Memoria sfinților din perioada comunistă

Memoria sfinților din perioada comunistă

Pr. George Constantin Codreanu

*Prezentare susținută în cadrul simpozionului „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”, organizat la Biserica „Sfânta Maria” din Constanța, pe 23 iulie 2017

Dacă am pune porunca a patra din Decalog – „Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește!” (Ieșire 20, 8) în contextul întâlnirii noastre de azi, parafrazându-o, ar avea acest mesaj: Adu-ți aminte de cei ce au fost condamnați pe nedrept și îi cinstește! și am înțelege o dată în plus necesitatea reabilitării și prețuirii martirilor din închisorile comuniste:

Din acest motiv, am putea spune că a fost providențială decizia Patriarhiei de a declara anul 2017 ca Anul comemorativ Patriarhul Justinian și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, și aceasta din mai multe considerente, pe care le vom prezenta în continuare.

În primul rând, este o mare nedreptate faptul că până astăzi, se face o mare diferență între holocaust, care a fost condamnat în faimosul proces de la Nurnberg, și comunism, care a generat mai multe victime, și care nu a fost condamnat în totalitate. Prin toate manifestările și sesiunile organizate în cadrul acestui an comemorativ ni s-a oferit posibilitatea nu doar să-i scoatem din umbra istoriei sau din uitare pe cei care au îndurat suferința fizică sau degradarea socială, ci să-i cinstim pe aceștia ca modele de tărie, de credință, de jertfelnicie, de solidaritate, de luptă pentru adevărata libertate sau pentru adevăr. În al doilea rând, din punct de vedere teologic, Biserica se susține pe cultul martirilor. Pe jertfa lor, pe mărturisirea lor în fața lumii că Dumnezeu întreit în Persoane este adevăratul Dumnezeu, Biserica a supraviețuit oricărei încercări demonice de a o distruge. Faptul că Biserica a dat martiri și în perioada comunistă arată că Biserica este vie și că și-a asumat calea suferinței bătătorită de Mântuitorul Hristos pe Golgota. Vrednicul de pomenire Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc spunea despre comunism că a umplut cerul de sfinți, iar noi, astăzi, suntem în situația descrisă în introducerea cărții Sfântul închisorilor – Valeriu Gafencu, scrisă de Monahul Moise, amintindu-ne de un citat al Sfântului Mitropolit Dosoftei al Moldovei în care spunea „dară și dintre rumâni mulți sunt sfinți… dar nu s-au căutat[1]. Cred că și noi ne aflăm în aceeași situație, dat fiind numărul mare de gropi comune în care au fost aruncați sfinții închisorilor, martirii de la Canal, al căror număr încă nu se cunoaște. Pe unii nu i-am căutat, iar pe alții este foarte greu să-i identificăm, dacă nu chiar imposibil. Chiar dacă nu i-am identificat încă pe toți, „ei sunt aleșii credinței și ai neamului, lămuriți în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. România, sub teroarea roșie a holocaustului comunist, a dat nor de mărturii ale credinței creștine. Pe ei trebuie să-i asumăm istoric, eclesial și haric, cinstindu-le moaștele, urmându-le credința și atitudinea lor morală”[2]. Reabilitarea lor s-a făcut complet în cer, iar noi avem obligația de a-i cinsti așa cum se cuvine, aici pe pământ, prin a păstra memoria lor vie, prin a le oferi cinstea cuvenită sacrificiului lor, prin a-i canoniza. De ce nu, la fel cum martirii din primele veacuri erau cinstiți cu mare evlavie de credincioși. În al treilea rând, cinstirea martirilor din perioada comunistă ține de identitatea noastră națională, de felul nostru de a fi, de modul nostru de a înțelege și de a trăi credința în Hristos: „Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne-a hotărât o creștere în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut și dator să pregătească calea pentru urmași. Sfinții închisorilor și-au îndeplinit cu prisosință această misiune creștină”[3]. Martirii perioadei comuniste sunt tradiția vie a Bisericii, ei sunt mărturisitori ai credinței, dar, în același timp, sunt păstrători și transmițători ai credinței. Valorizând trecutul, ne facem datoria în prezent și modelăm viitorul după chipul și asemănarea iubirii față de aproapele. Orice amânare a cercetării obiective a istoriei recente, orice banalizare a sacrificiului martirilor din perioada comunistă ar putea fi considerate nu doar o măsură de a opri reabilitarea lor, ci ar fi echivalentul unei re-condamnări a lor. Dar în același timp, ne vom situa și noi în postura omului recent, a cărui descriere se găsește în cartea cu același titlu a lui Horia Roman Patapievici: „Pentru că acest tip uman nu se mai poate sprijini pe existența vreunui suflet, nici al lui și nici al lumii, el nu mai are resursele de a întemeia nici tradiții și nici măcar datini. Este omul care, de îndată ce și-a amputat trecutul pentru a sări mai repede în viitor, descoperă că prezentul nu îl mai poate adăposti, iar viitorul nu există. De ce? Pentru că și-a pierdut prezența[4]. În al patrulea rând, reabilitându-i pe aceștia aducem alinare și victimelor colaterale, și ele, la rându-le, nenumărate: copii care nu și-au mai văzut părinții, copii persecutați, dați afară de la școală sau arătați cu degetul, soții și mame care au trăit în lacrimi și neajunsuri ani îndelungați, suferințe pe care numai Dumnezeu le știe.

Dacă răul s-a manifestat atât de adânc în societatea românească, e nevoie de o perioadă îndelungată și de efortul nostru pentru a vindeca suferința îndurată, de a înțelege și de a cunoaște ceea s-a întâmplat cu adevărat în perioada comunistă.

Simpozionul „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”, organizat la Biserica „Sfânta Maria” din Constanța, 23.07.2017

[1] Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 224, apud Sfântul Închisorilor, Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate și adnotate de monahul Moise, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, p. 7.

[2] Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, ed. îngrijită de Ciprian Voicilă, Ed. Areopag și Ed. Meditații, 2011, p. 11.

[3] Ibidem.

[4] Horia Roman Patapievici, Omul recent: o critică a modernității din perspectiva întrebării „Ce se pierde când ceva se câștigă?” , Ed. Humanitas, București, 2001, p. 17.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *