„Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde” (Matei XVI, 21)

„Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde” (Matei XVI, 21)

Pr. Zisu Iulian

De existenţa răului nu cred că se mai îndoieşte cineva, deoarece ravagiile produse de acesta le simţim pe pielea noastră. Deşi ne-am tăbăcit datorită necazurilor, nu înseamnă că trebuie să pactizăm, abandonând lupta şi lăsându-l să-şi bată joc de viaţa noastră. Iuda, zis şi Iscarioteanul, răspunde liber ca şi ceilalţi Apostoli la chemarea Domnului. Nici lui, nici celorlalţi nu li s-a făcut vreun favor, dimpotrivă, toţi se formau ca ucenici la şcoala Supremului Învăţător. Firi deosebite, dispuşi la început să facă tot ce le va spune glasul inimii lor au străbătut Galileia, fiind martori la lucrarea de mântuire pe traseul celor trei ani şi jumătate de propovăduire. Vor avea un comportament instabil, presărat de întrebări omeneşti, până la momentul adevărului: Patimile, Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Sfântului Duh. Erau oameni cu slăbiciunile firii, expuşi ispitei puse la cale de cel viclean. Dacă ne apropiem de Iuda, Petru şi Toma, cât şi de ceilalţi, în afară de Ioan, care au fugit de pe drumul Golgotei, vom înţelege cuvintele Domnului: ”Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, pe toţi”. „Cursa întinsă de necuratul lui Iuda, este tentaţia banilor. El fiind casier cu punga, un fel de cutie a milei, din care erau ajutaţi cei săraci. Este chiar bănuit că mai punea ceva deoparte, arătându-se grijuliu totuşi că s-au irosit banii pentru cumpărarea mirului. Totul a fost aproape normal până în momentul când diavolul se încuibează în inima lui. Din acel moment îşi pierde calitatea de apostol şi om, deoarece s-a înhăitat cu cei care puneau la cale omorârea lui Hristos. Au uitat că Dumnezeu nu moare. În Miercurea Mare începe complotul, târguiala, ca să fie dat în mâinile lor. Se tocmeşte preţul. Doar treizeci de arginţi pe Fiul Omului venit din Ceruri, căci nu degeaba proverbul spune: ,,Banul este ochiul dracului.” După ce l-a vândut, le-a aruncat arhiereilor banii, spunând că a vândut sânge nevinovat, apoi s-a spânzurat. Complicii au replicat: ,,Ce ne pasă nouă? Tu vei da socoteală”. Diavolul le-a învârtoşat inima ca pe vremea lui Faraon, ca să nu se lase convinşi că era Mesia Cel aşteptat. Şi-a atins scopul doar parţial, împărţind lumea în buni şi răi. Nu a intuit Naşterea Lui şi nici Învierea, care rămân demne de Dumnezeu, evenimentele cel mai importante petrecute între cer şi pământ. După ce l-a folosit ca pe un mişel, l-a lăsat să-l mustre conştiinţa. Îi şoptea despre judecată, că Dumnezeu nu îl mai poate ierta niciodată: ,,Am vândut sânge nevinovat. „Ultimul tertip şi îmbrâncitura care l-au dus în hău. Sărutul lui Iuda confirmă doar trădarea şi planul demonic la care reacţionează Petru, care taie urechea soldatului Malhus. ,,Cu o sărutare, vinzi tu, pe Fiul Omului?” Atunci când Irod Îl căuta în Betleem, Dumnezeu nu se expune, fuge în Egipt, iar în ispita Carantaniei îl înfruntă direct pe diavol. Dacă ar fi ştiut că prin răstignire nu scapă definitiv de El, diavolul nu ar mai fi încercat. La Înviere Mântuitorul nostru Iisus Hristos se duce în culcuşul lui dezlegând pe cei ferecaţi. Satan, care nu a reuşit în Cer, a gândit că poate să rezolve aici, prin Iscariotul. Negocierea cu cel rău nu este un atribut al divinităţii, ci doar planul mefistofelic. ,, Cine mă mă va vădi pe Mine de păcat: zice Iisus?”  La Cina cea de Taină vânzătorul este dat în vileag:,, Acela, mă va vinde.” În 1938, pe scena comediei franceze, se juca piesa: ,, A pătimit sub Ponţiu Pilat.”, care spunea că lumea creştină trebuie să-i mulţumească lui Iuda pentru gestul făcut, să nu-l condamne că a fost doar o piesă în angrenajul trădării care a împlinit opera mântuitoare. Argumentul pare seducător, dar nu are puterea de a-l scoate basma curată pentru că Dumnezeu a lăsat fiecăruia  voinţa liberă. Autorul, Paul Rayna, spune că Iuda datorită trufiei se implică direct, uitând că este doar om şi fără de rugăciune eşti la cheremul diavolului. N-a ţinut seamă că era pe pământ şi că mândria îi este fatală. Păcatul nemărturisit la timp aduce iadul, fiindcă nu ai curajul să zici: „Înapoia Mea, Satano!” Cine vrea să fie de partea lui Iuda a devenit deja coadă de topor. Banii trădării sau simoniei nu sunt puşi în visteria Templului. S-a cumpărat ţarina Olarului loc de îngropare pentru străini. Au crezut că pot ţine loc de faptă bună, dar s-au înşelat. Cimitirul nu rodeşte ci doar aşteaptă clipa Judecăţii. ,,Doamne, nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda.” Codicii care au păstrat  mărturiile Evangheliilor sunt: Codex Sinaiticus din sec IV, care a fost găsit în Sinai la mânăstirea Sf. Ecaterina de către Tischendorf şi cuprinde cărţile Noului Testament în limba greacă. În 1851 ajunge întreg la Lipsca, iar în 1896 este dăruit Ţarului Alexandru al Rusiei, fiind păstrat în muzeul din Petrograd şi în 1933 ajunge la Muzeul Britanic. Codex Vaticanus datează din sec. IV şi din 1550 este în Biblioteca Vaticanului, pe când Codex Alexandrinus este din sec. V, dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris, în 1628. La Biblioteca Naţională din Paris este Codex Parisiensis, sec. V şi la universitatea Cambridge din 1866, Codex Bezae sec. VI-VII. Codex Claromontanus sec. VI este în Paris şi cuprinde o listă a Cărţilor Canonice, Codex Laudianus sec. VI descoperit în Sardica, Codex Coislinianus, Boernerianus, Freerianus,Cordethi. Am înşirat denumirea acestora fiindcă toți cuprind printre celelalte Cărţi sfinte, numai cele 4 Evanghelii Canonice: Vestea cea Bună a mântuirii noastre. Evanghelistul Luca, chiar din primul verset ne avertizează că încă de pe vremea lui, unii încercau să scrie câte o biografie a vieţii lui Iisus: „Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele depline adeverite între noi”. Unii au crezut că dau lovitura achiziţionând papirusul egiptean găsit la Hag Hamadi scris în limba coptă, numit Tchacos şi care cuprinde şi evanghelia lui Iuda. A stat vreo 1600 ani în nisipul deşertului şi încă 16 ani într-un seif, iar experţii spun că ar data din sec. III-IV, dar în ultimii 30 de ani s-au mai găsit cam 1000 de papirusuri copte. Nu a fost un cutremur teologic, ci doar un eveniment arheologic ce aduce informaţii în plus despre comunitatea gnosticilor. Biserica cunoştea acest papirus, deoarece la 180 sf. Irineu episcop de Lyon în scrierea sa ,,Adversus Haereses – Împotriva Ereziilor”, spune că era folosită ,,de alţii” care cinsteau personaje negative ale Scripturii: Cain, Core, Sodomiţii: ,,mulţime de gnostici apărând ca ciupercile pe pământ”. Adevăratul autor e un gnostic care vrea să-l scoată bazma curată pe Iuda: un iniţiat care s-a sacrificat ca Supremul Învăţător să-şi ducă planul la capăt şi să se elibereze prin răstignire de trup, care-i ţinea sufletul închis. Se lasă a înţelege că trădarea a fost negociată  în schimbul promisiunii făcute, că Iuda va cunoaşte ,,Tainele Împărăţiei”. Reiese clar lupta adepţilor gnostici care se socoteau marginalizaţi de Biserica Apostolică, pentru motivul că nu voiau să renunţe la practicile lor de ,,gnoză creştină”. Iuda este prezentat ca un instrument divin şi ar fi timpul deci să-i mulţumim. Numele îi apare scris în ultimul rând, vrând să ne sugereze că scrierea îi aparţine, dar dovedeşte contrariul, fiindcă după trădare ştim că el nu a mai avut nici chef, nici timp să-şi scrie memoriile: s-a spânzurat. Deja lumea înţelege că nu se învie cu 30 de arginţi, ci doar cu Pocăinţă şi Credinţă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *