Hristos a înviat!

Hristos a înviat!

Pr. Zisu Iulian

Creștinilor, acesta este Crezul nostru! ,,A înviat a treia zi după Scripturi!”. A împlinit toate profeţiile, iar moartea a fost învinsă. Să nu mai plângem, pentru că sfârşitul e un nou început. ,,Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. Este adevărul Scripturii  ca ,,Sărbătoare a Sărbătorilor”. Dacă am fost trişti, trebuie să ne bucurăm şi să nu ne pierdem timpul căutând pe ,,Cel viu între cei morţi”. Învierea depăşeşte înţelegerea necredincioşilor pentru că totul face parte din opera de mântuire. Cercetând paginile Sfintei Scripturi am văzut că suntem veşnici. Toţi ne-am amintit că Dumnezeu nu poate muri. Învierea face dovada învierii celei de obşte: ,,Unde îţi este moarte boldul, unde îţi este iadule biruinţa?” Învierea dă răspuns la ce se petrece Dincolo. Acum răspunde la toate întrebările, de pe drumul Crucii până la Golgota, puse de cei care s-au înhăitat cu tâlharii. Învierea este un act dumnezeiesc şi nu poate fi acoperită doar de-o lespede a mormântului, nici tăinuită, ci luminează celor din întuneric până la marginile pământului. Învierea este experimentată, argumentată, verificată de timp. Creştinătatea o întăreşte cu sfinţi, mucenici, Taine sfinte şi moaşte, deoarece Iisus Hristos ne-a promis că  va fi cu noi ,,până la sfârşitul veacurilor”. Lumea prinde curaj în faţa morţii şi poate înţelege care-i rostul fiecăruia. Învierea nu este doar tradiţie, ci certitudine. Din Înviere va izvorî mereu biruinţa binelui asupra răului şi va răsări învierea trupurilor noastre la sfârşitul veacurilor, când ne vom îmbrăca în nestricăciune. Este verificată, motiv pentru care împreună cu Toma răspundem: ,,Cu adevărat a înviat”! Toţi care l-au văzut timp de 40 de zile au îngenuncheat: ,,Domnul Meu şi Dumnezeul Meu”. Cât timp lumea crede, Biserica zidită pe credinţa apostolilor nu poate fi biruită de porţile iadului, deoarece temelia ei este Învierea. ,,Cine eşti Tu Doamne”? a întrebat prigonitorul Saul pe drumul Damascului. ,,Eu sunt Iisus pe care tu Îl prigoneşti!” ,,Ce să fac Doamne?” El este apostolul Pavel, care depune mărturie pentru tot ce a făcut pentru Hristos, zicând: ,,El a înviat, fiind începătura celor adormiţi!”.  Evenimentul nu poate fi scos din contextul istoriei. Protagoniştii au existat: Tiberiu la Roma, împărat şi pe vremea lui Ponţius Pilat. Învierea nu este o filozofie. Cu inima se crede în adevăr şi prin viu grai se propovăduieşte. Dacă nu vrei să mori definitiv trebuie să fii fiu al învierii. Acel condiţional ,,dacă nu voi vedea, nu voi crede” primeşte răspuns: ,,Vino şi Vezi!”. Spiritul este superior materiei, iar neînţelesul se dezleagă, Dumnezeu guvernează propria Creaţie. Cei care s-au împotrivit învierii au căzut ca şi cei străfulgeraţi de îngerul care a dat piatra de pe mormânt. Creştinismul cântă învierea fiind cea mai mare minune. Lumina Lui luminează tuturor, motiv pentru care aprindem din nou făclia sufletului când preotul rosteşte ,,Veniţi de luaţi lumină!”. Ea schimbă conştiinţele, suntem slobozi şi putem privi spre Răsărituri. Învierea este pentru toată suflarea şi trebuie să ne îmbrăţişăm. Nu mai suntem singuri. Să iertăm şi să ne închinăm şi noi învierii Sale cele de a treia zi. Învierea aparţine lui Dumnezeu şi este universală. Slujba propriu-zisă începe afară pe treptele bisericii, unde participă creaţia toată, adică lumea văzută şi nevăzută.. Aici începe  sublima cântare ,,Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” În unele zone, conform tradiţiei, uşile bisericii se închid, apoi între preot şi un credincios se rosteşte dialogul psalmului 23, scris de împăratul David. Slujitorul bate în uşă cu toiagul crucii, zicând: ,,Deschideţi mai mari, porţile voastre, şi voi, porţi veşnice, ridicaţi-vă, ca să intre Împăratul slavei! Cine este acesta, Împăratul slavei? Domnul, Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război! Deschide-ţi porţile! Acesta este Împăratul slavei! Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei!” Mântuitorul nostru învie cu acelaşi trup care este îndumnezeit şi nu mai are trebuinţă de cele materiale. După Înviere, El este înveşmântat din nou, cu mărirea pe care o avusese de la Dumnezeu, mai înainte ca lumea să fie. Slujba  deslușeşte prin cânt tot planul mântuirii lumii acesteia. Evanghelia continuă: ,,La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu”. A venit cu trup, ca urmaş al lui David, iar prin Înviere se arată Însuşi Dumnezeu: ”În El locuieşte trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii, ca să împace cele de pe pământ, şi cele din ceruri”. Învierea depăşeşte timpul şi spaţiul în care noi ne trecem anii, drept pentru care  convinşi slăvim veşnicia. El vine din Cer, ca să ne spună ce este acolo, zicând: ,,Mă duc să vă pregătesc loc şi vouă.” Nu moartea are ultimul cuvânt, ci grija omului ca să fie pregătit pentru a avea şi el parte de înviere. Taina nu poate fi redusă doar la un fenomen natural şi raţional, pentru că sufletul nostru are multe însuşiri şi tânjeşte după Creator. Să ne dea Domnul înţelepciune ca să ne convingem că: ,,Nu avem aici, cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea ce va să fie”. Nu întâmplător,, a iubit aşa de mult lumea”, dovedind că iubirea e mai tare decât iadul. Sărutarea pascală nu este doar un gest liturgic, ci o poruncă care trebuie trăită profund şi împlinită.  O zi de Duminică, cea dintâi a săptămânii, care dis-de-dimineaţă desparte întunericul de lumină, viaţa de moarte, risipind negurile şi rostind: “Cu adevărat a înviat!” Să urmăm sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur: ,,Cea mai frumoasă sărbătoare, este conştiinţa curată; căci nu mulţimea celor ce se adună în biserici se ia în seamă, ci virtuţile pe care ei le practică; nu hainele acelea preţioase, ci evlavia lor; nu masa îmbelşugată, ci grija pentru suflet, toate acestea fac la un loc, adevărata sărbătoare creştină”.

Hristos a înviat!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *