Inceputurile culturii in Dobrogea – Nifon Balasescu

Inceputurile culturii in Dobrogea – Nifon Balasescu

Destinele noastre nationale, religioase si culturale, puse in cumpana adeseori, si nu mai putin astazi, trebuie aparate si afirmate cu orice jertfa, indiferent de pret. Este bine sa se stie o data mai mult, fie si numai la noi, ce a insemnat Ortodoxia pentru neamul romanesc si cultura, si ce a fost neamul romanesc pentru Ortodoxie. Crestinul de maine, mai mult decat cel de astazi, va trebui sa fie un crestin luminat, invatat, verificat, care sa apere cu viata lui legile si invataturile strabune propovaduite de Sfantul Apostol Andrei, de ucenicii marelui, neobositului si invatatului Pavel, Apostolul neamurilor, a carui activitate misionara a fost mai ampla decat a celorlalti apostoli si de ceata marturisitorilor si misionarilor sfinti nestiuti .

Modul de a se manifesta, in istorie, al poporului nostru a fost si este simultan romanesc si crestin; el a inteles ca in acest bun suprem este absorbita toata fiinta lui etnica. Cand stralucitorul Imperiu Bizantin, fondat de Sfantul Imparat Constantin cel Mare a incetat, prin ocupatia turcilor otomani, sa mai existe in istorie (1453), noi romanii am fost si am ramas singurii lui pastratori si continuatori. Acest Bizant dupa Bizant, cum l-a numit Nicolae Iorga, a fost singurul care in cea mai critica perioada a crestinatatii, rasaritene si apusene, a aparat si a pastrat, fie singur, fie in colaborare cu alte popoare crestine, constiinta limpede a glorioasei mosteniri. Primele monumente ale scrisului, primele manuale cu autori bisericesti din primele scoli apar pe teritoriul patriei nostre in chiliile bisericilor si ale manastirilor, fiind carti de slujba, manuscrise cronografe, texte populare si lucrari originale religioase. La toate popoarele moderne primele traduceri ale Bibliei au constituit adevarate acte de asezare a unei limbi literare necesara scolii de calitate.

Nicolae Balasescu-Nifon (1806-1880) a absolvit Seminarul Teologic din Arad si Facultatea de Drept din Cluj. Vorbea fluent limbile germana, maghiara si latina si facuse parte din grupul revolutionarilor de la 1848, alaturi de Nicolae Balcescu. In anul 1835 este profesor la Seminarul Central din Bucuresti, iar in perioada 1853-1856 trece in Moldova, ca rector al Seminarului Teologic din Husi. Revine ca profesor la Bucuresti, la Seminarul Central, Gimnaziul „Gheorghe Lazar”(1860) si Gimnaziul „Matei Basarab” (1862). In anul 1870 paraseste tara, trecand Dunarea cu misiunea de a se dedica dascalirii romanilor din Dobrogea.

La 7/19 august 1873 ii trimite lui Barit, din Constantinopol, urmatoarea scrisoare:

„Dorite frate George!
Sunt doi ani de cand iarasi, strangandu-va voi la Sesiunea Societatii Academice din august 1871, ne-am intalnit si, intre altele, ti-am scris ca eu (atunce) de (?) anu sunt prin Turcia (Dobrogea), pe unde am gasit o multime de sate si orase pline de romani, si romani foarte buni, multi din vechime de mosi si stramosi acolo pomeniti, dar apoi si multi altii mersi dupa vremi si din diferite cauze, mai vartos pentru vite, unde e locul mai larg si asezati pe acolo. Atunci la Tulcea fiind pasa, si tanar si invatat (greceste, latineste, arnauteste) arnaut de sange (sau mai bine, roman din Albania, dar aceasta tocmai acum am aflat), numit Ismail Bei, cu acesta facand cunostinta, ma numi directorul scoalelor romane (care inca nu erau, dar sa le fac) si asa facui peste 20 de scoale pe la Tulcea, Macin, Harsova, pe unde sunt numai comune romane, si as fi facut si mai multe, ca bietii romani ma chemau pe la toate locurile sa le fac scoale, dar cartile didactice, abecedarele lipsindu-mi, indata ce faceam scoala, institutoarele-mi cereau pentru 60-80-100 si 150 de baieti carti, si eu nu aveam sa-i dau, si asa fui silit a inceta si a veni la Bucuresti pentru a-mi procura. Sate de romani pe cuprinsul Tulcei sunt 53, si asa, facand socoteala de toata comuna 100, imi trebuiau numai pentru cele organizate peste 2000 de exemplare. La Bucuresti, mergand la Ministrul Cultelor, Tell, cerandu-i ceva agiutoriu pentru aceste scoale romane, bani, carti, ce binevoi, ca romanii din Turcia,de la gubernul turc nu pot astepta nimic, ca nici ei nu au scoale si chiar eu ca directore numai concesiunea o am, dar plata de la nimeni (de la romani sa cer? Nu vine), dar domnul ministru ma primi, cu obicinuita-i afabilitate, zicandu-mi sa nu-l supar cu asemenea cereri, ca pentru teri straine nu are parale. Tot atunci ma intalnii cu dl. Babes si promisei descrierea acestor locuri romane din Albania. Apoi plecai din Bucuresti iarasi in Turcia; ma oprii in Rusciuc cateva (4) luni, dar asteptarea fara efect. Cerand de la Pasa cel Mare (General Guvernatorele vilaietului Dunarii) voia sa-mi conceada a organiza scoale romane prin toate satele romane, care se mai afla inca 100 cel putin, afara de cele 53 din cuprinsul Tulcii, 150 peste toate, cu o populatiune de cel putin 500.000 suflete romane, fiind comune mari de 300, 500 (Turtucaia), 700, 800 si 1000 familii una. Pasa de la Rusciuc imi lauda intentiunea de a face scoale intre romani, dar el n-are in instructiunile lui de a da aceasta, si ma trimise la ministrul din Tarigrad, ca numai acesta poate da asa lucru. Ce sa fac? Ma pusei la finele lui septembrie trecut si venii aici, sunt aproape 11 luni. Aici, aflandu-ma strain si de nimeni sprijinit, intru nimic ajutat, iti poti inchipui ! De aici cercetai putin cate putin pe unii cunoscatori de locurile si imprejurimile de pe aici si aflai ca romanii cei multi din Turcia, sunt in interiorul ei, in Macedonia, Tesalia, Epir, Tracia si Albania, aceste 5 provincii sunt numai de romani amesticati cu bulgari si putin turci si mai putini cu evrei si armeni. Sunt intraceste 5 provincii peste 2. 000. 000 de romani, cu cei de la Dunare 2. 500. 000…”

Scrisoarea de fata este cel mai de seama document din ultima parte a vietii lui Balasescu-Nifon, petrecuta ca dascal si director al scolilor romanesti din Dobrogea si pe teritoriile din dreapta Dunarii, si care atesta inceputurile si starea invatamantului romanesc din aceasta provincie.

Ilustrul carturar s-a stabilit in zona cea mai intens romaneasca a Dobrogei, Tulcea, intre anii 1870-1880, cu o intrerupere de doi ani (1876-1878). A fost eliberat din functie de Ismail Bei, in urma reclamatiilor unor romani, reclamatii care nu s-au adeverit. S-a reincadrat in anul 1878 ca profesor la Scoala din Macin, unde ramane pana in 1880, cand trece in eternitate.

Nicolae Balasescu-Nifon a fost cel dintai profesor roman din Imperiul Otoman, un mesager timpuriu al unirii Dobrogei cu Tara. In timpul cand s-a aflat director al scolilor din Dobrogea, el a infiintat sau reinfiintat douazeci si una de scoli primare, in Tulcea, Niculitel, Babadag, Macin, Isaccea, Daeni, Ostrov, Greci, Turcoaia, Jijila, Peceneaga, I. C. Bratianu, Vacareni, Luncavita, Rachelu… Cutreierand satele nord-dobrogene, constata cu amaraciune: „La Tulcea gasii un oras foarte frumos si regulat, unde omul poate afla toate trebuincioasele ca si la Galati. Locuitorii din Tulcea sunt romani, bulgari, turci, greci, rusi, nemti, evrei, unguri… Cercetand eu orasul, mergand la biserica bulgareasca, era o scoala mare, un fel de gimnaziu. De aici mersei la biserica germana, care era mare si frumoasa, dar scoala cea mare pentru baieti si fete o impodobea si mai mult. Asemenea, toate nationalitatile isi aveau scoala lor pe langa biserica. In urma mersei si la biserica romaneasca, ” Sfantul Nicolae”, dar ma intristai la suflet, ca pe langa dansa, scoala nu are, ca si alte neamuri. Izbit de asemenea nedreptate, am intervenit pe langa episcopul Dunarii de Jos, pentru a trimite invatatori si in aceste locuri” .

Nivelul invatamantului era – cel mult – primar, iar majoritatea dascalilor erau adusi de dincolo de Dunare ori erau dascali ai bisericilor. Primele scoli romanesti au functionat pe langa biserici sau in case particulare. La Niculitel, scoala se gasea in casa lui Penu Bouros, iar la Pisica (Grindu), Azaclau (I.C. Bratianu), Zebil – fiinta pe langa biserici. Scolile romanesti se inmultesc in Dobrogea dupa anul 1850. Se simte suflul nou adus de Revolutia de la 1848. Apar si in Dobrogea pasoptisti, care desfasoara o activitate revolutionara directa pe linia dezvoltarii invatamantului in aceasta zona ramasa mult in urma. Mihalache Sotirescu din Tulcea a primit autorizatie din partea autoritatilor turcesti, inainte de 1877, pentru constructia primei scoli oficiale romanesti . Fratele sau, Vasile Sotirescu, a cerut autoritatilor aprobare pentru introducerea alfabetului latin in scoala . In anul 1859 apare chiar invatamant secundar in Tulcea, functionand cu doua clase. A fost desfiintat dupa doi ani, din cauza crizei financiare .

Asadar, in secolul desteptarii constiintei nationale, promovarea stiintei de carte si limbii nationale erau mijloace dintre cele mai importante pentru realizarea unitatii de lupta si actiune a romanilor. In conceptia lui I. Ionescu de la Brad, ca si in a pionierilor invatamantului romanesc din Dobrogea, Nifon Balasescu, C. Petrescu, era clara constiinta ca invatamantul trebuie sa aiba un temei national asemanator celui din Transilvania .

Autor: Prof. Daniela Stan

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *