Lucrător iscusit în „ogorul Domnului” și slujitor râvnitor: Preotul iconom stavrofor Gheorghe Ciocănel

Lucrător iscusit în „ogorul Domnului” și slujitor râvnitor: Preotul iconom stavrofor Gheorghe Ciocănel


Pr. lect. dr. Lucian Petroaia,

Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi

În şirul preoţilor care au slujit de-a lungul vremii la istorica biserică a pescarilor de pe faleza superioară a Dunării, „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi, se evidenţiază dinamicul și harnicul preot iconom-stavrofor Gheorghe Ciocănel.

Medalionul de față se doreşte o cinstire a chipului şi lucrării acestui vrednic slujitor al Domnului Hristos, care face parte dintr-o generaţie de preoţi ce au păstorit în timpuri potrivnice, dar au fost înzestraţi de Dumnezeu cu harisme care i-au ajutat să ducă mai departe Biserica: dreaptă credinţă mărturisitoare, slujire „a celor sfinte” plină de râvnă şi, mai ales, demnitate şi rezistență la presiunile si provocările cu care au fost încercaţi, în toată viața lor.

Obârşii. Studii teologice.

Preotul Gheorghe Ciocănel s-a născut la 15 februarie 1939, în Comuna Bălăbăneşti, atunci situată în Raionul Tg. Bujor, Regiunea Galaţi, în familia bunilor creştini Vasile şi Sevastița Ciocănel. A urmat cursurile Şcolii elementare din comuna natală, absolvind  7 clase în anul 1954. Fiind un copil curat şi apropiat de biserică, deşi timpurile erau potrivnice unei cariere eclesiastice, a socotit să-şi urmeze vocaţia, candidând la examenul de admitere de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. A fost admis ca bursier, parcurgând prima parte a ciclului seminarial în Şcoala Teologică din Lavra Neamţului. Şi-a finalizat însă studiile teologice medii la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, în anul 1963. În acelaşi an, s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, a susţinut examenele şi a fost declarat admis. Din motive personale, după un an întrerupe studiile teologice universitare (pe care le va termina mai târziu), dar nu acceptă să „stea acasă, la părinţi”, ci doreşte să muncească. Se angajează ca profesor-suplinitor la Şcoala Gimnazială din comuna natală Bălăbănești, unde predă disciplinele Limba franceză şi Limba şi literatura română1. O perioadă are şi experienţa muncii „în producţie”, în marea întreprindere I.C.M.R.S. Galați, care între anii 1964-1965, avea peste 10.000 de angajaţi; aici a activat pe un post de casier plătitor.

În primăvara anului 1965, s-a căsătorit cu tânăra Ecaterina Neagu, fiica lui Manole şi Tofana Neagu, născută la 15 mai 19432. Este presbitera care, de-a lungul timpului, avea să-i fie sufletul-pereche, credincios şi jertfelnic. Din darul lui Dumnezeu au avut trei copii: Viorel Marian3, Mihaela4 şi Ionel5.
După pregătirea duhovnicească și canonică necesară, în ziua de 31 octombrie 1965, tânărul Gheorghe Ciocănel primea, prin mâinile episcopului cu viață sfântă Chesarie Păunescu, harul diaconiei, iar la 1 noiembrie, în acelaşi an, era hirotonit întru preot6, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”, din parohia Mahmudia, aflată atunci în Raionul Tulcea, Regiunea Dobrogea.

Preoţie jertfelnică la Mahmudia, Jud. Tulcea
La puţin peste 26 de ani, tânărul preot Gheorghe Ciocănel primea în grijă duhovnicească, spre păstorire, o comunitate ortodoxă românească situată în proximitatea Deltei Dunării, cu adânci tradiţii pescăreşti, dar având multiple interferențe cu vechi comunităţi care trăiau (şi sunt şi astăzi prezente) în acelaşi areal: cea lipovenească, cu cele două ramificaţii (popoviții şi bezpopoviții), cea ucraineană şi cea islamică. Multă abilitate pastorală, mult tact şi multă diplomaţie va fi dovedit părintele Ciocănel, care a reuşit să menţină pacea şi armonia în acest adevărat „mozaic ecumenic local”. De multe ori, atunci când preoții lor nu puteau să fie prezenţi, credincioşii lipoveni popoviți îi solicitau serviciile, iar dânsul le răspundea cu solicitudine. Pentru aceste daruri ale sale, printre care se numără cel de „împăciuitor” şi cel de „serviabil”, credincioşii mai bătrâni din Mahmudia îl pomenesc şi astăzi, după 45 de ani de la plecarea sa din acea localitate!

La Mahmudia, însă, opera lucrării sale o constituia înălţarea noii biserici cu hramul „Sfântul Nicolae”, zidită pe locul celei vechi. Încă din primele luni de pastorație aici, își dă seama că vechea biserică nu mai putea servi trebuințelor duhovnicești ale credincioșilor. Era construită din vălătuci și paiantă pe la 1863-1867, iar o furtună puternică, în noaptea dinspre 29 spre 30 octombrie 1969, a distrus-o în mare parte, înclinând periculos turla și amenințând clădirea cu prăbușirea7. Pentru aceasta, parohia Mahmudia, prin noul său paroh, face demersuri oficiale către Episcopia Dunării de Jos, solicitând episcopului Chesarie Păunescu să binevoiască a acorda cuvenita aprobare, în vederea efectuării unor reparații capitale la acest sfânt locaș.

Într-adevăr, inițial s-a mers pe varianta reparării vechii biserici8, dar după aproape doi ani de diligențe stăruitoare, parohul Gheorghe Ciocănel primește aprobarea Episcopiei Dunării de Jos, semnată de însuși episcopul Chesarie Păunescu și de consilierul economic, preotul Gheorghe Ciupercă, pentru construcția unei noi biserici, în parohia Mahmudia, care era obligată a respecta întrutotul prevederile din autorizația de construire și din documentația tehnică9.

La un an şi jumătate de la acest moment, comisia desemnată de Centrul Eparhial Galaţi, alcătuită din inginerul Mircea Bârjoveanu, domnii Anton Nicola şi Ion Moroianu şi tehnicianul Alfonso Garganezi – delegatul Serviciului tehnic al Eparhiei, proceda la o recepţie parţială a lucrărilor, constatând că acestea „sunt bine executate, în bune condiţiuni tehnice, declarându-le recepţionate definitiv şi dând descărcare epitropului-casier pentru plăţile făcute”10. La finalul anului 1973, noua biserică era definitivată! Era o performanță pentru acea vreme din istoria recentă a României, sinonimă cu timpul demolărilor de biserici sau al demantalărilor unor lăcaşuri de cult din marile oraşe (Bucureşti, în special), cele mai multe cu valoare patrimonială uriaşă! Era, totodată, si un curaj al părintelui Ciocănel, o atitudine temerară pe care mulţi nu au înţeles-o atunci. Şi, într-adevăr, iată cu ce s-a confruntat părintele: instituţiile de stat abilitate nu emiteau aproape niciodată autorizații şi avize pentru astfel de construcţii, materiale de construcţie se găseau greu și de multe ori se procurau pe sub mână și doar cu relații, meseriași dispuși a lucra la edificarea unui locaș sfânt, în timpuri de îndoctrinare atee și de luptă – pe față – împotriva  Bisericii, erau puțini şi înfricoşaţi de perspectiva vreunei pedepse sau chiar de spectrul pierderii libertăţii. Iar asumarea întregului proiect era personală! De orice s-ar fi întâmplat rău (lucrări executate defectuos, conflicte sau accidente de muncă, pierderi economice sau neclarități în justificarea contabilă), ar fi fost vinovat doar cel ce coordona lucrarea – părintele Ciocănel, care risca totul: carieră, libertate, familie! Dumnezeu, Care-l chemase la această ctitorire l-a ajutat mult. I-a dat putere, i-a deschis uși, i-a trimis oameni, a înduplecat neprieteni, i-a apropiat enoriași, ajutători, binefăcători, care i-au fost aproape.

Şi iată că, în ianuarie 1974, s-a făcut recepţia finală a lucrărilor, comisia fiind alcătuită din inginerul Tache Andronache – delegatul Episcopiei Dunării de Jos, Ilie Cireaşă – delegatul Cooperativei ,,Unirea” din Măcin (întreprinderea care a preluat şi finalizat lucrarea) şi membrii Consiliului Parohial de la Mahmudia, conduşi de către preotul lor.

Documentele întocmite cu acest prilej consemnează că, pornind de la proiectul inițial, echipa de constructori, consiliată de preotul paroh, a îmbunătăţit lucrările prin: turnarea unei structuri de beton armat la planşee şi arcele ferestrelor, construirea cafasului şi a scării de acces sus, închiderea pridvorului cu un glasvand metalic, electrificarea bisericii, pardoseli cu parchet în Sfântul Altar, sobe de teracotă11. Trebuie subliniat că acest nou sfânt locaş este construit din cărămidă, acoperit cu tablă, tâmplăria ferestrelor s-a făcut din cornier. La intrarea principală în incintă s-a înălţat o clopotniţă, tot din cărămidă, dotată cu două clopote, întregul ansamblu de clădiri fiind înconjurat cu un zid de piatră, consolidat cu stâlpi de beton. De asemenea, părintele Ciocănel s-a îngrijit de înzestrarea sfântului locaş cu veşminte preoţeşti şi odoare liturgice, cu cărţi de cult și alte obiecte necesare bunei slujiri12.

Noua biserică din Mahmudia avea să fie sfințită la 4 noiembrie 1974, de către arhiepiscopul de vie amintire dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos.

Sfinţirea de la acea dată13 se constituie în evenimentul care avea să aducă schimbări majore, pozitive, în viața părintelui Ciocănel: arhiepiscopul Antim se încredinţa de vrednicia acestui preot al său „de la coada Deltei” şi îi pregătea o slujire mai de seamă, la Tulcea.

O vizită epocală: Patriarhul Justinian la Mahmudia!

Acest nou sfânt locaș părea o minune săvârşită de Dumnezeu, pentru adeverirea lucrării Lui în lume, mai ales în vremuri atee. Se aflase „până sus” de această biserică nouă, ctitorită de curajosul preot Ciocănel. Aşa se face că, aflat în vizită în Eparhia Dunării de Jos, fericitul întru pomenire Patriarh Justinian a dorit să viziteze şi această biserică, împreună cu comunitatea ei creştină. Astfel, la Mahmudia s-a petrecut o vizită istorică, în data de 19 septembrie 1974!

Patriarhul României Justinian era însoțit de Mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei (ulterior Patriarh al României, din 1986), arhiepiscopul dr. Antim Nica, episcopul vicar Gherasim Cristea Constănțeanul, profesorul Dumitru Dogaru – preşedintele Departamentului Cultelor şi alți oficiali locali, clerici şi laici. Deşi nu mai era preot la Mahmudia, părintele Ciocănel, deja protopop de Tulcea rânduit de curând, a primit înalta delegaţie ca o gazdă bună, prezentând lucrarea sa aici. Apoi i-a condus pe distinşii oaspeţi pentru a vizita Mănăstirile Cocoș și Celic Dere, alte parohii din preajmă (Crișan, Sulina, Murighiol), poftindu-i la o expediţie de neuitat în Delta Dunării, unde au admirat cu toţii creația lui Dumnezeu și darurile Lui revărsate peste acest colț de țară14.

Fotografiile efectuate cu acest prilej15 sunt pe deplin relevatoare asupra emoţiilor şi a bucuriei pe care le-a trăit, cu acest prilej, părintele Gheorghe Ciocănel. Pe verso-ul unei astfel de fotografii arhiepiscopul Antim scria: „În amintirea plăcutei vizite la Mahmudia, făcută la 19 septembrie 1974, împreună cu PF Patriarh Justinian (.) am rămas impresionaţi de noua biserică, roada râvnei şi ostenelilor p.c. protoiereu Gh. Ciocănel şi a vrednicilor săi enoriaşi”. A fost, în mod sigur, cea mai mare recunoaştere a meritelor, lucrării şi jertfelnicei slujiri, de față fiind partriarhul în exercițiu – Justinian, mitropolitul Teoctist care avea să devină patriarh, ierarhul locului și vicarul său și mulți dintre cei ce contribuiseră, cât de puțin, la acea lucrare cutezătoare și sfântă, care se poate admira și astăzi și care va dăinui și peste veacuri!

O nouă treaptă de slujire: protoiereu de Tulcea.
Pentru activitatea sa plină de realizări, într-un timp destul de scurt şi în contextul evocat, nefavorabil lucrării bisericeşti, părintele Ciocănel a fost promovat ca preot în Oraşul Tulcea. Într-o prima etapă a fost numit pe postul vacant de preot II, la parohia „Sfântul Nicolae” din Tulcea16, unde a slujit de la 16 aprilie 1974 şi până la 30 aprilie 1976. De la 1 mai 1976 a fost transferat la biserica „Schimbarea la Față”17 din oraş, întrucât această parohie avea casă parohială, locuibilă şi cu spaţiu disponibil pentru familie, care locuia încă la Mahmudia unde, pentru perioada 1974-1977, preotul Ciocănel a rămas şi suplinitor18. Venirea sa în oraşul – reşedinţă a Judeţului Tulcea s-a făcut la chemarea arhiepiscopului dr. Antim Nica, acela care a gândit ca, pentru mai buna slujire a preoţilor și credincioşilor din această latură a eparhiei, ca protoiereu al Tulcii cel mai nimerit era atunci preotul Gheorghe Ciocănel19, care avea să ocupe această funcţie în perioada 16 aprilie 1974- 19 august 1977.

Se păstrează un document din 30 mai 1974, care consemnează cum a fost prezentat şi instalat, ca nou protoiereu de Tulcea, preotul Gheorghe Ciocănel. În cadrul celei de a doua conferinţe preoţeşti din anul 1974, după Sfânta Liturghie şi Te-Deum-ul oficiate în biserica „Sfinţii Împăraţi” din Tulcea, la începutul dezbaterilor a fost prezentat plenului preoţesc noul protoiereu de Tulcea în persoana preotului Gheorghe Ciocănel, care slujise până atunci la parohia Mahmudia. Prezentarea a fost făcută de către preotul dr. Nicolae Grosu, consilier administrativ în cadrul Centrului Eparhial Galaţi şi delegatul arhiepiscopului dr. Antim Nica, care arăta „că noul protopop s-a remarcat prin muncă asiduă, pe latura pastoral-misionară şi gospodărească, la Mahmudia” şi că arhiepiscopul Antim „a înţeles ca, la conducerea protopopiatului Tulcea să rânduiască un element tânăr pentru a putea face față îndatoririlor și nobilei sarcini ce i s-a încredințat”20.

Noul protopop a mulţumit arhiepiscopului Antim pentru „marea și aleasa cinste ce i s-a încredinţat de a fi numit în funcţia şi demnitatea de protoiereu de Tulcea”, făgăduind că îşi va îndeplini cu cinste mandatul „spre binele şi înflorirea vieţii bisericeşti din parohiile acestui protopopiat”21. În foarte scurtă vreme, a reuşit să înţeleagă şi să intre în specificul slujirii de protopop, lucrarea sa caracterizându-se prin 3 particularităţi. Mai întâi, a acordat o atenţie sporită organizării şi desfăşurării „conferinţelor de orientare”, lunare şi semestriale, cu preoţii din Protopopiatul Tulcea. Din încredinţarea arhiepiscopului Antim, la fiecare dintre aceste întruniri participă câte un delegat eparhial. Ca răspuns la grija conducerii Eparhiei de a da un anumit nivel acestor conferinţe, protopopul Gheorghe Ciocănel desemna drept conferenţiari pe cei mai luminaţi dintre preoţii tulceni, care, în referatele lor reuşeau să propună colegilor-preoţi teme de actualitate, tratate autorizat, în acel context socio-politic atât de dificil.

În al doilea rând, a căutat să cunoască îndeaproape fiecare comunitate parohială din protoieria pe care o coordona. În doar 3 ani, a reuşit să viziteze cea mai mare parte dintre parohiile protoieriei Tulcea, între care şi pe cele mai neînsemnate. Cu prilejul acestor vizite, care se făceau şi în cadrul Sfintei Liturghii, şi la vecernii misionare sau cu alte prilejuri administrative, încuraja mult preoţii pentru o slujire plină de râvnă şi adresa credincioşilor îndemnuri de a rămâne ataşati de Biserică, de tradiţiile româneşti şi creştine.

Îndeosebi se remarcă activitatea sa de susţinere a preoţilor ale căror biserici au fost afectate de cutremurul din 4 martie 1977.  În conferinţa din acea lună, protopopul Gheorghe Ciocănel a propus Sfintei Arhiepiscopii, împreună cu clerul tulcean, câteva măsuri de intervenţie imediată, de susţinere morală şi materială şi de reconstruire a sfintelor locaşuri afectate de cutremur:

– examinarea, de către un delegat al Serviciului eparhial tehnic, a avariilor cauzate de cutremur în special la Biserica ,„Schimbarea la Față” din Tulcea şi la bisericile din localităţile Telița, Garvăn, Frecăţei, Poşta, Niculițel, Luncavița şi Greci – cele mai afectate22;

– preoţii protoieriei Tulcea să adere la „Contul omeniei”, iniţiat la nivel naţional atunci, cu un salariu pe o lună, iar ceilalţi angajaţi civil de la parohii şi din cadrul protoieriei, cu o jumătate de salariu;

– toate parohiile ale căror sfinte locaşuri nu au fost afectate de cutremur să organizeze colecte de bani, alimente şi efecte pe care să le ofere organizat, comunităţilor greu încercate.

La respectiva conferinţă preoţească participa şi arhimandritul Ieronim Motoc, vicar administrativ al Sfintei Arhiepiscopii şi delegat eparhial, care a transmis arhiepiscopului Antim cele propuse23. La finalul anului 1977, s-a raportat Centrului Eparhial că Protoieria Tulcea, sub coordonarea protopopului Ciocănel a contribuit la Fondul pentru sinistrați cu suma semnificativă de 135.724 lei, echivalentul a mai mult de 2 autoturisme Dacia24. Pe lângă lupta de reparare sau reconstruirea bisericilor afectate de cutremur, în al treilea rând, s-a remarcat prin buna pregătire a slujbelor arhiereşti, care se oficiau cu prilejul hramurilor sau al sfinţirilor de biserici, de către arhiepiscopul Antim Nica sau de către episcopul vicar Epifanie Tomitanul.

Procesele verbale sau rapoartele întocmite de protopop la finalul acestor evenimente notează cu acrivie toate datele referitoare la biserica şi comunitatea respectivă, modul de desfăşurare a vecerniei şi a Sfintei Liturghii, cuvântările rostite şi mesajele ierarhilor25. Pentru frumoasa sa activitate, Centrul Eparhial de la Galaţi l-a chemat pe protoiereul de Tulcea, preotul Gheorghe Ciocănel, la alte ascultări, în Municipiul Galaţi, aflat atunci într-o mare dezvoltare industrială; în slujirea de protopop la Tulcea a urmat preotul Dumitru Andone26.

Slujitor la parohia ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi.
Având ca bază această activitate fructuoasă, prin ordinul cu nr. 7393/ 28 iulie 1977 Arhiepiscopul dr. Antim Nica îl numeşte pe părintele Ciocănel preot slujitor la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi şi, începând cu 1 octombrie 1978, paroh. Transferul său la această parohie gălăţeană s-a făcut ca urmare a trecerii la cele veşnice a preotului de vrednică pomenire Vladimir Spiceacu.

Sfântul locaş se afla în lucrări de pictură, pe care părintele Ciocănel le preia şi le definitivează, împreună cu alte lucrări de reparaţii şi acomodări.

În jurul sfântului locaş însă era mare „efervescență”: în cartierul Mazepa II din Oraşul industrial Galaţi, aflat într-un avânt economic fără precedent începuse sistematizarea: casele pescarilor şi ale locuitorilor de generații aici erau demolate, pentru a fi construite blocuri. Străzile erau realiniate şi redenumite; chiar strada pe care se afla biserica şi care se numea în mod firesc „Trei Ierarhi” a fost „rebotezată” ca „strada Ovidiu”, cum se numeşte până astăzi. Deodată cu această situaţie de reconfigurare a cartierului, părintele Ciocănel moşteneşte şi un conflict major cu instituţia situată în partea de vest a sfântului locaş, numită atunci „Întreprinderea de pescuit oceanic. Fabrica de plase pescăreşti Galați”. Aceasta, aflată în extindere, pusese presiune pe parohie, prin pârghiile sistemului care domina în țară atunci, pentru a lua, din patrimoniul imobil al parohiei o fâşie de cca 1100 mp de teren, în vederea construirii unor hale noi. Pe acea fâşie se afla atunci cimitirul parohial, cât şi o mică suprafaţă pe care vechii parohi (preotul Emanoil Hogaş şi preotul Vladimir Spiceacu) o închiriau an de an unui cunoscut legumicultor grec din Galaţi, numit Handris. Din cauza acestor presiuni27, preotul Vladimir Spiceacu a decedat, infarctul său fiind pus pe seama acestei situaţii care i-a măcinat ultima parte a vieții28.

Noul paroh Ciocănel a fost însă mult mai puternic. A rezistat presiunilor, iar marele său rol, pe care l-a jucat providenţial în istoria parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi îl înscrie ca un chip luminos, de preot mărturisitor, în anii ateismului. Planul de sistematizare a cartierului, emis de instituţiile timpului presupunea și dărâmarea casei parohiale, folosirea terenului bisericii pentru construcţii civile, cât şi trasarea unei noi străzi – chiar pe lângă Sfântul Altar al bisericii. Toate aceste şicane vizau, în definitiv, demolarea sfântului locaş, aşa cum se întâmplase cu puțini ani înainte cu alte biserici gălăţene, precum: „Sfânta Sofia”, „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Gheorghe-Mantu”, „Sfântul Ilie”. Toate fuseseră megieşe cu „Trei lerarhi”, toate dispăruseră, în interval de câţiva ani! În acest moment critic, părintele Ciocănel şi-a amintit că, împreună cu Patriarhul Justinian, în delegaţia pe care o primise la Mahmudia se aflase şi profesorul dr. Gheorghe Dogaru, conducătorul Departamentului Cultelor din acea vreme. Acesta îi apreciase, pe față, munca sa de ctitor la Mahmudia, dar mai cu seamă îl simpatiza ca om şi preot. La profesorul Dogaru părintele Ciocănel află trecere și, urmare ordinului acestuia, la Galaţi avea să se schimbe tot proiectul de sistematizare a Cartierului Mazepa II! Astfel, biserica „Sfinţii Trei lerarhi”, casa parohială şi terenul au rămas neatinse şi în proprietatea parohiei, ca urmare a jertfei şi luptei părintelui Ciocănel! Pierderi au fost, însă minime: în partea de răsărit a proprietăţii parohiei, prin decret prezidenţial a fost expropriată o fâşie de 384 mp, iar pe partea de apus, parohia a fost silită „să doneze Fabricii de plase pescăreşti” o suprafaţă de 1113 mp. Clauzele menţionate în documentele de donaţie nu au fost respectate niciodată29.

Două evenimente luminoase din istoria bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” Galaţi

a) Urmare lucrărilor de reparaţii la acoperiş, de tencuieli exterioare, iar în interior de definitivare a picturii în tehnica „fresco” (de către prof. Vasile Caraman şi echipa sa), Biserica „Sfinții Trei lerarhi” a fost resfințită de Arhiepiscopul dr. Antim Nica, în data de 21 octombrie 1979. Era a doua sfinţire pe care o organiza părintele Ciocănel. Documentul care consemnează acest eveniment de din istoria acestei biserici poartă semnăturile clericilor implicați30 cât şi ale consilierilor eparhiali si parohiali participanți31. Era un eveniment care marca, pe de o parte o altă etapă din viața Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”, restaurată şi repictată, dar şi triumful sfintei dreptăţi, în contextul nedreptelor tentative de a se desfiinţa parohia şi de a se demola această biserică32.

În cuvântul său, Arhiepiscopul Antim Nica arăta, cu acest prilej: „Gândul nostru se îndreaptă, în primul rând, către fericiţii ctitori ai acestei biserici care stă mărturie a dreptei credinţe de mai bine de 100 de ani aici, pe malul Dunării, iar în al doilea rând, către dumneavoastră, preoţii şi credincioșii acestei parohii care v-aţi dovedit a fi buni creştini şi păstrători ai tezaurului spiritual lăsat de înaintaşi, pe care doriţi să-l transmiteţi urmaşilor…” .Sfințirea33 a fost un eveniment misionar de succes, care a arătat că Dumnezeu află mereu oameni şi căi pentru a-si continua lucrarea Sa de sfinţire a lumii.

b) La 28 septembrie 1986, se împlineau 100 de ani de când se finalizaseră lucrările de edificare a actualei biserici „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi. Data, simbolică şi jubiliară, nu putea rămâne nemarcată. Cu binecuvântarea arhiepiscopului Antim, prin implicarea preotului paroh Gheorghe Ciocănel, parohia „Sfinţii Trei lerarhi” a organizat frumos această aniversare a centenarului bisericii sale, duminică, 29 septembrie 1986. La Sfânta Liturghie a participat delegatul arhiepiscopului, arhimandritul leronim Motoc, vicar administrativ; alături de preoţii parohiei au slujit şi alţi preoţi, oaspeţi. Delegatul eparhial a transmis celor prezenţi binecuvântarea arhiepiscopului Antim, adresând felicitări în chip deosebit celor trei slujitori de aici: pr. Gheorghe Ciocănel, pr. Costică Picoș, pr. Petrică Gheorghe, într-un material pe care l-a publicat ulterior, preotul Gheorghe Ciocănel: „Un veac de existență al bisericii s-a încheiat, un veac în care acest locaş, în armonia imnelor şi a slujbelor liturgice, închinătorii au aflat liman de odihnă şi întărire sufletească, mângâiere si iertare, înfrăţire şi unitate în credinţa strămoşească, afirmare a duhului ortodox, căldură, dragoste și pace duhovnicească. A fost un moment de meditaţie asupra celor petrecute  sub cupola bisericii de-a lungul celor 100 de ani, un îndemn pentru urmaşi spre lucrare pilduitoare, de reflectare asupra datoriilor față de Biserica strămoşească şi de Patrie”.34

Evenimentul a avut menirea de a coagula în jurul acestui sfânt locaş toate forţele umane ale enoriei, spre a conştientiza importanța spirituală, valoarea patrimonială, perspectiva istorică si tema testamentară pe care le presupune pentru o comunitate, biserica parohială.

Succint portret moral şi caracterial

Părintele Ciocănel slujea şi cânta frumos. Îi plăcea Preoţia! Om provenind de la țară, cu credinţă sinceră şi curată, înţelegea bine trebuinţele, dar şi scăderile sau temerile oamenilor, atât mai mult că „timpurile erau potrivnice”. Era considerat preotul „discret”, la care multă lume „bună”, cu funcţii în acea vreme, apela pentru a se cununa, pentru a-şi boteza pruncii, pentru o sfeştanie sau o rugăciune, sau doar pentru o simplă sfătuire. Mergea acasă la cei ce-l invitau şi slujea la fel, tuturor, mari şi mici, bogaţi şi săraci. Era solidar cu toţi cei cuprinşi de necaz. Mulţi preoţi s-au bucurat de ajutorul său. La biserica din satul său natal Bălăbăneşti este ctitor, pentru că a ajutat mult, financiar şi moral. De asemenea, împreună cu enoriaşi de la „Trei lerarhi” ajuta constant creştini săraci din Satul Titcov, din Insula Mare a Brăilei. Era un om vesel şi tonic, dătător de curaj şi de speranțe. Era atât de bine educat, încât saluta şi copiii pe stradă! De fapt, cu mult tact şi cu o pedagogie delicată, le arăta preotul din el, întrucât el purta reverenda preoţească în toate împrejurările. Mărturisea pe Hristos şi Preoţia, fără şovăire! Adesea, prin piaţă sau pe drum, oferea celor nevoiaşi daruri din geanta sa pastorală sau, foarte adesea, multora, câte un bănuţ, din buzunarul său! Pentru aceste gesturi era foarte respectat şi iubit; era considerat un preot „darnic”, „fără mofturi” şi „popular”, adică milostiv şi apropiat de popor. Chiar și astăzi pe multe dintre pomelnicele enoriaşilor parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” se află înscris numele său. Poporul nu l-a uitat!

În legătură cu ierarhia superioară, avea un adevărat cult al ierarhului. A fost apreciat de toţi ierarhii sub păstorirea cărora a slujit: episcopul Chesarie, arhiepiscopul Antim, arhiereii vicari Gherasim Constănțeanul şi Epifanie Tomitanul. În timpul lungii sale boli, a fost mereu vizitat, încurajat şi ajutat efectiv financiar, de IPS Părinte Arhiepiscop Casian, care îl preţuia pentru lucrarea sa ca preot și protopop. Cu toate acestea, nu a profitat niciodată de aprecierile „mai marilor săi” . Şi iată un exemplu: deşi era foarte bun prieten cu dl. dr. George Stan, medicul curant al Patriarhului Justinian, care îl vizita des, ca pe un frate, el nu a transformat această legătură de suflet în oportunitate pentru avantaje… într-un cuvânt, părintele Ciocănel a fost un om de caracter şi un preot care a iubit Preoţia și a slujit Domnului „din toată inima şi cu tot cugetul”.

Părintele Ciocănel la „ceasul răsplătirilor

Cu toate că era un om viguros fizic şi sănătos, luptele sale, care au durat aproape trei decenii, 1-au afectat şi l-au erodat interior. În anul 1995, a căzut la pat, urmare unui accident cerebral şi, de timp de 17 ani, a fost ca un monah în chilia lui. A fost rugătorul prin excelentă al parohiei. Deşi jumătate din corp îi era inertă, ţinea o cruce de lemn în mână mereu, citea rugăciuni, psalmi, texte patristice. Depăna amintiri şi îi pomenea cu mare recunoştinţă şi dragoste pe toţi cei ce îl ajutaseră în lucrarea sa preoţească, de-a lungul vieţii.

Parohia „Trei Ierarhi” a beneficiat de prezența sa tainic rugătoare, în apropierea bisericii pe care o salvase de la pieire; credincioşii mărturiseau că, trecând pe stradă, prin dreptul bisericii şi al casei parohiale, îl simţeau pe părintele Gheorghe Ciocănel rugându-se. Şi ei, împreună cu preoţii parohiei, dar și cu mulţi preoţi din oraş, din Eparhie şi din țară, se rugau pentru ca „preotul Gheorghe bolnav” să îşi revină, să-şi reia slujirea, să redevină cel pe care-l știau cu toţii. De aceea, cei 17 ani au însemnat pentru dânsul un final apoteotic de nevoinţă personală plină de nădejdile dobândirii mântuirii35.

Cu toate că familia a fost pusă la grea încercare prin această suferinţă lungă a „stâlpului casei”, Bunul Dumnezeu a dat putere şi răbdare doamnei preotese şi copiilor de a-i fi mereu părintelui Ciocănel într-ajutor.

În seara zilei de 26 noiembrie 2011, a trecut la cele veşnice. Slujba înmormântării s-a săvârşit în 29 noiembrie 2011, din soborul slujitor făcând parte preoţi din Arhiepiscopia Tomisului și din Arhiepiscopia Dunării de Jos36.

Concluzia vieţii şi slujirii părintelui Ciocănel a formulat-o ÎPS Părinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos, în seara în care i-a citit dezlegările (28 noiembrie 2011), consemnând în Evanghelia de pe Sfântul Altar al bisericii „Sfinţii Trei lerarhi” următoarele: „S-a stins un făclier al ortodoxiei dunărene vrednicul, inimosul şi blândul preot Gheorghe Ciocănel, fost protoiereu de Tulcea şi paroh al acestei biserici. A fost şi rămâne un om bun!”.

Am consemnat toate aceste lumini din viața şi slujirea părintelui Ciocănel pentru ca preoţi mai tineri să cunoască jertfa pe care au făcut-o înaintaşii lor, de la sfintele altare, în ani de prigoană, de necredinţă, de dezumanizare. Chipul părintelui se aşează în galeria slujitorilor – mărturisitori ai Ortodoxiei, ca un model viu de slujitor, model de „om între oameni”, iar evocarea o facem în al şaptelea an de la trecerea sa la Domnul şi în pragul celui de-al 80-lea an de la naşterea sa.

Note bibliografice:

1 Toată viața a rămas legat sufleteşte de satul său şi de această şcoală. Astfel, in data de 19 iunie 1993, în condiţii de libertate, avea să săvârşească slujba aghesmei la şcoala unde predase cu aproape trei decenii înainte, participând şi la ceremonia de aşezare a acestei unităti de învățămånt sub numele „Gheorghe şi Maria Taşcã”. Cu acest prilej s-a dezvelit şi o placă de marmură, cu rol comemorativ. La eveniment a fost prezent şi cercetătorul Felix Taşcă (autor al mai multor volume şi a zeci de studii şi articole care pun în valoare zona), urmaş al acestei ilustre familii de intelectuali mecenați din nordul județului Galati, care au construit (în 1935) Şcoala din Baläbäneşti pentru copiii săraci din aceste ținuturi, dintre care multi au ajuns oameni de înaltă calitate umană şi probitate stiintifică în diverse domenii.
Mulţumiri părintelui Mihăiță Enache de la parohia Băläbäneşti, care mi-a oferit câteva date şi mai multe fotografi despre acest capitol din viața şi activitatea părintelui Ciocănel.

2 Adeverinţa nr. 13/25 iulie 1965, eliberată de parohia Lungeşti, comuna Bălabăneşti, în arhiva parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galati.

3 Näscut în 1966. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1984-1989) şi al Facultătii de Tecologie din Bucureşti (1990-1994). Actualmente preot la parohia Corbu de Jos, jud. Constanta (in Arhiepiscopia Tomisului) şi secretar al Protoieriei Constanta I.

4 Näscutä in 1968, căsătorită Olteanu.

5 Născut în 1969. Studii de economie și administrație. Domniei sale îi mulţumesc aici pentru bunăvoința cu care mi-a oferit câteva date necesare pentru a configura corect și oarecum complet, profilul moral-uman al părintelui Gheorghe Ciocănel.

6 Adresa nr. 5280/5 decembrie 1965 a Centrului Eparhial Galati, semnată de Episcopul Chesarie Päunescu şi adresată Protoieriei Tulcea. Copii după „Jurnalul de Hirotonie” și „Declarația” candidatului la preoţie, semnate de acelaşi Episcop Chesarie, în arhiva Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi.

7 Proces-verbal din 2 noiembrie 1969 al Consiliului Parohial al parohiei Mahmudia, în arhiva parohiei Mahmudia. Este locul aici să aduc mulțumiri p.c. preot Cristian Danu Tănase, actualul paroh de la Mahmudia, care a avut bunăvoinţa să identifice in arhiva parohiei în care păstoreşte şi să îmi pună la dispoziţie fotocopii după documente lămuritoare (citate mai jos, cu specificația, in arhiva parohiei Mahmudia) pentru activitatea preotului Gheorghe Ciocănel in această parohie, între anii 1965-1974. Câteva date despre preoții slujitori astăzi la parohia Mahmudia (protoieria Tulcea) din Eparhia Tulcii, despre vechea biserică cu hramul „Sfântul Nicolae” și despre noua biserică, având acelaşi hram – ctitoria părintelui Gheorghe Ciocănel, a se vedea in albumul Bisericile tulcene şi slujitorii lor, astăzi, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, pp. 72-73

8 Memoriu justificativ al Serviciului tehnic de la Episcopia Dunării de Jos, întocmit in noiembrie 1969, în arhiva parohiei Mahmudia.

9 Adresa nr. 97/12 ianuarie 1971 a Centrului Eparhial al Episcopiei Dunării de Jos, către Protoieria Tulcea, în arhiva parohiei Mahmudia.

10 Proces vrebal de recepție din 4 iunie 1972, semnat de membrii comisiei sus-amintite, în arhiva parohiei Mahmudia.

11 Proces-verbal de recepţie din 18 ianuarie 1974, în arhiva parohiei Mahmudia.

12 Raportul preotului Ciocănel înregistrat la Episcopia Dunării de Jos sub nr. 1613/12 martie 1974 conţine multe detalii asupra acestei lucrări, a dotării clădirii, oferind și mai multe elemente de inventar.

13 Urmare pictării noului sfânt locaș, în tehnica „fresco” , de către pictorul bisericesc Enache Aftenie și după dotarea lui cu catapeteasmă și mobilier de stejar sculptat – lucrări realizate în timpul parohiatului preotului Grigore Prodan  – arhiepiscopul dr. Antim Nica revine la Mahmudia, la 9 mai 1988, pentru a sfinți pictura și a consacra toate aceste lucrări. A se vedea „Documentul de sfințire” semnat de arhiepiscopul Antim Nica și de clericii prezenți la evenimentul din 1988 (între care și părintele Gheorghe Ciocănel), în arhiva parohiei Mahmudia.

14 Câteva date sintetice despre această vizită, a se vedea in articolul mai recent al drd. Alexandru Bulgaru, intitulat „Vizite ale Patriarhului Justinian în Eparhia Dunării de Jos”, în rev. ”Călăuză ortodoxă”,  XXVII (2017), nr. 340-341, pp. 16-19

15 Mulţumiri doamnei preotese Ecaterina Ciocănel, care, cu multă amabilitate, mi-a pus la dispoziție o seamă de fotografii din arhiva familiei. Între acestea se află și cea despre care se face vorbire în text și pe care o public și aici, deodată cu studiul de față, pentru valoarea sa de document. Aceeaşi fotografie am oferit-o si pentru ilustrarea, la locul cuvenit, a materialului drd. Alexandru Bulgaru, citat supra. Documentarul foto oferit de dna Ciocănel l-am aşezat şi în arhiva parohiei Sfinţii Trei lerarhi” din Galaţi. întrucât relevă activitatea bogată a preotului Ciocănel, la Mahmudia, Tulcea și Galați.

16 Decizia nr. 135/1 iunie 1974, semnată de arhiepiscopul dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, în arhiva parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” din Galaţi

17 Urmare cererii din 30 aprilic 1976, în arhiva parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” din Galaţi

18 Raportul nr. 924/21 iunie 1977 al Protoieriei Tulcea către Centrul Eparhial Galati aratä că la acea dată, părintele Gheorghe Ciocănel avea retribuţie de protoiereu, primea salariul de preot de la parohia ,,Schimbarea la Față” – Tulcea și primea și o indemnizaţie de la parohia Mahmudia, unde încă suplinea. Document în arhiva Protoieriei Tulcea. Mulţumiri se cuvin părintelui Popa Nicolae, secretarul Protoieriei Tulcea pentru bunăvoinţa cu care a identificat și mi-a pus la dispoziție o seamă de documente referitoare la slujirea părintelui Ciocănel la Tulcea.

19 Decizia nr. 81/ 16 aprilie 1974, semnată de arhiepiscopul dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, în arhiva parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Galați.

20 Proces verbal din 30 mai 1974, în arhiva Protoieriei Tulcea.

21 Ibidem

22 Adresa din 9 martie 1977, în arhiva Protoieriei Tulcea

23 Proces verbal din 15 martie 1977, în arhiva Protoieriei Tulcea

24 Suma a fost virată in trei rate. S-a păstrat adresa nr. 964/24 iunie 1977 a Protoieriei Tulcea către Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, care arată că: prima rată fusese de 77.772 lei, a doua rată fusese de 26.717 lei, iar în cursul lunii mai 1977 s-au încasat pentru sinistraţi alţi 21.706 lei, urmând ca diferenţa de 9.529 lei să fie virată ulterior.

25 De exemplu, rapoartele Protoieriei Tulcea către Centrul Eparhial Galati, cu nr.: 623 / 25 aprilie 1977 (vizita arhiepiscopului Antim Nica la biserica armenească din oraşul Tulcea), 777 / 25 mai 1977 (slujirea episcopului vicar Epifanie Tomitanul la hramul bisericii „Sfinţii Împăraţi” din oraşul Tulcea), 1234 / 1 august 1977 (slujirea arhiepiscopului Antim Nica la biserica din parohia „Sfântul Gheorghe – Deltă”, 1323/16 august 1977 (slujirea episcopului vicar Epifanie Tomitanul la parohia „Sfântul Gheorghe” din Isaccea) s.a.

26 Procesul verbal de predare-primire către noul protopop, încheiat în data de 19 august 1977 și înaintat Centrului Eparhial Galaţi cu adresa nr. 1418/ 1 septembrie 1977 în arhiva Protoieriei Tulcea.

27 Numeroasele documente referitoare la această presiune, emise din februarie 1975 şi pânã spre anul 1980, încep cu o solicitare a Institutului de Proiectări Galați, cu nr. 1201/10 februarie, care punea Eparhia Dunării de Jos în temă asupra acestei probleme. În arhiva parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” din Galaţi se păstrează mai multe procese verbale ale Consiliului Parohial (19.02.1975, 25.10.1977 ş.a.), cât şi o corespondență întreagă din perioada 1975-1979, care atestă lupta preotului Spiceacu, preluată şi de noul paroh Ciocănel, de apărare a patrimoniului sacru al parohiei.

28 Conform „Certificatului constatator de deces” cu nr. 33/26.09.1978, în arhiva parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” din Galați.

29 Între altele, „Întreprinderea de pescuit oceanic. Fabrica de unelte și plase de pescuit Galaţi” se angaja să execute lucrări de instalare a încălzirii centrale în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, prin racordare la propriul sãu punct termic, cu obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor necesare. De asemenea, distanța de la zidul noii hale şi până la peretele de vest al bisericii trebuia să fie de cel puţin 20 de metri. Menţionăm că arhiva parohiei „Sfinţii Trei lerarhi” deţine o corespondență stufoasă din anii 1978 – 1979, care reliefează dramatismul acestei lupte. în prezent (aprilie 2018), parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” a acţionat în judecată Fabrica de Plase pescăreşti, în dorinţa de a recupera patrimoniul pierdut.

30 Arhiepiscop dr. Antim Nica, pr. dr. Nicolae Grosu consilier administrativ, pr. Mălăia Stanciu protoiereu de Galaţi, pr. Manole Hogaş, pensionar, pr. Gheorghe Buruiană, misionar protopopesc şi preoţii bisericii: Gheorghe Ciocănel, paroh, Costica Picos şi Petrică Gheorghe, coslujitori, arhidiaconii Vasile Vasile şi Necula Nica, cântăreţul loan Butunoiu.

31 Între care se descifrează lesne semnătura preotului Dumitru Găureanu, inspector bisericesc

32 Documentul de sfinţire se păstrează în arhiva bisericii „Sfinţii Trei lerarhi”. Ştiri despre această sfinţire a bisericii la arhim. Ieronim Motoc, Din activitatea Centrului episcopal Galaţi, în rev. „Glasul Bisericii”, an. XXXVIII (1979), nr. 11-12, p. 1205-1206.

33 După ample lucrări de consolidare, reparaţii, restaurare a picturii, redotare cu mobilier şi odoare liturgice noi (perioada 2002-2012), biserica „Sfinţii Trei lerarhi” din Galați a fost resfintită de către IPS Părinte Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos şi IPS Mitropolit Dionisie al Corintului, in data de 29 noiembrie 2012. Cu onestitate, „Documentul de sfintire” semnat cu acest prilej consemnează: „(..) între anii 1969-1978, prin lucrarea jertfelnică a preotilor parohi Emanoil Hogaş, Vladimir Spiceacu şi Gheorghe Ciocănel, s-au făcut reparaţii la acoperiş, tencuieli exterioare şi s-a realizat acuala pictură, în tehnica fresco, de către zugravul Vasile Caraman, biserica fiind resfințită de Arhiepiscopul Antim Nica la 21 octombrie 1979 (…)”.

34 Pr. Gheorghe Ciocănel, pr. Costică Picoş, Sărbătoarea centenarului bisericii „Sfinții Trei lerarhi – Galați”, în ,,Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic” (I), Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galați, 1986, pp. 119-120.

35 Din cauza stării grave de sänätate, începånd cu data de 1 ianuarie 1996, părintele Gheorghe Ciocănel îşi încetează activitatea ca preot paroh, apoi titular la parohia ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Galaţi. Insă o bună perioadă de timp a putut fi adus la Sfânta Liturghie, pentru a se ruga în Sfântul Altar şi a se împărtăşi cu Preacuratele Taine.

36 O consemnarc a momentelor respective, semnată „Preoții și credincioşii bisericii «Sf. Trei lerarhi»-Galați”, sub titlul „In memoriam. Pr: ic. Stavrofor Gheorghe Ciocanel”, în rev. „Călăuză ortodoxă”, XXI (2012), nr. 278, p. 43-44.

Articol preluat din publicația Studii și Articole, Nr. 3 / 2018, Editura Muzeul de Istorie Galați

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *