Apoftegme ale Sfântului Fotie și alte fragmente din opera fotiană

Apoftegme ale Sfântului Fotie și alte fragmente din opera fotiană

Drd. Monah Miron (Laurențiu Mihai) Pătru

Istoricul bisericesc Iosif Hergenröther, cel ce a studiat filozofia și teologia în Würzburg și la Colegiul German din Roma, s-a dedicat scrierii unor lucrări despre patriarhul Fotie, într-un studiu publicat în 1867-1869. A devenit profesor în Würzburg în anul 1852, iar trei ani mai târziu va trece la catedra de Drept canonic și Istorie Bisericească din cadrul aceleiași Universități. O mare parte din munca lui Hergenröther a fost centrată pe relațiile dintre Roma și Constantinopol din secolul al IX-lea și pe figura enigmatică a patriarhului Fotie. Lucrarea sa despre patriarh, în trei mari volume, a fost însoțită de un mic volum de zece texte, numerotate de la A la Ю și a fost conceput ca un supliment al lucrării despre Marele Fotie.

În această carte găsim următoarele texte ce ne ajută să completăm teologia românească cu informații noi despre opera M. Fotie:

A. (pp. 11-12) În acest fragment, Marele Fotie face referire la Binaţia liturgică, la săvârşirea de preotul apusean a unei a doua Sfinte şi Dumnezeieşti Liturghii într-o zi;

В. (pp. 12-18) „Fragmente dialectice” -1. despre clase, 2. despre specii, 3. despre diferenţe, 5. despre accidente, etc;

  1. (pp. 18-19), „Fragment de omilie”: un fragment dintr-o predică despre Judecata de apoi;
  2. (pp. 20-52) este format din 218 maxime despre zidire duhovnicească: „Sfaturi şi încurajări pe scurt, scurte sentiţe morale”;
  3. (pp. 53-62), este format din anumite fragmente ce apără cultul icoanelor, atribuite aici atât lui Teodor Studitul, cât și patriarhilor Fotie și Nichifor. Cea de a treia piesă de polemică, ce nu are origini Fotiene (pp, 139-154), este formată dintr-un atac scurt, privitor la utilizarea de pâine nedospită în Sfânta Liturghie, îndreptată împotriva folosirii azimei la latini și la armeni: „Domini Nicetae Stethati e Studii monasterio contra Armenios et Latinos (atque) de fermentato et azymis”;și „Eseu împotriva francilor”; „Nicephori Gregorae Sermo in sanctam Theophanonem Imperaticem[1].

Din rândul acestor fragmente am ales să prezentăm câteva apoftegme ale Sfântului Fotie publicate de către Hergenröther și de către  St. d’Aristarchi, deoarece am simțit lipsa unor tratate despre concepția ascetică a Sfântului Fotie. Pe această cale dorim să stârnim curiozitatea cercetătorilor români în a analiza acest segment al operei fotiene.

Cu toate că Sfântul Fotie a fost puternic marcat de influența spiritualității monahale a isihaștilor Bitiniei,  existând diferite scrisori între Sfântul Fotie și părinții duhovnicești din muntele Olimp, care dau mărturie despre această relație duhovnicească, precum scrisorile între Sfântul Fotie și Atanasie, monahul și isihastul[2]; Acachie, monahul și doctorul[3]; Isac, monahul[4]; Arsenie, monahul, presbiterul și isihastul[5]; Teodosie, isiahastul[6], Nichifor, filozoful și monahul, totuși cercetătorii români nu au realizat studii serioase prin care să fie descrise și învățăturile ascetice ale acestui mare sfânt.

Data exactă a terminării acestei colecții de maxime ale Sfântului Fotie o aflăm de la St. d’Aristarchi: „În acea vreme, probabil prin mai 892, Marele Fotie se preocupa cu terminarea maximelor culese din manuscrise, din experiența sa îndelungată și, mai ales, din cartea lumii ale cărei pagini le parcursese filă cu filă în multe chipuri si moduri[7].

O parte din colecția de 218 sentinţe apare sub titlul „Sfaturi şi încurajări pe scurt, sentiţe morale scurte[8], publicată de cardinalul J. Hergenrother și 11 dintre aceste fiind publicate de St. d’Aristarchi, pe care le traducem și noi catalogându-le pe Capete:

Din Capetele despre smerenie:

  1.   „Smerenia este temelie a virtuților; cei care nu pun la bază acest fundament degrabă cad, duh rău înrâurindu-i pe ei[9].

Din Capetele despre iubirea de arginți:

  1. Bogăția, în comparaţie cu mulțumirea cu puțin, îl arată, desigur, mai opulent pe cel ce are; dar dacă nu va înceta să mai caute să adauge mereu, va ajunge la extremă și la o nesăturată nevoie; căci îl face pe iubitorul de bogăție doritor de nenumărate lucruri[10].

Din Capetele despre invidie:

  1. Precum  viciul este vrăjmaşul virtuții, la fel cei josnici caută să urască și să dușmănească pe cei profunzi[11].
  2. A găsi un bărbat înțelept nu este ușor, iar cei ce-l descoperă nu îl îndrăgesc toţi; căci cei mulți se bucură mai degrabă cu cei asemenea lor, decât de cei care excelează, socotind înțelepciunea sa ca o respingere a propriei inculturi. Totodată, invidia le devine tăioasă și un feroce comandant al urii împotriva aceluia[12].

Din Capetele despre înlănțuirea patimilor:

  1. A-mi veni gânduri necuviincioase nu ține de mine, dar a nu le reține pe cele prezente ține. Iar a fi de acord cu cele reținute, ține de trândăvia mea. Iar a ajunge la imaginea patimii socotesc că ține de totala mea indiferență, fiind o adâncă uitare a răsplatei viitoare[13].

Din Capetele despre stăpânirea de sine:

  1. Pe de o parte, vinul care înmoaie sufletele adoarme tristețile ca mătrăguna, pe de alta suscită patimile ca uleiul flacăra[14].

Din Capetele despre răbdare:

  1. Pericolul ce se năpustește dintr-odată sperie și descurajează chiar și pe cele mai nobile minți; dar în timp și prin așteptarea plină de speranță este îmblânzit, îndulcit. De obicei, prin felul în care se întâmplă, ca și obișnuința, creează o senzație mai ușoară a suferinței nefamiliare[15].

Din Capetele despre comportarea în public:

  1. Virtuţile unui suflet împărătesc sunt mărinimia sufletului, iubirea de oameni, dreptatea și tactul[16].
  2. Cei care îi promovează pe cei nevrednici în vrednicii ce nu li se cuvin deloc, nu-i cinstesc pe aceia, ci, mai degrabă, se necinstesc pe ei înșiși în fața celorlalți; și cei care denigrează pe cei vrednici de cinste, cu siguranță își compromit judecata, în schimb, nu înjosesc reputația celor necinstiți de ei. Căci cel profund evaluează în felul său propriu onoarea, după cum cel incult întoarce cinstea în necinste[17].
  3. Cel care conduce probleme publice nu trebuie să caute a fi pe placul tuturor, ci pe cei ce-l laudă să-i pună lângă cei ce-l vorbesc de rău, să se îmbărbăteze pe sine și să persiste în decizia de a face cât mai mult bine; iar cel care își face prea mult probleme sau se teme prea mult de calomnii și necazuri ar trebui să-şi schimbe statutul public cu unul mai neamestecat în treburi publice și o viață de sine[18].

Din Capetele despre nădejde:

  1. Cel ce crede în Domnul se teme de pedeapsă; iar cel ce se teme de pedeapsă îşi stăpânește patimile și rabdă asupririle; cel ce rabdă asupririle va avea nădejde la Dumnezeu; iar nădejdea în Dumnezeu desparte mintea de la orice înclinare pătimașă; iar mintea separată de ea va avea iubirea lui Dumnezeu[19].

[1] Cf. J. Hergenrother, Monumenta graeca ad Photium ejusque hitoriam pertinentia (quae exvariis codocibus manuscriptis collegit ediditque) Ratisbonae, 1869, p. IV-V.

[2] Φωτίου πατριάρχου Κωνσταντ/πόλεως Επίστολαι, τομ.13, (Α’-ΡϟΓ’) Εις βιβλία τρία, εκδ. Το Βυζάντιον, Θεσσαλονίκη 2007, pp. 348, 350,358.Epistolele 72,74, 83

[3] Ibidem,  pp. 366-368. Epistolele 87, 88.

[4] Ibidem,  p. 368. Epistolele 89.

[5] Ibidem,  p. 370-372. Epistolele 91.

[6] Ibidem,  pp. 358-360. Epistolele 85, 86.

[7] St. d’Aristarchi magnus logotheta magnae ecclesiae christi sancti patris nostri Photii Patriarchae Constantinopos „Orationes et homiliae” Tomus I,II. Constantinopoli ex Typographia the Annuaire Oriental. Printing Co Ld 1900, p.141.

[8] J. Hergenrother, Monumenta graeca ad Photium ejusque hitoriam pertinentia…, pp. 20-52.

[9] St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae vol. I…,  p.141.

[10] St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae vol. I…, p.141.

[11] Ibidem,  p.141.

[12] Ibidem,  p.141-142.

[13] Ibidem,  p.142.

[14] Ibidem,  p.142.

[15] Ibidem,  p.142.

[16] Ibidem, p.142.

[17] St. d’Aristarchi, Orationes et homiliae vol. I…, pp.142-143.

[18] Ibidem,  p.143.

[19] Ibidem,  p.143.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *