Biserici din Dobrogea de Sud închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și slujitorii acestora în perioada interbelică

Biserici din Dobrogea de Sud închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și slujitorii acestora în perioada interbelică

Diacon drd. Florin-Dionisi Bătrânac

Sfinții au ocupat încă din cele mai îndepărtate timpuri ale bisericii primare și până în prezent un rol semnificativ în viața creștinului și a Bisericii, deoarece întruchipează dinamica Bisericii în istorie și împlinirea scopului ultim al omului pe pământ, ca rezultat al conlucrării divino-umane.  Biserica Ortodoxă le atribuie sfinților un cult de cinstire manifestat prin declararea unei zile de prăznuire, din anul bisericesc, în care sunt pomeniți la slujbele bisericii. Faptele lor trecute în sinaxare sunt lăudate prin cântări și cuvântări devenind modele pentru creștinii evlavioși, care le cer ajutorul în rugăciuni, le zugrăvesc chipurile în icoane, urmându-le faptele și învățătura, își botează copiii cu numele lor și nu în ultimul rând ridică biserici în cinstea lor alegându-i ca sfinți protectori ai comunităților de creștini.

Sfinții protectori au fost aleși din totdeauna după evlavia, nevoile  și specificul comunității creștine, care tindea spre atingerea virtuților unui anumit sfânt, precum și de inspirația oferită prin faptele vitejești în lupta cu păcatul, dar mai ales prin darurile și minunile săvârșite[1]. S-au aflat și situații de conjunctură în care au primat evenimente de moment la actul sfințirii[2], în alegerea hramului unei biserici, dar în timp nevoia unei comunități să nu mai fie de actualitate, însă evlavia pentru patronul spiritual al comunității să se transmită din tată în fiu ca moștenire între generații, deoarece prin cinstirea unui sfânt, creștinul îl cinstește, de fapt, pe Dumnezeu, izvorul sfințeniei.

Într-o lume de agricultori și păstori, așa cum era Dobrogea la sfârșitul secolului al XIX-lea, unul dintre cei mai deși sfinți  aleși ca sfinți protectori  era „Sfântul Gheorghe” sărbătorit de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 23 aprilie și considerat de locuitorii din sudul Dobrogei „sfântul cel mai mare peste câmpuri”[3]. Reprezentat în icoane călare pe un cal alb, ce simbolizează puritatea și curățenia sfințeniei, cu hlamida purpurie în amintirea sângelui martiric vărsat și cu sulița sa cu care ucidea balaurul ca întruchipare a puterii demonice, a patimilor și păcatelor, sfântului militar a rămas pentru țăranul dobrogean și apărătorul vieții, al familiei, țarinilor și vitelor sale. Multe dintre bisericile creștin-ortodoxe dobrogene, ridicate în ultima jumătate a secolului al XIX-lea au fost închinate Sfântului Gheorghe. Acest lucru ar putea avea și o altă însemnătate, deoarece Dobrogea era de aproape 5 veacuri sub ocupație otomană, uciderea balaurului de către Sf. Gheorghe poate fi interpretată și ca „o victorie repurtată împotriva păgânismului”[4], o nădejde a populației creștine de eliberare de puterea cotropitoare păgână.

În urma luptelor la sudul Dunării de la Plevna, Rahova și Vidin sub stindardul și ocrotirea Sfântului militar Gheorghe, Dobrogea se reîntoarce parțial la Țara Românească, iar în 1913 și Dârstorul lui Mircea cu toată Dobrogea de Sud întregește tot spațiul creștin dintre Dunăre și Marea Neagră, aflat sub administrație Românească civilă și eclezială.

În perioada interbelică pe teritoriul Dobrogei reîntregite existau aproximativ 45 de biserici care purtau hramul Sfântului Gheorghe, dintre care: 5 în județul Caliacra, 8 în județul Durostor, 18 în județul Constanța[5] și 14 în județul Tulcea[6]. O parte semnificativă dintre aceste biserici au fost construite în perioada ocupației otomane, respectând regiumul de înălțime și uneori și arhitectura impusă, fiind construite asemenea unor case, în formă de navă, fără turle sau altceva distinctiv, așa cum legislația otomană oferea libertatea creștinilor să-și ridice lăcașe de cult.

Bisericile închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din județul Caliacra erau următoarele: [7]

Cea mai importantă biserică din orașul Bazargic era Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care era considerată catedrala orașului. Această biserică a fost  zidită în anul 1860 din piatră în formă de navă, iar în anii 30` ai perioadei interbelice i-sa ridicat o turlă în partea dreaptă a bisericii, în stilul arhitectural neoromânesc specific curentului arhitectural român din perioada interbelică. Parohiatul acestei biserici a fost deținut în perioada 1913-1940 de 3 preoți. Primul preot paroh numit în timpul administrației bisericești provizorii conduse de Arhiereul delegat al Sfântului Sinod, Bartolomeu Stănescu a fost preotul Nicolae Gheorghiu, cu începere de la 1 decembrie 1913[8]. Acesta a dus o muncă de pionerat în organizarea Bisericii sud dobrogene, întărit de experiența căpătată în nordul Dobrogei prin funcția de Protoiereu al Tulcei în perioada 1896-1902. Preotul Nicolae Gheorghiu s-a născut pe 14.09.1854, a absolvit seminarul la Ismail și mai târziu a urmat și cursurile Facultății de Teologie din București. A servit în Primul Război Mondial ca preot confesor pe lângă Regimentul 88 Botoșani, iar după reinstalarea administrației române în Dobrogea de Sud, s-a întors reocupându-și funcțiile de protoiereu al județului Caliacra și paroh al bisericii Sf. Gheorghe din Bazargic. La 1 iulie 1922 a fost numit preotul Petru Majdracof, ca  ajutător și suplinitor al bătrânului protoiereu, care lipsea din parohie pentru a se deplasa în inspecțiile protopopești[9]. La 3 ani după înființarea Episcopiei Tomisului și Durostorului, din a cărei Adunare Eparhială făcea parte, în anul 1926, preotul Nicolae Gheorghiu a decedat lăsând gol un loc greu de înlocuit, în administrația și misionarismul Bisericii Dobrogene. În această biserică a mai funcționat și preotul Ionescu Petre fiind numit confesor al garnizoanei din oraș în anul 1926[10].

Preotul Oprea Dugăeșescu a fost numit paroh al catedralei  Sf. Gheorghe din Bazargic, la 1.05. 1926[11], însă a fost schimbat în următorul an cu preotul Paul Dobrescu de la parohia Ostrov județul Durostor. Ultimul paroh al bisericii din perioada amintită, Paul Dobrescu, născut în anul 1892, a absolvit seminarul de gradul II și a fost hirotonit la 15 noiembrie 1915 fiind numit în această parohie la 1 iunie 1927. Acesta a continuat activitatea administrativă și pastorală a celorlalți doi prin funcțiile deținute, de paroh al bisericii catedrale din Bazargic și protoiereu al protoieriei I Caliacra, până în anul 1940, când Dobrogea de Sud a fost cedată Bulgariei. Pentru merite deosebite a fost decorat cu „Steaua României în grad de cavaler”.

Preotul Jugănaru Theodor,  hirotonit diacon pe 9.09.1931 și preot pe 14.09.1931, a fost numit în postul al II-lea de preot slujitor al acestei biserici pe 15.09.1931. La aceeași biserică a mai funcționat diaconul  Mihalache I., care afost hirotonit diacon pe 12.04.1936 și numit în parohia Sf. Gheroghe din Bazargic pe 1.09.1936.

Cele două posturi de cântăreț erau ocupate de Ioan Pisc, și Bojil Ivan Sișcof. Primul ocupa postul întâi de cântăreț, era român, născut în anul 1886 și  absolvent de Şcoală de cântăreţi, fiind numit pe post la 1 decembrie 1930 și locuia în orașul Bazargic pe str. Cloșca nr. 6. Cel de-al doilea era bulgar la origini[12], născut în anul 1877, absolvent al  Şcolii de cântăreţi şi a fost numit pe 15.06.1920 în locul fostului cântăreț, Semionof  P. Gheorghe, care a demisionat[13].

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Cuiugiuc. În această parohie se afla o biserică zidită din piatră încă din anul 1882. Preotul paroh al acestei parohii era Dumitru Epure, născut în anul 1889, absolvent de  Școală Normală şi al cursurilor pregătitoare pentru preoție. A fost hirotonit diacon la 6.02.1925 și preot pe 7.04.1925 fiind numit în parohie pe  10 aprilie 1925. Pentru activitățile misionar-pastorale deosebite, a fost decorat cu „Crucea Comemorativă” cu baretele „Dobrogea” şi „Carpaţi”. Cântăreții bisericii erau: Cristu Dumitrof , aflat în funcție în anul 1926 și Stoian Ilief, care a fost lăsat în disponibilitate pe 1.11.1926[14], fiind numit pe 1.01.1928, cântăreț II, la parohia Carapcea din județul Caliacra[15].

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cavarna avea biserică zidită din piatră, construită sub ocupația otomană, în anul 1834. Preot paroh era Ioan R. Şerban, născut în anul 1882, a absolvent de  Şcoală Normală şi Curs pregătitor pentru preoție, iar înainte de a fi hirotonit preot el a slujit Biserica timp de 15 ani în calitate de cântăreț bisericesc[16] fiind și institutor în același timp.  A fost hirotonit diacon pe 5 aprilie 1925 și preot  pe 12 aprilie același an. A mai funcționat în parohia Hoșcadeni fiind remunerat de comună. A fost transferat în parohia Ghelengic de unde la 1.07.1927 a fost numit la Cavarna[17]. A primit decorațiile: „Medalia Jubiliară”, „Avântul Ţării”, „Crucea Comemorativă cu baretele Turtucaia”. Cântăreţ I, era Alexandru Niţică, născut în anul 1888, absolvent al Școlii de cântăreţi bisericești, şi a fost numit în anul 1928. A mai  funcționat de la 1.07.1913 – 1.12.1914 la parohia Sf. Nicolae-Calafat, de la 1.07.1922 – 1.09. 1924 la parohia Rastu județul Dolj și  de la 1.01.1926 – 1.07.1926 la parohia Adormirea Maicii Domnului din Calafat[18]. Cântăreţ II, era Ioan Macovei, născut în anul 1905, absolvent al Seminarul Central din București şi a fost numit în anul 1935[19].

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Balcic avea biserică zidită din anul 1897. Preotul paroh era Aurel Popescu, născut în anul 1895, absolvent de Școală Normală şi Curs pregătitor pentru preoție, fiind hirotonit în anul 1925 pe seama parohiei Acbunar din județul Durostor. A fost numit subprotoiereu la Protoieria Durostor la 1.07.1926[20]. A mai funcționat în parohia Almalău județul Durostor (azi Constanța) de unde a demisionat la 1.11.1927[21]. În anul 1931 a fost numit paroh al Bisericii Sf. Gheorghe din Balcic[22]. Preotul  Ilie Imbrescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi a fost hirotonit pe seama parohia Echișcea din județul Caliacra, dar a fost transferat  la Parohia Sf. Gheorghe din Balcic. După absolvirea facultăţii, la 24 noiembrie 1930, tânărul Imbrescu este ales în unanimitate ca preşedinte al Centrului Studenţesc Cernăuţi[23]. Va ajunge apoi la Bucureşti pentru studii de doctorat. Aici, a fost ales ca membru în Comitetul Executiv al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (UNSCR). Aflat la Bucureşti, în noiembrie 1933, tânărul Ilie Imbrescu s-a încadrat în rândurile Mişcării Legionare. Pentru apartenenţa sa la Mişcarea Legionară, în anul 1936 Ilie Imbrescu a fost exclus de la doctorat, și a avut multe alte lucruri de pătimit[24].Cântăreţ I era Vanghele Buciu, născut în anul 1883, absolvent al Școlii de cântăreţi bisericești şi a fost numit în anul 1922. Cântăreţ II era Gheorghe Popof, născut în anul 1877, absolvent al Școlii de cântăreţi şi a fost numit în anul 1915.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Sătâlmaş avea biserică, zidită din piatră în anul 1866. Preot paroh era Grigore Gh. Popa, născut în anul 1907, hirotonit şi numit în anul 1934[25].

Bisericile din județul Durostor care purtau hramul Sfântului Gheorghe erau cele din următoarele Parohii:[26][27]

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Acadânlar, construită între anii 1928-1937 când a fost și sfințită. Această biserică  a fost construită în stilul arhitectural neoromânesc specific perioadei interbelice. Preotul parohiei a fost  Coicevschi Petru, găsit în funcție la venirea administrației române. A fost numit să gireze parohia Uzulchioi pe 1.07.1926[28]. În raportul Protoiereului jud. Durostor prezentat în cadrul  ședinței Consiliului Eparhial  din 30 iulie 1927 se vedea că parohia Acadânlar număra doar 45 de familii, așa că „unui preot fiindu-i greu a rezista la o așa mică parohie”, protoiereul opinează ca această parohie să fie desființată și cele 45 de familii să fie atașate parohiei Cercovna aflată la o foarte mică depărtare. Această propunere a fost aprobată, iar preotul Petre Coicevschi, parohul parohiei desfințate, a fost transferat „în una dintre parohiile vacante așa cum i-a fost și dorința”[29], la Duranculuc județul Constanța pe 1.10.1927 [30], și de aici s-a transferat la parohia Beibunar-Aratmagea, județul Durostor, în noiembrie 1928 . Între timp a ajuns la parohia Răcari județul Constanța de unde a demisionat din acest post pe ziua de 1.04.1933, pentru a-și regula drepturile la pensie[31]. În anul 1935 parohia Acadânlar funcționa cu statut de parohie extrabugetară, nefinațată de stat și era deservită de preotul parohiei Cercovna a cărei filială era[32]. Cântărețul parohiei era Dumitrof Dumitru, născut în anul 1870 fiind numit în anul 1891 cântăreț practicant în parohia Cercovna și apoi a devenit și cântărețul filiei Acadânlar. Era  absolvent de Curs primar, căsătorit și avea un copil[33].

Parohia Acbunar – Olucli avea biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe” în satul Olucli, zidită în anul 1908 din piatră şi restaurată în anul 1932, deoarece, a fost distrusă de război. Preot paroh era Ioan Miron, născut la 1 noiembrie 1903, a absolvit Școala Normală şi cursul pregătitor pentru preoție. A fost hirotonit diacon pe 21.01. 1925 și preot la 22 ianuarie 1925  şi transferat aici pe 1.08.1926 de la parohia Doimuşlar județul Durostor. Cântăreţul bisericii era Peniu Anton Jelef, născut în anul 1911, a absolvit Școala de cântăreţi bisericeşti din Constanţa şi a fost transferat aici în 1933 de la parohia Pândâcli[34].

Parohia Carvăn avea casă de rugăciuni cu hramul „Sfântul Gheorghe” dar nu avea casă parohială. Preot paroh era Leonida Moisescu, născut la 30 decembrie 1885, a absolvit Școala Normală şi cursurile pregătitoare pentru preoție. A fost hirotonit preot la la 19 aprilie 1925 şi a fost transferat aici la 1 septembrie 1925 de la parohia Diuvan-Ivasi din judeţul Caliacra. Ocupa şi postul de institutor şi era cunoscut ca versificator al parabolelor Mântuitorului Hristos, a scris articole şi poezii în diferite reviste. Cântăreţ I, Petre D. Boncuţ, născut la 29 iunie 1906, absolvent de 4 clase de seminar şi a fost numit la 1 mai 1932[35].

Parohia Frăşari avea biserică cu hramul „Sfântul Gheorghe”, zidită în anul 1928 din cărămidă. Parohia era compusă din 180 de familii cu 900 de suflete[36]. Preot paroh, era Nicolae Popescu, născut în anul 1875, a urmat studiile teologice în cadrul Episcopiei din Albania. A fost hirotonit la 26 aprilie 1920, şi numit aici la 1 octombrie 1929. Cântăreţul bisericii era  Constantin Culeţu, născut în anul 1892, absolvent al cursului primar şi numit în anul 1931[37].

Parohia Pândăcli avea biserică cu hramul Sfântul Gheorghe, zidită în anul 1908 din piatră[38]. Preot paroh, Gheorghe Mihăilescu, născut în anul 1906, era  absolvent de seminar gradul II, hirotonit la 20 ianuarie 1933 şi numit în octombrie 1933. Cântăreţul bisericii era  Gheorghe Ştefan, născut în anul 1860, fiind absolvent de curs primar și  numit în anul 1900[39].

În parohia Popina era o biserică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, zidită în anul 1860 din piatră, în formă de corabie, renovată radical în anul 1929. În interior nu era pictată, ci împodobită cu icoane. Sfintele veșminte erau în două rânduri unul vechi și altul nou, amândouă în bună stare. Botezătoarea (cristelnița), era curată, dar veche. Biserica simțea nevoia unei reparații interioare. Biblioteca era în formare pentru enoriași, care „au început a ceti”. La inspecția din 11 iulie 1938 protoiereul nota următoarele lucruri: „Biserica se întreține curată și lucrurile din biserică asemeni, strănile noi, iar celelalte lucruri din biserică în stare bună. Asemeni icoanele de la catapeteasma bisericii”. Biserica era îngrădită cu gard de piatră și curtea era plantată cu pomi fructiferi și lucernă.

Preot paroh Dimitrie Vasilief, născut  pe 8.05.1894, absolvit Seminarul teologic în Bulgaria, s-a căsătorit pe 20.12.1917, hirotonit la 10 mai 1918 la Rusciuc şi numit 1 mai 1919. Starea sa materială era bună, avea casă proprie și 3 ha. de pământ agricol,  mai avea o crescătorie de păsări de rasă… și se ocupa și cu albinăritul. Soția sa absolvise 3 clase de liceu, nu ocupa nici o funcție, era casnică și îngrijea de cei  3 copii pe care îi aveau împreună. Preotul protoiereu îl prezenta astfel: „Preotul pune multă râvnă în îndatoririle preoțești, da fiind de origina bulgară nu cunoaște bine îndeplinirea cancelariei. Va lua contact cu domnii învățători pentru a forma cor (de copii) la biserică. Se bucură de stima enoriașilor și se declară mulțumiți” [40].

Pe lângă preotul paroh D. Vasilief, a mai fost numit un al II-lea preot numit, Alexandru Anghel, născut pe 7.02.1913, absolvent de seminar gradul II, căsătorit la 20.08.1933, hirotonit la 4.02. 1934 şi numit prin ordin nr. 965/1934. Soția sa nu ocupa nici o funcție era absolventă de școală primară și aveau împreună trei copii. Ambii preoți erau înscriși la Căminul Cultural „O. Neagu” din parohie și deasemenea, predau religia la școlile primare Nr. 1 și 2 din localitate[41].

Postul de Cântăreţ I, era deținut de Gheorghe Rusef, născut pe 20.04.1887, absolvent de şcoală de cântăreţi, fiind numit la 1 ianuarie 1919. Era căsătorit cf. Act nr.12/1921, și locuia în parohie, având o bună conduită în societate. Se mai ocupa cu fierăria și era „proprietar de mașină de darac”. Cântăreț II era Apostol Ștefan, născut pe 26.04.1877, absolvent de școală de cântăreți. Era căsătorit, locuia în parohie și se mai ocupa cu agricultura[42].

Parohia Brăcima avea biserică cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, zidită în anul 1869 din piatră. Preot paroh, Gheorghe I. Turliu, născut în anul 1909, era absolvent de seminar gradul II, hirotonit şi numit ca paroh la 14 noiembrie 1932[43].

Parohia Sfântul Gheorghe din Turtucaia avea biserică cu același  hram, zidită în anul 1887 din piatră, și aflată în perimetrul cimitirului din oraș. Preotul paroh era  Gheorghe Dumitrescu, născut la 20 februarie 1896, absolvent de Şcoală Normală şi curs pregătitor. A fost hirotonit la 15 ianuarie 1925 şi numit la 1 ianuarie 1929[44]. A fost decorat cu „Răsplata Muncii clasa I” pentru biserică. Cântăreţ I, Grigore Georgescu, născut la 20 martie 1877, absolvent de şcoală de cântăreţi la Buzău şi numit în anul 1929[45].

Parohia Cadichioi avea biserică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, zidită în anul 1860 din chirpici.  Preotul paroh era Nicolae I. Dobriţoiu, născut la 14 august 1905, absolvent de 8 clase de seminar. Acesta a fost hirotonit la 19 mai 1932 pe seama parohiei Murgeanu judeţul Ialomiţa, apoi transferat în această parohie[46]. A fost înlocuit de Preotul Octavian Iatan născut pe 2 aprilie în anul 1913, absolvent de seminar gradul II, hirotonit preot la 8 decembrie 1935 şi numit la 15 decembrie 1935.

Toate aceste locașe  de cult ridicate în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care au funcționat în perioada interbelică în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, au ținut pentru credincioșii Dobrogei de Sud, ca loc de întâlnire cu Dumnezeu prin rugăciune și prin participare la Sfânta Liturghie săvârșită de fiecare preot pe pristolul altarului. Biserica a fost locul unde creștinii au adus jertfa muncii lor prin ofrande și au reușit să depășească diferențele lingvistice, culturale și etnice, uniți fiind sub oblăduirea aceluiași patron spiritual și în credința aceluiași Dumnezeu, care îi iubește pe toți oamenii în aceeași măsură, indiferent de limbă și naționalitate.

[1] Laurențiu Mănăstireanu, Viața religioasă în nordul Dobrogei (1878-1918), Academia Română Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1015, p. 140; vezi și D.I. Belu, pr.prof., Cinstirea Sfinților în Biserica Ortodoxă,  în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, Anul XLVI, Nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1970, p. 24-36;

[2] Laurențiu Mănăstireanu, op. cit., p. 140; Idem, Hramurile bisericilor nord-dobrogene la sfârșitul secolului al XIX-lea, în „Îndrumător Pastoral”, Anul V, Nr. 5, Tulcea, 2013, pp. 335-351.

[3] Ioan Toșa, Simona Munteanu, Calendarul țăranului roman de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2003, p. 106; Laurențiu Mănăstireanu, Viața religioasă în nordul Dobrogei…. p. 140.

[4] Laurențiu Mănăstireanu, Viața religioasă în nordul Dobrogei…. p. 141.

[5] Biserici cu hramul Sf. Gheorghe din județul Constanța în perioada interbelică: Biserica Sf. Gheorghe din Constanța construită între 1915-1935; ,,Biserica Sf. Gheorghe din Mangalia zidită între anii 1914- 1928; Biserica Sf. Gheorghe din Negru Vodă, zidită în anul 1908 din piatră; Biserica Sf Gheorghe-Ovidiu, zidită în anul 1911 din chirpici; Biserica Sf. Gheorghe din Ion Corvin, zidită în anul 1865 din piatră; Biserica Sf. Gheorghe din Oltina, zidită în anul 1828 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Viișoara zidită în anul 1902 din piatră și cărămidă; Biserica Sf Gheorghe din Dobromir deal, zidită în anul 1906 din cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Chirnogeni, construită între anii 1899-1900 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Ferdinand  zidită în 1882; Biserica Sf. Gheorghe din I. Gh. Duca, zidită în anul 1905 din piatră; Biserica Sf. Gheorghe din General Scărișoreanu zidită în anul 1932 din piatră; Biserica Sf. Gheorghe din Cuza Vodă zidită în anul 1891 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Filiala Băltăgești, Parohia Gălbiori, construită între anii 1910-1916 și sfințită în anul 1924; Biserica Sf. Gheorghe din Sarai, zidită în anul 1886 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Tichilești zidită în anul 1894 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Țepeș Vodă construită în anul 1899 din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Adamclisi zidită în anul 1904 din piatră și cărămidă.

[6] Biserici în cinstea Sfântului Gheorghe din județul Tulcea: Biserica Sf. Gheorghe din Tulcea a fost construită din piatră în formă de navă, în anul 1857, de comunitatea bulgară din localitate. În anul 1911 a devenit parohie românească cu preot slujitor român; Biserica Sf. Gheorghe din Caramanchioi (Sălcioara), zidită în anul 1901 de obștea satului; Biserica Sf. Gheorghe din Câșla (Mineri), construită între anii1877-1882 de localnici, din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Ceamurlia de Sus, zidită în anul 1866 de localnici, din piatră „dreptunghiulară”. Biserica Sf. Gheroghe din Dueran (Sâmbăta Nouă), zidită în formă de cruce de fruntașii satului între anii1893-1897. Biserica era înconjurată de un zid de piatră, lung de 308 m. și înalt de 1,25 m. construit în anul 1901. Biserica avea pridvor cu 4 stâlpi „cu brâie de tencuială”; Biserica Sf. Gheorghe din Garvăn, construită în anul 1900 din piatră în formă de cruce dar a fost ruinată în timpul războiului. Biserica Sf. Gheorghe din Isaccea, a funcționat ca biserică armenească, iar la 1840 a fost împodobită cu catapeteasmă devenind ortodoxă; Biserica Sf. Gheorghe din Murighiol, fondată în anul 1883, fiind construită în formă de cruce, din piatră și cărămidă; Biserica Sf. Gheorghe din Ortachioi (Horia), aflată în construcție în anii de după război; Biserica Sf. Gheorghe din Regele Carol I ( Tudor Vladimirescu). Construcția a fost începută în anul 1914 dar terminată după Primul Război Mondial; Biserica Sf. Gheorghe din Sarinasuf, construită din zid, în anul 1892, în formă de cruce; Biserica Sf. Gheorghe din Satul Sf. Gheorghe, construită din zid în formă de cruce, între anii 1870-1881 și sfințită în anul 1884; Biserica Sf. Gheorghe din Visterna, construită în anul 1911 din zid în formă de cruce; Biserica Sf. Gheorghe din Rahmanu; Vezi Sorin Geacu, Bisericile din Dobrogea de Nord în anul 1921, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2018, pp. 35-115, Vezi și Laurențiu Mănăstireanu, Viața religioasă în nordul Dobrogei…. p. 141.

[7] Imaginea: Biserica Sfântul Gheorghe, Catedrala oraşului Bazargic, renovată în 1928 şi clopotnita construită în 1930. Analele Dobrogei, Anul XIX, vol III, p. 65.

[8] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar 1, Caseta 146, f. 14.

[9] Idem, Caseta 149, Dosar nr. 2, Parohia„ Sf, Gheorghe” Bazargic, Caliacra, 1914-1923, f.102.

[10] „Tomis”, Anul III, 1926, Noiembrie, Nr. 9-10, p. 23.

[11] Idem, Mai-Septembrie,Nr. 2-6, p. 13.

[12] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 32, Dosar 9, Corespondență cu Protoieria I – Bazargic, 1936, f. 144.

[13] Idem, Caseta 149, Dosar nr. 2, Parohia„ Sf, Gheorghe” Bazargic, Caliacra, 1914-1923, f.77.

[14] „Tomis”, anul IV, Ianuarie-Februarie, 1927, nr. 1-2, p. 34.

[15]  Idem, anul V, Februarie 1928, nr. 2, p. 27.

[16] Idem, anul IV, Septembrie, 1927, nr. 9, p. 17.

[17] Ibidem,  p. 29.

[18] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 32, Dosar 9/1936, f. 2.

[19] *** Zece ani de Autonomie bisericească, Tipografia Modernă Călărași-Ialomița, 1936, p. 123.

[20] „Tomis”, Anul III, Mai-Septembrie,1926, Nr. 2-6, p. 14.

[21] Idem, anul IV, Octombrie, 1927, Nr. 10, p. 31.

[22] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 68, Dosar nr.5/ 1937, ff. 62-63.

[23]Ilie Imbrescu, Biserica şi Mişcarea legionară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940, p. 20.

[24] Vezi Adrian Nicolae Petcu,  Părintele Ilie Imbrescu, mărturisitor al credinţei ortodoxe, în „Ziarul Lumina” 9 Noiembrie 2010; Despre viața preotului  Ilie Imbrescu vezi și Teodor Duțu, După 50 de ani. Amintiri despre cei care nu mai sunt, Vol. I, Editura Alpha MDN, Buzău, 1999, p. 165.

[25]*** Zece ani de Autonomie bisericească op.cit.., p. 130.

[26] Imagine 1: Biserica „Sf. Gheorghe” din com. Accadânlar, jud, Durostor, sfințită în 1937, în „Analele Dobrogei”, Anul XIX, vol III, p. 65.

[27]Imginea 2: Altarul bisericii „Sf. Gheorghe” din Accadânlar, jud. Durostor în „Analele Dobrogei”, Anul XIX, vol III, p. 65.

[28] „Tomis”, Anul III, Mai-Septembrie, 1926, Nr. 2-6, p. 14.

[29] Idem, anul IV, Septembrie, 1927, nr. 9, p. 16.

[30] Idem, anul IV, Octombrie, 1927, Nr. 10, p. 31.

[31] Idem, 1933, Anul X, Iulie, no. 7.

[32] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar nr. 8/1930-1940, f. 370.

[33] Idem, caseta 30, dosar 8/1935, ff. 79-80.

[34] Ibidem, ff. 20-21.

[35] Ibidem ff. 66-67.

[36] Ibidem, ff. 106-107.

[37] *** Zece ani de Autonomie bisericească op.cit., p. 142.

[38] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, caseta 30, dosar 8/1935,ff. 122-123.

[39] *** Zece ani de Autonomie bisericească op.cit., p. 143.

[40] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, caseta 24, dosar nr.  12/1932, f. 31.

[41] Idem, caseta 30, dosar 8/1935, f. 208.

[42]  Idem, caseta 24, dosar nr.  12/1932, f. 31.

[43] Idem, caseta 30, dosar 8/1935, ff. 153-154.

[44] Ibidem, ff. 11-12.

[45] ***„Eparhia Constanţa, Zece ani de autonomie Bisericească”, op.cit, p. 147.

[46] Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, caseta 30, dosar 8/1935, ff. 50-51.

Foto deschidere articol: Biserica Sfântul Gheorghe din Bazargic

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *