Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii

Pr. Zisu Iulian

Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Dacă nu înţelegem Învierea înseamnă că trăim degeaba. Pe zi ce trece noi ne apropiem de Înviere, ceea ce înseamnă că suntem vii, dar dacă ezităm să facem efortul credinţei murim fără rost.

Suntem în Constantinopol capitala Bizanţului prin secolul al V-lea. Un tânăr cu numele Leon, după ce-şi face rugăciunea în Biserica Sfinţilor Apostoli, este rugat de către un orb ca să-l însoţească în pădurea de lângă cetate. S-au rătăcit lăsându-se în voia pasului şi a povestirii bătrânului care fusese dascăl de biserică, iar acum îi vorbea despre minunea făcută de Mântuitorul cu orbul Bartimeu. Era în Săptămâna Luminată, vinerea, iar el nădăjduia că într-o bună zi se va face o minune şi cu el, deoarece era credincios şi un bun mărturisitor. Înţeleptul Leon din respect  îl asculta, dar nu prea credea în nădejdea vindecării lui.

Aşa că au ajuns într-o poieniţă în care susura un izvor. L-a rugat pe tânăr să-i aducă puţină apă în pumn şi gustând, deodată, a auzit: ,,Mare, eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile mâinilor Tale!” Ochii care erau înceţoşaţi sclipesc, lacrimile curg, apoi cere tină de jos ca să se răcorească. Leon face întocmai şi unge ochii bătrânului. Deodată aude: ,,Maica Domnului, aici eşti, Te-am găsit!”. Ce moment! Deja clipeşte, vede fraţilor, strigă! Tânărul se sperie de cele petrecute, orbul cade în genunchi şi zice: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica cea curată, aici este izvorul tămăduirii, apa cea sfinţitoare, fântâna vindecării, şi locul chemării mele”. Se sprijină singur, merge la izvor şi se spală: ,, Iată, învierea mea!” Era în anul 454. S-a făcut o mare minune. Orbul mergea singur şi îi spune tânărului înţelept că va ajunge împărat. Lumea a auzit repede de acest Izvor al tămăduirii şi alergau ca la Vitezda de odinioară, dar aici nu mai aşteptau ca slăbănogul tulburarea apei de către înger. Profeţia s-a împlinit iar Leon ajunge împărat al Bizanţului, domnind între anii 457-474. Încredinţat de minunea la care a asistat ridică în acel loc de unde izvora pârâul o Biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii. Mulţi oameni de seamă ai vremii gustând din această apă s-au vindecat de neputinţele lor. Aşa s-au tămăduit împăratul Justinian (521-565), patriarhul Ştefan (883-886), mama împărătesei Zoe 1042 şi multă lume de rând. Pe vremea împăratului Vasile Macedoneanul (867-8860), Biserica este refăcută în urma unui cutremur iar la 1204 cruciaţii provoacă aceleaşi pagube. După căderea Constantinopolui în 1453, Biserica şi pădurea sunt arse, dar creştinii cu toate restricţiile păgânilor încă mai făceau pelerinaj în acel loc. Actualmente statul turc a amenajat zona păstrând numele de Izvor al tămăduirii. Să nu uităm că Duhul Sfânt la început se plimba pe deasupra apelor, iar Apa cea Vie rămâne Hristos, care spune ca şi femeii samarinene că cine va bea din apa aceasta nu va înseta niciodată. În această zi se face slujbă de sfinţire a apei în Biserici cu cântări speciale presărate printre canonul Învierii, iar credincioşii gustă apa sfântă rugându-se Maicii Domnului: ,, Izvor eşti cu adevărat, Stăpână, al apei celei vii, că speli bolile cel cumplite ale sufletelor şi trupurilor noastre, numai cu atingerea Ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, Apa cea de mântuire.”

Rugăciune

O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia! (Acatistier condacul 13)

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *