Biserica Ortodoxă îl cinstește azi pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului

Biserica Ortodoxă îl cinstește azi pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului

Ionuț Druche

Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului, s-a născut în Capadocia și, cel mai probabil, a fost ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. Bretanion (Vretanion) a fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360.

Istoricul bisericesc Sozomen relatează în scrierile sale cum episcopul Bretanion a apărat credința ortodoxă în fața împăratului Valens. Astfel, împăratul Valens, care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis după încheierea unei campanii războinice împotriva goţilor (369) şi, intrând în catedrala episcopală, a încercat să-l înduplece pe episcop să îmbrăţişeze credinţa arienilor prin participarea la Sfintele Taine alături de credincioşii arieni. Episcopul a refuzat, invocând hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), care condamnase arianismul, şi a părăsit biserica episcopală, mutându-se într-o altă biserică, împreună cu credincioșii ortodocşi. Faptul că s-a mutat dintr-un lăcaş de cult în altul denotă răspândirea creștinismului și faptul că, la Tomis, existau cel puțin două edificii de cult creștine. Împăratul Valens s-a supărat pe episcop şi a poruncit să fie trimis în exil, dar, la scurt timp, l-a reașezat în scaunul episcopal de teama unei iminente răscoale a credincioșilor.
Episcopul Bretanion a avut un rol important și în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire la transferarea moaştelor Sfântului Sava Gotul în Cappadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. A condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381, când s-a mutat la Domnul, în ziua de 25 ianuarie. Chipul sfântului este pictat în catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

În Arhiepiscopia Tomisului o mănăstire poartă hramul sfântului tomitan. Este vorba de  Mănăstirea „Sfinții Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, azi,  Sfânta Liturghie, la  Mănăstirea „Sfinții Ierarhi Nicolae şi Bretanion”.

Mănăstirea „Sfinții Ierarhi Nicolae şi Bretanion” a luat ființă în anul 2003, pe locul donat de familiile Lungu Nicolae si Antohe Nicolae. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”, este ctitorită de creștinii Vasile Petrino si Victor Purice, după planurile arhitectului Teodor Ion din Constanța. Starețul mănăstirii este părintele protosinghel Nicandru Valache.

Sursa text și foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *