adesea în manieră artistică, muzica ocupând un loc privilegiat printre aceste modalităţi de manifestare. Analizând istoria religioasă, putem distinge două mari direcţii de utilizare a muzicii ca liant artistic ce-l leagă profund pe om de divinitate: prima dintre ele este aceea a exprimării relaţiei dintre ceea ce este uman şi ceea ce este divin, iar cea de-a doua a formulării metaforice, îmbrăcate în formă artistică, a acestei relaţii. Cele două direcţii se întrepătrund în permanenţă, convergând către acelaşi scop al înţelegerii tot mai depline şi al apropierii tot mai mari de divinitate.

Date fiind aceste consideraţii generale, putem spune că muzica în dimensiunea ei sacră a reprezentat şi reprezintă un catalizator eficient în înţelegerea legăturii ce există între Dumnezeu şi om, facilitându-i acestuia din urmă un progres constant în înţelegerea tainelor pe care divinitatea le revelează lumii create. Astfel, manifestarea credinţei prin intermediul muzicii devine un bun comun al întregii istorii religioase, transmis de la o cultură la alta, evoluând direct proporţional cu maniera de raportare a omului la ceea ce-i este superior. În chip firesc, o atare legătură a generat influenţe specifice pentru fiecare perioadă de trecere. Acestea se manifestă fie în conţinut, transmiţând informaţii esenţiale celor ce le preiau, fie în formă, manierele de interpretare moştenindu-se de la o generaţie la alta, ca metode de exprimare cât mai fidelă a credinţei omului[1].

Muzica creştină nu face excepţie de la această regulă, însă o înnobilează, oferindu-i posibilitatea trecerii de la o descoperire naturală, dedusă cel mai adesea din împrejurări concrete ale vieţii, la o descoperire supranaturală, singura capabilă să exprime precis relaţia despre care vorbeam. Mai mult, muzica creştină bisericească urmăreşte nu doar o exprimare a unui sentiment pios, ci are extraordinara capacitate de a interioriza aceste trăiri. Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, „scopul muzicii bisericeşti este să provoace o stare de străpungere a inimii, de doxologie şi nu un sentimentalism senzual”[2].

Dacă în ceea ce priveşte conţinutul şi scopul muzica bisericească se distinge net de toate celelalte forme muzicale religioase, nu la fel se poate spune despre forma acesteia. De-a lungul timpului, ea a fost influenţată de diferitele forme şi structuri muzicale cu care a venit în contact, preluând, adaptând şi, în ultimă fază, creându-şi un sistem propriu melodic. Aceste influenţe se pot clasifica în două categorii: influenţe mediate, nepreluate în mod direct, ci asimilate în fondul comun muzical, din această categorie făcând parte muzica religioasă egipteană şi cea semitică, şi influenţe directe între acestea numărându-se în primul rând muzica iudaică şi cea a spaţiului greco-roman, profund marcată de studiile de teorie muzicală ale unor filosofi precum Plutarh, Platon sau Plotin.

Din prima categorie a influenţelor indirecte se cuvinte să insistăm cu precădere asupra rolului cultic pe care-l juca muzica în spaţiul religios egiptean şi în cel mesopotamian. Opţiunea noastră se fundamentează pe conexiunile existente între aceste două tradiţii muzicale, înţelese ca tradiţii fondatoare, şi structurile muzicale ulterioare, inclusiv cele iudaice şi greceşti.

Descoperirile arheologice relevă faptul că ambele tradiţii se disting printr-un ritual foarte bine organizat, susţinut cu ajutorul unei bogate imnografii, interpretată fie vocal, fie cu ajutorul instrumentelor muzicale. Mai mult, se poate chiar vorbi despre teorii muzicale egiptene sau mesopotamiene ce stăteau la baza compoziţiilor[3]. Astfel, textele cuneiforme mesopotamiene, bazoreliefurile sau rămăşiţele de artefacte reprezintă o bogată sursă de informaţii în ceea ce priveşte cultura muzicală a acestui areal. La fel, în Egipt, scenele ce apar frecvent, fie pictate, fie sculptate, pe pereţii mormintelor şi ai templelor, dau mărturie despre extraordinara dezvoltare a muzicii, mai ales în sfera religiosului[4].

Atât în Mesopotamia cât şi în Egipt, muzica sacră a fost asociată cu divinităţile protectoare. Astfel, capul zeiţei Hathor, protectoarea cerului, a dragostei şi a muzicii, era împodobit cu un sistrum, instrument ce acompania ceremoniile dedicate acesteia[5]. La rândul său, taurul asirian, simbol al puterii şi al fertilităţii, avea ca semn distinctiv lira, despre care se credea că fusese modelată după imaginea capului acestuia. Trei astfel de instrumente au fost descoperite în urma excavaţiilor făcute pe ruinele străvechii cetăţi Ur, fapt ce atestă vechimea asocierii instrumentelor şi a muzicii în general cu actul religios[6].

În ciuda descoperirilor făcute, nu s-a putut reconstitui modul în care sunau melodiile religioase. Descifrarea scrierii cuneiforme, folosită de către sumerieni, babilonieni şi asirieni, ne oferă câteva mostre de paleo-partituri, însă linia melodică nu a putut fi reconstituită în nici un fel. Cercetătorii sunt de acord că aceste structuri muzicale reprezentau mai degrabă tipare pe care diferiţii autori le foloseau ulterior pentru a acompania un text sacru. La aceste condiţii trebuie adăugată legea oralităţii, care ducea la apariţia unui număr foarte mare al posibilităţilor de interpretare, neexistând o formă compoziţională unitară. De asemenea, nu trebuie să uităm că muzica sacră era apanajul preoţilor, tainele acesteia fiind păstrate în secret, de la o generaţie la alta[7].

Maniera de interpretare era destul de complexă. În cadrul cultului, atât mesopotamian cât şi egiptean, predomina muzica vocală, concretizată fie în formule solemne de recitare, fie în veritabile arii, cu acompaniament atent organizat. Imnul religios era principalul gen muzical, interpretat fie de un singur solist, fie de un cor, în manieră responsorială. Cele mai multe dintre aceste imnuri aveau la început indicaţii de interpretare, aşa cum se întâmplă şi în cadrul psalmilor biblici. Aceste indicaţii erau de regulă cunoscute tuturor celor ce intonau aceste cântece, facilitând astfel o interpretare pe cât posibil unitară[8].

Interpretarea vocală era însoţită de un acompaniament instrumental ce putea varia de la instrumente simple de percuţie, cu evident rol apotropaic, la veritabile orchestre[9]. În decursul timpului, aceste instrumente au căpătat forme variate, fie de clopote de diferite mărimi, împodobite cu imagini ale diferitelor zeităţi, fie de cimbale din bronz, utilizate cel mai adesea în cadrul ceremoniilor sacrificiale şi funerare, de tobe sau timpane. Un loc aparte îl ocupă sistrum-ul egiptean, instrument de percuţie confecţionat dintr-un cadru metalic, de-a lungul căruia erau întinse două elemente pe care se înşirau mai multe bucăţi metalice. Scuturarea acestui instrument producea un sunet specific, extrem de important atât în stabilirea ritmului, cât şi în marcarea diferitelor momente ale piesei interpretate. Acest instrument a cunoscut o foarte largă răspândire, fiind folosit şi astăzi în cultul Bisericilor Coptă şi Etiopiană[10].

Pe lângă aceste instrumente de percuţie, Egiptul a dezvoltat o veritabilă pasiune pentru instrumentele de suflat. Astfel, în timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1304 – 1237 a. Chr.) apar trompetele de bronz utilizate atât la templu, cât şi în cadrul campaniilor militare. În mormântul faraonului Tutankamon au fost descoperite două astfel de trompete, putând să ne facem astfel o imagine atât despre forma acestora, cât şi despre importanţa pe care o jucau în cadrul cultului şi a ceremonialului imperial[11].

Nu la fel se întâmplă însă în Mesopotamia, unde instrumentele de suflat sunt relativ puţine, predominând cele cu coarde. De altfel, niciun instrument nu a cunoscut o atât de largă răspândire şi o atât de rafinată tehnică de interpretare precum lira. Fără îndoială, la această răspândire a contribuit nu doar afinitatea deosebită pentru un astfel de instrument, ci şi numeroasele posibilități de interpretare pe care le oferea.

Fie că vorbim despre lira mesopotamiană, realizată sub forma unui cadru sprijinit pe spatele unui taur, fie despre cea egipteană, mult mai simplă, însă mai eficientă, aceasta a constituit principalul instrument cultic. Nu întâmplător, în tradiţia muzicală iudaică lira va juca un rol predominant, ea fiind instrumentul dedicat prin excelenţă interpretării psalmilor şi asociat cu regele David. Chiar genul literal al psalmilor pare să fi fost împrumutat de către poporul evreu din tradiţia egipteană, completat cu elemente specifice poeziei din spaţiul babilonian[12] şi desăvârşit în Cartea Psalmilor[13].

Cele două tradiţii muzicale au cunoscut de-a lungul timpului transformări majore, astfel că în epoca apariţiei Bisericii creştine nu se mai putea vorbi practic despre o muzică religioasă egipteană sau mesopotamiană. În cazul Egiptului, elenizarea impusă ca urmare a cuceririi acestuia de către Alexandru Macedon îşi va pune în mod decisiv amprenta, vechea poezie egipteană fiind înlocuită de structuri greceşti. Parţial, la fel se întâmplă şi în cazul spaţiului vechii Mesopotamii, însă aici rezistenţa a fost mult mai accentuată datorită tocmai instabilităţii zonei şi a permanentelor scindări atât la nivel politic, cât şi religios. Cu toate acestea, putem afirma, fără să ne înşelăm, că cele două mari tradiţii muzicale, ale Egiptului şi Mesopotamiei, şi-au păstrat multe dintre aspectele formale mai întâi prin intermediul cultului iudaic, apoi prin cel al cultului creştin.

[1] Cf. Peter Bubmannn, „Music”, în Kocku von Stuckrad, The Brill Dictionary of Religion, vol. III, Brill, Leiden – Boston, 2006, p. 1274.

[2] Ioannis Romanides, Teologia patristică, trad. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, Bucureşti, 2011, p. 221.

[3] Amnon Shiloah, „Music and Religion in the Middle East”, în Linsay Jones (ed.), Enccyclopedia of Religions, vol. IX, second edition, MacMillan, New York – San Francisco, 2005, p. 542. Un important studiu despre reconstituirea teoriei muzicale în spaţiul mesopotamian aparţine doamnei Anne Draffkorn Kilmer, „The Discovery of an Ancient Mesopotamian Theory of Music”, în Proceedings of the American Philosophical Society, nr. 115 (1971), pp. 131 – 149.

[4] Amnon Shiloah,  Op. cit., p. 542.

[5] Cf. Hans Hickmann, Quarante – cinq siècles de musique dans lÉgypte ancienne, La Revue Musicale, Paris, 1956, p. 32.

[6] Ibidem, p. 32. Asemenea, vezi şi R. D. Anderson, Catalogue of Egyptian Antiquities in the British Museum, vol. 3 (Musical Instruments), Trustees of the British Museum Publications, London, 1976, p. 45.

[7] Cf, Bruce G. Trigger, Understanding Early Civilization: A Comparative Study, Cambridge University Press, Cambridge – New York, 2003, p. 604.

[8] Cf. Amnon Shiloah, Op. cit, p. 543.

[9] Egon Wellesz, Ancient and Oriental Music, Oxford University Press, Oxford, 1957, pp. 256 – 257.

[10] Jeremy Montagu, Origins and Development of Musical Instruments, Scarecrow Press, Lanham – Maryland, 2007, p. 19.

[11] Cf. Hans Hickmann,  p. 41.

[12] Hermann Gunkel, Introduction to Psalms: The Genres of the Religious Lyric of Israel, completed by Joachim Begrich, transated by James D. Nogalski, Mercer University Press, Macon – Georgia, 1998, p. 7.

[13] Deşi suntem de acord cu poziţia lui Hermann Gunkel cu privire la influenţa poeziei egiptene şi mai ales a celei babiloniene asupra psalmilor iudaici, nu putem considera însă că aceştia din urmă nu ar fi decât simple adaptări ale unei tradiţii lirice cu totul străină poporului evreu. Este mult mai probabil ca autorii Psalmilor să fi preluat într-adevăr forma deja consacrată în spaţiul babilonian, însă conţinutul este unul cu totul nou, revelat, ce se deosebeşte net de orice altă formă de poezie religioasă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *