Imnografia Sfântului Fotie

Imnografia Sfântului Fotie

Drd. monah Miron (Laurenţiu Mihai) PĂTRU

Opera literară a patriarhului Fotie acoperă o arie largă, el fiind unul dintre cei mai prolifici scriitori bizantini. Pe lângă elocvenţa sa deosebit de vastă, care cuprinde informaţii şi cunoştinţe din multe şi variate domenii, el avea și suflet de poet. Realitatea este că omul din spatele numelui era înveșmântat și în haina poeziei și a imnelor religioase. Sfântul Fotie sublinia că ele sunt unul dintre cele mai rodnice mijloace de alungare a tristeții. În furtuna atâtor intrigi, se pare că această scânteiere a lirismului a supravieţuit în sufletul lui Fotie sub forma epigramelor prin care redă diferite situații dificile prin care trecea[1]: ,,Și-a deșertat cu adevărat invidia săgețile sale spre tine, suflete al meu. Căci în durere toată viața mi-a fost, iar invidia e multă. Hristoase, nu mă trece cu vederea. Vai mie! Ispite, puternice valuri, și însăși rătacirea! Cei ce mă pizmuiesc sunt aproape, prietenii, însă, și cunoscuții mei s-au îndepărtat. Râuri de lacrimi curgeți cu durere[2].

Sfântul Fotie își cântă rătăcirea, plutirea în derivă pe deasupra valurilor, dar totuși are un punct de sprijin, o ancoră, Hristos, în jurul căruia este dus încolo și încoace de val; deci mai mult în sensul de a fi luat, purtat în toate direcțiile de necazuri şi loviturile vieții.

                        Sfântul Fotie

În altă epigramă, el își cântă înstrăinarea de rude și prieteni, când era exilat la mănăstirea Skepis. Sfântul Fotie își mărturisește prin ea nevoia de a lăcrima spre a-și descărca sufletul. Captiv, precum cei trei tineri din Babilon, în cuptorul necazurilor și al suferințelor, dorea ca locașul lacrimilor să nu se golească prin vărsare, ca lacrimile să nu se scurgă până la epuizare. El se adresează metaforic lacrimilor: nu vă vărsați din ochii, nu vă “epuizați”, nu încetați să curgeți, până nu mă veți elibera de răul malign, vătămator care transpare în răutate:

Eu, mult-ratăcitorul, străin de rude și prieteni, dezonorat, îndepărtat, lepădat, fără de patrie, îmbogățit în lacrimi depuse în provizii. Și lucruri de-acestea le face invidia, Suflete  vitregit. Am căzut în necazuri de peste tot sărmanul de mine. Din ochii mei, lacrimi, nu secați. Cel ce copii ai salvat din cuptor Mântuiește-mă, te rog, și pe mine însumi de suferință și de  răutatea dușmanilor. Căci suferința mi-a topit trupul, iar pe suflet gândul, ca un vierme mi l-a consumat[3].

Specialiștii care i-au studiat opera au stabilit că Sfântul Fotie are câteva ode măgulitoare în stilul anacreontic[4], adresate împăratul Vasile, ce arată confluența politicului cu religiosul în melosul bizantin. Acestea au fost găsite „într-un manuscris din așa numita Biblioteca Barbarina, care mai apoi au fost publicate și de către cardinalul Angelo Mai[5]. Tributar tradiției muzicologice bizantine, Sfântul Fotie nu putea compune sub autoritatea altei paternități. Asemenea cronicarilor bizantini, se face interpretul unor realități, al unor probleme și frământări politice ce măcinau Constantinopolul. Precum limba cronicarilor trebuia modelată după pretențiile noului uzurpator, ce s-a numit pe sine împărat după uciderea lui Mihail al III-lea, așa și melosul trebuia să îmbrace această haină a ipocriziei: a) odă către împăratul Vasile I Macedoneanul, ἦχος α’, gl.1.„Ἀπό χειλέωνὕμνον…”; b) odă Bisericii și lui Vasile iubitorul de Hristos împărat, ἦχος α’, gl.1. „Ἀκουτιστῶμεν πάντες…” ; c) imn de preamărire a lui Vasile iubitorul de Hristos, ἦχος πλ. β’, gl. 6. (mai există  până la Ζ′).

Desigur, cercetarea numeroaselor manuscrise și codexuri vor lumina mai multe imnuri fotiene, decât cele pe care le știm. Până în prezent opera imnografică este alcătuită din treizeci canoane, două condace și zece stihuri[6].

O parte din ele este compusă în perioada exilului „prin ianuarie 888[7]. Sfântul Fotie se preocupa să alcătuiască și să compună cântece pentru zilele de praznice ale întregului an, melodii din care foarte puține au fost salvate, şi anume: a) condace și icoase compuse pe la 25 ianuarie 888, la sfântul Grigorie Teologul; b) doxastar, compuse pe la 6 aprilie 888, pentru Marea Sâmbătă și atribuit în mod comun lui Cassian; c) condace și icoase compuse pe la 5 mai 888 la sfânta mare muceniță Irina, pe care o roagă în repetate rânduri: „şi împacă lumea cu mijlocirile tale”; d) stihire și idiomele compuse pe la 14 iunie 888 la sfântul Metodie, rugându-se: ,,Să fie mântuită lumea din orice erezie”; e) irmoase compuse pe la 6 august 888 la Schimbarea la Față a Mântuitorului, în care a inserat și propria suferință:

Fă-ne semn celor ce Te cinstim, Cuvinte,

 alungând vicleniile  tuturor vrăjmașilor.

Căci din preamultul răutății vrăjmașe

ne-am afundat în întinderea unei vijelii nestăvilite[8].

Apoi zece canoane către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu compuse pe la 15 august 888, dintre care opt canoane sunt pe cele opt glasuri și două pe acelaș glas opt. Primele trei condace și condacul de pe glasul opt se găsesc în Teotokarionul sfântului Nicodim Aghioritul, din care prezentăm primul canon și ultimul:

a) gl. 1. Mai întâi rugăciunea la Preasfânta Fecioară[9]:

Fecioara, vindecă inima mea cea mult- suferindă,

de plâns și greu-îndurerată

ce a slăbit în suferințe grele,

Tu, cea care ai născut pe Vindecătorul sufletelor.

……………………………………………………….

Ca o căprioară rănită,

cu suliți aruncate,

o, cu totul preanevinovată,

însetez un strop a bea din mila ta,

ca să-mi scot săgeata

altfel aducătoare de moarte cândva[10].

b) Ultimul canon l-a compus prin septembrie 888 pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în care presimte apropierea sfârșitului vieții:

Când va fi să fie separat

vrednicul de milă suflet al meu de trupul

acesta jalnic, Stăpână,

tu să-mi fi aproape și să-mi ajuți.

……………………………………………

Când va veni să judece

întreg pământul

Stăpânul a toate

și Făcătorul lor,

să mă rânduiești cu oile

cele de-a dreapta pe mine rugătorul tău,

și din întunericul cel mai dinafară

și din orice pedeapsă

să smulgi, mă rog,

pe robul tău fără valoare[11].

Profesorul Atanasie Kominis a identificat în codexul 783 (Sinaiticus Greacus) din secolul al XI-lea și în „Πατμιακή βιβλιοθήκη” (Athens, 1890), codexul grecesc 1543, 883 din secolul al XIX-lea și 884 din secolul al XVIII-lea, încă opt canoane la sfântul Nicolae și opt la sfântul Ioan Teologul, pe care le-a atribuit Sfântului Fotie. Opt irmoase și alte două grupe de câte opt canoane au fost publicate atât de A. Papadopulos Kerameus, cât și Alexander Lavriotis, în anul 1896 cu titlul „Poeme și imne ale patriarhului Fotie” în „ΕκκλησιαστικήΑ­λήθειαΚων/πόλεως”. Până acum s-au identificat două condace ce poartă numele lui Sfântului Fotie; unul la sfânta Irina și altul la sfântul Grigore Teologul. Din condacul sfintei Irina au supraviețuit trei strofe. Acrostihida lui Sfântului Fotie arată că există și alte strofe din care ele provin. Acest condac a fost emis de Jean Baptiste François Pitra[12]. St. d’Aristarchi afirmă că Sfântul Fotie ar fi „compus – pe la 1 octombrie 888 – «rânduiala aghiasmei celei mici», care se cântă la începutul fiecărei luni[13], însă nu știm sursele sale ce l-au condus la această concluzie. Dimitrie Văcaru afirmă că ,,rânduiala aghiasmei celei mici” nu este lucrarea sfântului Fotie[14].

La sfârșit, ne exprimăm speranța să continue cercetarea numeroaselor manuscrise și codexuri şi în viitor, pentru a fi descoperite mai multe imne fotiene şi a trasmite bogăția literară bizantină generațiilor viitoare.

[1]  Fotie al Constantinopolului, Mistagogia Duhului Sfânt, trad. Oana Coman, Editura Polirom, 2013 p. 131.

[2] St. Aristarches Photii Patriarchae Constantinopos „Orationes et homiliae” Tomus I. Constantinopoli ex Typographia the Annuaire Oriental. Printing Co Ld (1900 ), p. 132.

[3] Ibidem, p. 132-133.

[4]ANACREÓNTIC, -Ă adj. (despre stil) lejer, grațios, vers cu structură metrică, tip de vers (iambic, dimetru).

[5]L. Colda, Patriarhul Fotie cel Mare al Constantinopolului..., p. 110.

[6] Cf. DimitrieVacaru, Imnul în activitatea sfântului Fotie, ΙεράΜητρόπολις Θεσσαλονίκης, ΠρακτικάΙέ Θεολογικού Συνρδριου «ΜέγαςΦώτιος» Πρόνοιακαι Προεδρίατου Παναγιωτάτου Μητροπολίτου Θεσσαλονίκης Κ.Κ. Παντελεήμονοςτου Β’Θεσσαλονίκη, 1995,p. 57.

[7] St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae…,  vol. I, p.131-132.,,De aceea, purtând deja și portul monahilor a rămas pe întreg anul mântuirii 888 departe de tumultul lumii, studiind și rugându-se. Își petrecea, dar, orele de liniște, compunând imne, «pasărea cântătoare a Bisericii» – prin ianuarie 888 – cu siguranță nu versuri «despre nori și ploi», «despre  stihiile dintre pământ și ceruri», nici norme despre teme medicale sau «despre generațiile oamenilor», cum făcuse altădată, tânăr fiind, până să fie sfințit, ci readucându-și în mintea sa când săgețile aruncate ale dușmanilor”.

[8]St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae…,  vol. I, p.134.

[9]Dimitrie Vacaru, Imnul în activitatea sfântului Fotie…, p. 58.

[10]St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae…,  vol. I, p.135.

[11] Ibidem,  vol. I, p.137-138.

[12]Cf. Dimitrie Vacaru, Imnul în activitatea sfântului Fotie…, pp. 58-69.

[13]St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae…,  vol. I, p.138.

[14]Dimitrie Vacaru, Imnul în activitatea sfântului Fotie…, p. 68.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *