Apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului onorați de Arhiepiscopia Tomisului

Apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului onorați de Arhiepiscopia Tomisului

Ionuț Druche

Duminică, 17 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, în Biserica „Sfânta Parascheva” din Năvodari, va avea loc o ceremonie de înmânare a distincției „Crucea Sfântului Apostol Andrei (a Dobrogei)” unor persoane care s-au remarcat ca apărători ai Bisericii în perioada comunistă. Astfel, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va înmâna această distincție preotului Vasile Vasile de la Biserica „Sfânta Parascheva” din Năvodari, arhitectului Dan Corneliu și preotului Serghie Oancea (fost deținut politic). Totodată, distincția va fi oferită și Filialei Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politic din România. Evenimentul încheie proiectul Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și Mare în timpul comunismului, organizat de Departamentul Cultural-Educațional al Arhiepiscopiei Tomisului, pe tot parcursul anului 2017.

Preotul Serghie Oancea

Este singurul preot fost deținut politic în viață din Arhiepiscopia Tomisului. S-a născut pe 28 iulie 1926 în comuna Crucea, jud. Constanța. A trecut prin coloniile de muncă de la Poarta-Alba, Peninsula (Valea Neagră) și Galeșul.

În anul 1950 în timp ce își satisfăcea stagiul militar, nemulțumit de condițiile precare a redactat o scrisoare anonimă către Gheorghe Ghiorghiu Dej, în care se plângea de condițiile din unitate. Redăm mărturia părintelui Serghie: „În anul 1949 eram student în anul I la Teologie. A venit un ordin ca toți fiii de chiaburi să fie încorporați pentru muncă. Am fost luat la o unitate specială din București, la Băneasa, până în 1950. Eram 60 de inși care munceam la Floreasca. Aveam bocanci rupți în picioare, un veston și o bonetă de la uniforme de Jandarmi vechi din 1920, arătam foarte rău. Nemulțumiți de condiții, mi-a venit ideea sa facem cu toții o reclamație la Gheorghiu-Dej. Am fost cam dur, spunând că a ajuns cuțitul până la os și românul nu mai poate trăi în condițiile astea. Cei de la Salva-Vișeu pot merge acasă iar noi stăm robi mai rău ca cei din Egipt care au ridicat piramideleUnul dintre colegi m-a trădat și au venit trei ostași, mi-au pus catușele și m-au adus pe jos, mergând pe lângă mașina lor, vreo 10 km, de la Băneasa până la Judecătorie, în Piața Națiunilor Unite. Pentru că erau foarte multe procese, mi-au amânat judecata și m-au ținut arestat pe la Văcărești și Jilava vreo două luni.”

Pentru atitudinea lui față de regimul comunist a fost arestat și condamnat, fiind reținut de la 10 mai 1950 și până la 19 februarie 1953. A fost eliberat din Colonia de muncă Galeșu. După eliberare a fost hirotonit preot de episcopul Chesarie Păunescu și a slujit în parfohia Crucea din județul Constanța.

Preotul Vasile Vasile

Anul 1989 a fost un an de rezistență în credință pentru creștinii din Năvodari. Orașul se mărea pe măsură ce tot mai mulți oameni se stabileau în Năvodari. În aceste condiții Preotul Vasile Vasile, născut pe 1 ianuarie 1952, în comuna Movileni, județul Galați, a luat hotărârea de a ridica o biserică care să satisfacă nevoile orașului în dezvoltare, având în acest sens aprobarea Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, și a primarului Ion Bujgoi. Această inițiativă avea să îi aducă, pentru început, multe necazuri și neplăceri din partea regimului totalitar. Părintele Vasile Vasile mărturisește că „Întrucât casa de rugăciune existentă nu mai făcea față afluenței de credincioși, deoarece orașul luase amploare, se impunea construirea unei biserici mai încăpătoare. În acest sens s-au făcut demersuri verbale către autoritățile Primăriei și județului și au fost îndemnați  să fie lărgită cea existentă, însă dimensiunille rămâneau tot modeste. Prilejul s-a ivit când satul Mamaia, filiala Năvodari, s-a demolat prin Decretul 62/1988, care în Normele Metodologice stipula ca cetățenii din satul Mamaia pot să-și strămute casele în Năvodari unde primeau loturi. S-a procedat la fel și cu biserica din Mamaia, care era tot o casă de rugăciune ca cea din Năvodari, având hramul „Sf. Cuv. Parascheva”, însă autoritățile comuniste n-au respectat litera decretului și oamenii au fost mutați cu forța în apartamente la blocuri. În acest context s-a făcut un proiect de biserică. La data de 14 oct. 1988 am fost delegat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Antim al Tomisului și Dunării de Jos să pun piatra de temelie, și așa am început turnarea fundației. În martie 1989 au început lucrările la ziduri care s-au ridicat la peste 2 m înălțime în foarte scurt timp. Organele de conducere locale, municipale și județene au intrat în alertă și au încercat oprirea lucrărilor și demolarea zidurilor. Credincioșii orașului însă păzeau zidurile noaptea cu lumânări aprinse în mâini și ziua se lucra. Pentru a opri lucrările de ridicare a noului locaș de cult am fost mutat prin presiuni uriașe din partea comuniștilor la Cernavodă. După revoluția din decembrie 1989 am fost reașezat în postul de preot paroh la această parohie unde am continuat lucrările de zidire.

Suportul pe care l-a primit preotul Vasile Vasile din partea credincioșilor a fost unul de neconceput pentru acea perioadă, motiv pentru care toți creștinii care timp de două luni au stat zi și noapte în frig, ploaie și zăpadă pentru a apăra Biserica la propriu, pot fi numiți apărători ai valorilor Bisericii Ortodoxe în timpul comunismului. După revoluția din anul 1989, părintele Vasile a deținut mai multe funcții administrative în cadrul Centrului Eparhial, inclusiv pe aceea de vicar-eparhial.

Arhitectul Dan Corneliu

A văzut lumina zilei pe 13 iunie 1923 în localitatea Vidra din județul Vrancea. Născut cu o malformație la degetele de la mâini și picioare, reușește să intre la Facultatea de Arhitectură în anul 1944, după absolvirea căreia se angajează ca arhitect la IPC București. Dar, după cum mărturisește singur, „cea mai statornică iubire profesională”  a fost la atelierul de restaurări din Cadrul Direcției Monumentelor Istorice, unde a fost repartizat pentru monumentele din Moldova, Bucovina și Dobrogea. Deși activitatea sa aici s-a desfășurat în plin regim comunist, mai exact între anii 1953 și 1958, printre lucrările de restaurare se numără și biserici și mănăstiri. Obiectivele cele mai importante la care a lucrat sunt:

  • Mănăstirea Neamț – șantier național
  • Cetattea Neamțului
  • Turnul cu Ceas și biserica Sfântul Ioan din Piatra Neamț
  • Mănăstirea Secu
  • Restaurarea ansamblului mănăstiresc Moldovița, unde a fost șef de proiect.
  • Salvarea de la demolare și restaurarea integrală în anul 1954 a chiliilor de la Mănăstirea Cocoș, din jud. Tulcea, declarându-le monument de etnografie și reușind astfel să obțină fondurile necesare.

La începutul anilor 1980, arhitectul Dan Corneliu restaurează clădirea din colțul de nord-est din incinta mănăstirii Cocoș, în care urma să funcționeze muzeul mănăstirii. Pentru a ridica valoarea culturală a muzeului, Dan Corneliu, a proiectat patru sobe prin care urma să fie incălzită cladirea, dar care să prezinte în același timp și interes etnografic.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *