Biserica Sfântului Mormânt – Biserica Învierii

Biserica Sfântului Mormânt – Biserica Învierii

Pr. Zisu Iulian

„Învierea lui Hristos văzând să ne închinăm, Sfântului Domnului Iisus!”

Arheologia descoperă paşii Mântuitorului, iar totul este identificat şi se marchează cu semnul triumfător al Crucii de pe turlele Bisericii. O dată cu cercetarea şi toate demersurile ştiinţei spre cunoaştere, omul şi-a simţit micimea când a început să privească înaltul cerurilor. Toţi cei care au pus piciorul pe Pământul Sfânt au simţit emoţia regăsirii. Aici s-a făcut din nou împăcarea omului cu Dumnezeu şi tot în acest loc se va proclama un Cer nou şi un Pământ nou. Când rosteşti ţara Sfântă, cel puţin lumea creştină a celor câteva miliarde îşi aduce aminte de un eveniment care a dăruit lumii viaţă Veşnică. Ştim acum de ce ne naştem şi pentru ce trăim. Nu toţi înţeleg de ce Dumnezeu a ales acest ţinut, geografic! Dar Biserica Învierii din Ierusalim delimitează, prin sfeşnicul din pridvor, Centrul pământului. Găseşti cele două izvoare ale Revelaţiei divine; Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Ca pelerin, totul este  o întâlnire personală în sufletul fiecăruia după puterea credinţei. Poposim prin aceste rânduri pe locul unde a fost răstignit, îngropat şi a Înviat Mântuitorul nostru Iisus Hristos: Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Rămâne un loc drag sufletelor noastre care păstrează cea mai mare minune petrecută vreodată: Învierea. Sfânta Cruce se înfige în Golgota, acolo unde este îngropat Adam. Moartea este biruită, iar cel rău nu mai are putere să-l ţină definitiv pe om în iad. De aici începe istoria creştinismului care împlineşte Evanghelia prin trei cuvinte: ,,Hristos a Înviat!”. Istorici ai vremii, ca Eusebiu de Cezareea şi Fericitul Ieronim, ne spun că împăratul roman Adrian, după ce în anul 135 înfrânge revolta evreilor, construieşte pe dealul Golgotei un templu păgân închinat zeiţei Venus. Episcopul Ierusalimului Macarie cere împăratului Constantin cel Mare, care prezidează Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325, să-l ajute în recuperarea şi redescoperirea arheologică a locurilor socotite sfinte. Astfel, între 325-337 templul păgân este dărâmat, iar arhitectul Zenovie înalţă primele edificii creştine. În secolul al IV-lea, împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare găseşte Crucea Mântuitorului, iar deasupra Golgotei zideşte Rotonda – Anastasis, adică Biserica Învierii, care avea 38 de m şi era susţinută de 12 coloane. În urma lucrărilor de reconsolidare din 1961 s-au descoperit fragmente din aceşti stâlpi, inscripţionaţi: ,,Martirium” (mărturie). Tot pe acest loc al bazilicii lui Constantin, sfântul Chiril rosteşte catehezele baptismale, iar alte referiri provin de la Anonymus (sec.VI) şi Arcuff (sec. VII). În 614, perşii lui Hosroe dau foc Bisericii, iar în 626 egumenul Modest restaurează Locurile Sfinte, dar în secolul al IX-lea, un cutremur dărâmă cupola Rotondei. Patriarhul Toma, cu ajutorul lui Carol cel Mare, repară Biserica între 813-820, dar în 934 sarazinii din timpul patriarhului Nicolae o incendiază chiar în ziua de Paşti. Împăratul bizantin Nichifor Fokas recucereşte Palestina şi reface Biserica, dar după puţin timp este jefuită, şi turla arde împreună cu patriarhul Ioan al V-lea. Califul Egiptului Al- Hakim distruge Biserica Sfântului Mormânt în întregime. În 1026-1043, împăraţii bizantini Mihail Paflagonul şi Constantin Monomahul o refac cu ajutorul stareţului arhitect rus Daniel. Cruciaţii aduc îmbunătăţiri Bisericii Anastasis în 1099, iar în 1190, după alungarea lor, împăratul bizantin Isac Anghel se tocmeşte cu păgânii şi salvează Biserica Învierii. Între 1220-1244, cruciaţii recuceresc Locurile Sfinte, dar interzic accesul ortodocşilor în biserică. Patriarhul Gherman în 1545 repară Cuvuclionul şi în 1719 se fac reconsolidări. În 1808 arde din nou, iar în 1810 patriarhul Policarp, cu patriarhul Calinic al Constantinopolului şi Frăţia Sf. Mormânt obţin aprobarea sultanului de a reface Locurile Sfinte prin contribuţia Rusei, Franţei şi Turciei (anii 1834, 1852, 1867). În timpul războiului arabo-israelian din 1948, un obuz distruge bolta Bisericii, care este refăcută în anul 1955 de guvernul Iordaniei. Restaurarea generală se face în 1961 de către guvernul grec. Într-o istorie frământată a Orientului Mijlociu, Biserica Învierii primeşte şi azi din Cer, Lumina sfântă a lui Hristos ca o mărturie: că adevărat a Înviat!

Sursă foto deschidere: doxologia.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *