Interviu cu preotul Pavel Filipescu din parohia Ghigoieşti, județul Neamţ, la 101 ani de viață

Interviu cu preotul Pavel Filipescu din parohia Ghigoieşti, județul Neamţ, la 101 ani de viață

Pr. Ștefan Zaharia

Părintele Pavel Filipescu s-a născut pe 10 aprilie 1916, în familia gospodarilor Ioan şi Zoiţa Filipescu. A urmat Cursul seminarial inferior la Dorohoi, între 1930 şi 1934 şi Cursul superior la Iaşi, între anii 1934 şi 1938. În anul 1942 a devenit licenţiat al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. S-a căsătorit pe 18 octombrie 1942 cu Emilia, originară din Stăniţa, lângă Roman. A fost hirotonit diacon pe 26 octombrie 1942 şi preot, o zi mai târziu, pe seama parohiei Ştefan cel Mare, Protopopiatul Piatra-Neamţ, de Mitropolitul Irineu Mihălcescu, susţinând practica liturgică la Mănăstirea Bistriţa, sub oblăduirea părintelui Iulian Danielescu, stareţ fiind atunci Protosinghelul Ghenadie Carazan. A păstorit parohia Ştefan cel Mare timp de zece ani, până la numirea sa în 1952, în parohia de acasă, Ghigoieşti. A fost concomitent şi suplinitor în diferite perioade la parohiile Bârgăoani, Cârligi şi Doina.

Familia Filipescu a fost binecuvântată cu trei copii: Georgeta (adormită în 1999), Gheorghe şi Coculeana. Doamna preoteasă a trecut la cele veşnice la 6 martie 2014. La resfinţirea bisericii din Ghigoieşti, în data de 20 septembrie 2015, părintele Pavel a primit Crucea Moldavă pentru prestigioasa slujire de peste şapte decenii.

Interviu realizat în ziua de 26 mai 2017:

Pr. Ştefan:

Părinte Pavel, în contextul acestui an, gândurile noastre merg mai mult ca oricând către perioada comunistă prin care ţara noastră şi-a înscris martirii în temelia spiritualităţii româneşti. Fără a porni de la un moment anume, vă rog să ne redaţi câteva dintre trăirile dumneavoastră de atunci.

Pr. Pavel:

Eu am fost în toată această perioadă, să-i zic roșie, fiind preoţit în 1942, la 27 octombrie, de Mitropolitul Irineu Mihălcescu, pe care l-am avut profesor de Dogmatică. Nu am depus cerere pentru parohia Ghigoieşti fiindcă aici slujea părintele Neculai Lefter şi, fiindcă am amintit despre dumnealui, trebui menţionat că regimul i-a confiscat averea, tot ce avea şi din partea familiei sale cât şi din partea soţiei, aproximativ 50 hectare de pământ, fiind arestat pe motiv că nu a dat cotele. L-au ridicat de acasă, l-au purtat pe la Consiliul Popular, l-au bătut şi l-au închis la arest preventiv în Piatra-Neamţ timp de jumătate de an. În acest timp mama sa, Mărioara Lefter, a murit şi părintele nu a primit permisiunea de a lua parte la înmormântare, ştiut fiind faptul că tatăl său a decedat în Primul Război Mondial. A suferit toate rigorile puşcăriei până la eliberarea condiţionată de la mutarea într-o altă parohie, în 1953, la Hălăuceşti, lângă Paşcani, urmată de o nouă mutare la parohia Lungani, lângă Târgu Frumos. Mitropolitul Iustin Moisescu l-a transferat apoi la Leţcani, lângă Iaşi, apreciindu-i activitatea preoţească şi situaţia familială.

Părintele Ioan Moroşanu, Protopopul de Piatra-Neamţ, m-a dirijat să vin în satul meu, deşi eu slujeam la Ştefan cel Mare.

Aici Ioniţă Ghineţ, un gospodar cu 7 hectare de pământ şi cu 7 copii, a fost luat de acasă şi dus la Poarta Albă. Preşedintele consiliului (primarul comunei) Gheorghe Rusei, un duşman al credinţei, l-a forţat să ofere cotele către regim, a controlat podul casei şi a fost bătut. Drept răzbunare gospodarul a fost condamnat. Au urmat tot felul de persecuţii. Ridicau oameni din sat, pârâţi de primar, îi plimbau o noapte întreagă cu maşinile între Piatra-Neamţ şi Roman spunându-le că au ajuns în Iaşi şi că vor trece Prutul, la Ungheni, pentru a fi deportaţi. Dimineaţa îi lăsau acasă timoraţi şi ameninţaţi. Mie personal mi se cerea raport de activitate lunar pentru a spune câţi oameni din parohie am convins să treacă la colectiv. Iniţial colectivul la noi a fost format din şase oameni, din plebea satului, iar pentru a masca situaţia reală inversam de fiecare dată numele lor.

Pr. Ştefan:

Au fost şi oameni care să-şi încalce frica şi să fie opozanţi ai regimului cu orice consecinţă?

Pr. Pavel:

Da, au fost şi situaţii pline de curaj şi de mărturisire. Preotul Leonard Trifan, o mână de fier în acel regim ateu, a ridicat biserica de la Borleşti (judeţul Neamţ), într-o săptămână, ajutat de credincioşii care ziua lucrau la colectiv, iar noaptea construiau locaşul. A plătit o amendă de 2000 de franci, dar nici acest fapt nu l-a oprit, primind consideraţia Patriarhului. Mai mult avea şi un talent deosebit, acela de a recita poezii refractare regimului. Îmi amintesc de „Şase pui şi-o beată mamă” (Vasile Militaru).

Pr. Ştefan:

Şi dumneavoastră aţi avut de făcut lucrări de reparaţie la biserică. Cum ați reuşit să biruiți situaţia?

Pr. Pavel:

Am avut şi eu câteva ispite. În timpul protopopului Ioan Pricop şi a Mitropolitului Teoctist Arăpaşu am fost controlat pentru reparaţia bisericii, pe motivul că am primit donaţii pe care mi le-am însuşit, deşi lucrasem totul doar cu aprobări. Am fost controlat şi ca om de sat, dar am avut şansă, fiindcă în poziţia de rol nu mi se trecuse un hectar şi jumătate pe care îl aveam de la tatăl meu. În schimb el a fost considerat chiabur și duminica, la vârsta lui înaintată de 80 de ani, era trimis la cărat, la treierat, ceea ce m-a obligat să trec pâmântul la colectiv. Eram gata să merg în puşcărie ca familia mea să îşi trăiască zilele cât de cât normal. Tata a murit la 87 de ani şi dacă acum aş primi pământul înapoi l-aş ara cu mâna, cu degetele l-aş semăna. Acum pe locul tatei sunt cinci case.

Pr. Ştefan:

Cum v-aţi descurcat totuşi? Era o situaţie dificilă.

Pr. Pavel:

Am avut stupi. Vreo 40. Şi cu ei am construit casa. Am avut materiale şi am dus la stat 100 kg miere şi 100 kg de ceară de albine şi astfel am luat tablă de am acoperit casa.

Pr. Ştefan:

Oamenii sistemului luau parte la slujbe?

Pr. Pavel:

Eram pândiţi de mulţi şi de către învăţătorul din sat, Neculai Preotu. Chiar şi copiii erau urmăriţi dacă merg la biserică şi erau pedepsiţi la note. Neculai Preotu avea un frate vitreg Ioan Preotu, slujitor la Farcaşa, pe Valea Bistriţei şi pe Vasile Preotu, învăţător la Bazargic, în Dobrogea, ei fiind fiii epitropului bisericii de aici din Ghigoieşti. Învăţătorul Locotenent Vasile Preotu a murit în al Doilea Război Mondial la Durostor.

Pr. Ştefan:

Părinte ce v-a lipsit în acea perioadă?

Pr. Pavel:

Ce să zic. Am stat cuminte, la locul meu, nu am pârât pe nimeni şi am încercat să îmi văd de treburile parohiei. M-a ajutat foarte mult apicultura. Am consumat multă miere şi botci de stup. Lipsurile, dar şi hrana de calitate, m-au ajutat să am o viaţă îndelungată. Am slujit până 1997, dar şi după numirea preotului nou, demn şi vrednic, părintele Codrin Constantin Bălan. După cum am mai spus şi cu alt prilej, Sfânta Împărtăşanie a fost şi este un medicament de leac şi de viaţă pentru mine.

Pr. Ştefan:

Acum un an, la centenar, aţi fost vizitat de familie, de toată lumea din sat, din împrejurimi, de foştii camarazi din Regimentul 15 Războieni – Piatra-Neamţ, alături de care aţi cutreierat fronturi în Campania din Est în cel de-al doilea Război Mondial, de conducerea Garnizoanei din Piatra-Neamţ, de oficialitățile locale şi judeţene, de părintele nostru protopop Valentin Tofan, de colegii preoţi. Părinte, la 10 aprilie 2017 aţi împlinit 101 ani şi aţi fost înconjurat cu aceeaşi dragoste şi apreciere de prieteni şi toţi cei care au dorit să vă aducă urările de bine şi sănătate.

Comparând anii trecuţi deja, situaţia din comunism şi cea din libertate, ne puteţi aşeza un cuvânt de folos?

Pr. Pavel:

Ei tată, anii trec şi am trecut şi eu. Toţi trecem. Am să mă refer la atunci şi la acum. Diferenţele sunt mari şi de substanţă şi de înţeles. În oboseala unei libertăţi controlate de cote şi de vorbe, slujeam lui Dumnezeu într-un mod pe care acum nu îl pot traduce. Pe de altă parte acum avem libertate de slujire, dar omul nu mai este parte din unitatea neamului. Numărul celor de atunci nu diferă cu cel de azi. În biserică s-au schimbat doar chipurile, nu numărul. S-a pierdut totuşi ceva din înţelegerea vieţii. S-au uitat suferinţele noastre, ale poporului decimat de necredinţă. Atenţie, credinţa ne ţine întregi. Credinţa şi viaţa simplă, fără excese.

Pr. Ştefan:

Vă sărutăm dreapta părinte şi vă mulţumim pentru acest moment emoţionant!

Pr. Pavel:

Fiţi binecuvântaţi! Şi nu uitaţi să vă rugaţi. Apăsat şi curat. Cu conştiinţă, fără frică, cu nădejde şi linişte, oricând, oriunde.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *