Macellariu – despre demnitate si eroism. Cateva aspecte

Macellariu – despre demnitate si eroism. Cateva aspecte

Momentul de cotitura al carierei sale, si chiar al vietii sale am putea spune, a fost noaptea de 23-24 august 1944. Dupa ce Regele Mihai I citeste proclamatia prin care anunta incetarea aliantei cu Germania si trecerea de partea fortelor Aliate, Macellariu primise ordin sa convoace la discutii pe viceamiralul Brinkmann in vederea retragerii pasnice a fortelor navale germane. Navele romane, militare si civile din port erau in bataia tunurilor navelor germane. Amiralul german primise dispozitiuni clare sa nu cedeze Constanta si sa lupte nu doar pentru mentinerea ei, ci si pentru capturarea flotei romane. Dupa cum Macellariu relata in lucrarea sa (In plin uragan. Amintirile mele): „batalia dintre flota germana si flota romana s-a dat intre mine si amiralul Birkmann, in bateria germana Tirpitz”. A dat dovada de tact si diplomatie in negocierile cu germanii, astfel in urma discutiilor amiralul german ordona, pe 25 august, retragerea trupelor sale spre Varna. O dezarmare a fortelor germane ar fi fost imposibila pentru ca acestia erau superiori din punct de vedere militar.

„Pe germani i-a dezarmat marea. Daca am fi incercat s-o facem noi, impotriva ordinelor pe care le aveam, initiativa noastra n-ar fi reusit decat sa creeze un dezastru national. Mi-ar fi fost usor, daca as fi fost nebun, sa ordon: Deschideti focul! Dar nici un amiral, in toata istoria razboaielor navale, n-ar fi admis o asemenea solutie: sa se bata in port! (…) n-as fi fost decat un criminal plin de sangele camarazilor mei – pusi de tara sub ordinele mele, sa-i apar, nu sa-i ucid, plin de sangele populatiei nevinovate, pe care trebuia s-o crut, ca sa nu mai pomenesc de mormanul de ruine in care ar fi fost transformata Constanta si localitatile din jurul ei”. (Horia Macellariu, In plin uragan. Amintirile mele)

In conditiile in care toate celelalte orase-porturi de pe fronturile Europei au fost distruse si Constanta era inca in picioare, datorita tactului sau diplomatic, incheierea razboiului trebuia sa-i aduca recunoastera meritelor. In schimb, la 24 martie 1945 a fost trecut in rezerva, iar la nici trei luni dupa acest moment Comisia Aliata de Control l-a cerut judecat in calitate de criminal de razboi. Acuzat de „conlucrare activa cu Germania fascista” si de actiuni criminale contra Natiunilor Unite dupa 23 august 1944, Horia Macellariu era invinuit totodata de „neglijenta criminala”, pentru ca a permis comandamentului german sa-si deplaseze flota „fara opunere” spre Bulgaria.

Cabinetul 7 al Tribunalului Poporului a cercetat invinuirile ce i se aduceau lui Macellariu si a constatat nevinovatia acestuia. Nemultumita de aceasta decizie Comisia Aliata de Control a revenit la 29 noiembrie 1945 cerand continuarea cercetarii si tragerea lui la raspundere. O noua comisie de ancheta il gaseste nevinovat, iar Parchetul Curtii Bucuresti il scoate astfel de sub invinuire.

Dupa cum mentiona contraamiralul George Petre intr-unul din articolele sale, sovieticii totusi nu-i puteau ierta succesul cu care a condus actiunile de lupta pe mare impotriva flotei URSS. Este arestat si condamnat la 19 aprilie 1948. Initial este incarcerat la Aiud, unde ramane pana la 2 aprilie 1958, regim celular, la secret, fara contact cu familia, fara munca, carte sau scris, fara aer, lumina, soare. Dupa acesti 10 ani este transferat la Ramnicu Sarat, intr-un regim si mai sever de conditiuni speciale. Regimul de totala izolare si de infometare l-au determinat sa manance paiele de la saltea. Dupa toate acestea, ajuns la Gherla, in celula cu Nicolae Steinhardt, avea sa exclame: „Raiul pe pamant!”.

Sugestiv pentru a-i intelege trairile este finalul uneia dintre cererile sale de a-i fi schimbat regimul de detentie. Pare mai degraba testamentul unui erou a carui substanta nu a putut fi diluata nici de falsele procese de intimidare, nici de anii crunti de puscarie pe nedrept: „Ar parea paradoxal acest apel la viata omeneasca din partea unui condamnat politic sa moara in temnita, cand normal ar fi sa doreasca cu un minut mai devreme sa se curme aceasta agonie. (…) Religia mea imi interzice sinuciderea si dimpotriva imi impune nu numai sa-mi pastrez corpul dar si sa mi-l apar; meseria mea de marinar si militar m-a invatat sa nu abandonez in furtuna si mai presus de orice este credinta mea, intima si nezdruncinata a nevinovatiei mele si nedreptatii ce mi s-a facut. Nicicand n-am fost un tradator, un necredincios, un tulburator al tarii si neamului meu. Tot trecutul meu este martor ca viata si activitatea mea le-am pus in serviciul si pentru binele poporului roman. Candva, cand patimile politice se vor atenua, realitatea va aparea in tot adevarul ei”.

A fost eliberat la 29 iulie 1964, in virtutea decretului 411/1964, apoi repus in drepturi. A colaborat cu comisia de istorie militara la reconstituirea actiunilor Marinei Militare in al Doilea Razboi Mondial, oferind date si informatii esentiale in acest demers. A dovedit astfel ca nu a renuntat nici o clipa la responsabilitatea respectarii adevarului istoric. Adevar esential atat pentru prezentul sau cat mai ales pentru generatiile viitoare. A trecut la Domnul pe 11 iulie 1989, este inmormantat la Manastirea Cozia, alaturi de parinti si de sotie.

In final, cuvintele sunt de prisos. Concluziile sunt deja trasate. O viata care vorbeste de la sine, un om care dainuie si inspira si astazi prin inaltimea la care a reusit sa-si ridice vocatia, prin felul in care a pastrat nealterata identitatea sa, dovedind si contemporanilor sai si noua, celor de azi, ca nobletea umana se castiga in timp si nu se pierde nici macar atunci cand regimul politic iti schimba uniforma ticsita de medalii pe zeghea de detinut si unicul grad care ti-a mai ramas e acela de ”bandit”.

Bibliografie selectiva

  1. Horia Macellariu, Ioana-Maria Ionescu, In plin uragan: amintirile mele, Bucuresti, Editura Sagittarius, 1998.
  2. Marian Mosneagu, Politica navala postbelica a Romaniei (1944-1958), Bucuresti, Editura Mica Valahie, 2011.
  3. Cicerone Ionitoiu, Victimele terorii comuniste. Arestati, torturati, intemnitati, ucisi. Dictionar, Bucuresti, Editura Masina de scris, 2000.
  4. Dinu C. Giurescu, Romania in al doilea razboi mondial, Bucuresti, Editura All Educational, 1999.
  5. Contraamiral George Petre, Emilian Andrei, Contraamiralul Horia Macellariu, salvatorul Constantei, Ziua de Constanta, 14 aprilie, 2007.

Autor: Ionela Otea

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *