Mâine, Înaltpreasfințitul Teodosie va sluji la mănăstirea „Sf. Ilie” Toplița, jud. Harghita

Mâine, Înaltpreasfințitul Teodosie va sluji la mănăstirea „Sf. Ilie” Toplița, jud. Harghita

Ionuț Druche

Pe 20 iulie Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej IPS Teodosie va răspunde invitației PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și va face parte din soborul care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ilie” Toplița, jud. Harghita. Totodată, azi de la ora 18.30, IPS Teodosie va oficia Vecernia, urmată de Litie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța (str. Ion Ursu, nr. 38, zona CET).

Biserica „Sfântul Ilie” din Constanța

 

Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Proroc Ilie este cunoscut datorită minunii legate de lipsa ploii. Cu 800 de ani înainte de Hristos, în Israel trăiau regele Ahab și Izabela, soţia sa, care l-a adus în Israel pe Baal, zeul căruia i se închinau cananeenii. Ilie l-a avertizat pe Ahab de idolatria în care căzuse poporul şi, văzând împietrirea regelui, i-a spus că: „în aceşti ani nu va mai fi nici rouă, nici ploaie”. Între timp, Sfântul Ilie a stat la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, apoi în casa unei văduve din Sarepta a săvârșit mai multe minuni: a înmulţit făina, uleiul şi l-a înviat pe fiul gazdei. După trei ani a mers la regele Ahab şi l-a îndemnat să-i adune pe preoţii idolilor Baal şi Astartei pe muntele Carmel. Aici, Ilie a dovedit poporului neputinţa zeilor şi atotputernicia lui Dumnezeu. Preoţilor lui Baal nu le-a fost primită jertfa, pe când, la rugăciunea lui Ilie, Dumnezeu a pogorât foc din cer și a fost mistuit jertfelnicul. La porunca lui Ilie, preoţii lui Baal au fost ucişi şi apoi a plouat.

Dumnezeu i se descoperă lui Ilie pe muntele Horeb, „într-o adiere de vânt lin”. Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei și s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”. De aici, superstiția potrivit căreia atunci când tună și fulgeră ar umbla Sf. Ilie prin cer în carul său de foc.

Sursă text: Facebook Arhiepiscopia Tomisului

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *